Studenţii se antrenează pentru proteste

Studenţii se antrenează pentru proteste
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (LSG) consideră că Proiectul de Lege a Educaţiei Naţionale, în varianta înaintată către Guvern, are un caracter anti-studenţi, multe drepturi ale acestora fiind eliminate sau încălcate.

„LSG se declară total dezamăgită de intenţiile aparent promiţătoare ale Ministerului Educaţiei şi totodată susţine viitoarele acţiuni ale Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR)”.

„LSG îşi rezervându-şi dreptul de a acţiona în ultimă instanţă cu diferite forme de protest la adresa Ministerului şi a Proiectului de Lege a Educaţiei Naţionale, dacă amendamentele propuse de federaţia studenţească nu vor fi adoptate”, declară şeful LSG, Dorin Coteţ.

Principalele nemulţumiri

Studenţii susţin că îşi pierd cele mai elementare drepturi de a fi reprezentaţi.

„Participarea în comisiile universitare, în biroul senat, biroul consiliu, consiliul de administraţie, sunt principalele mecanisme reale de reprezentare”.

„Fără acestea, studenţii devin simple exponate, fără acces la deciziile importante din cadrul universităţii”, susţin studenţii.

În plus ANOSR consideră că actuala formă a legii nu garantează „un învăţământ centrat pe student”.

„Simpla enunţare a unui principiu nu presupune un învăţământ centrat pe student! În acest moment, întregul proiect de lege duce la rigidizarea traseului educaţional, blochează orice tip de mobilitate şi transferurile studenţilor”.

„De asemenea, lipsa studenţilor din comisia de etică a ministerului, din comisiile universitare, va duce la creşterea corupţiei în mediul universitar”.

„Proiectul de lege are drept efect distrugerea oricărui sistem funcţional de reprezentare a studenţilor”, mai spun liderii studenţilor.

Aceştia sunt de părere că, în actuala formă, legea nu mai garantează gratuitatea învăţământului, nici măcar pentru studenţii beneficiari ai unor locuri susţinute de stat.

„Multitudinea taxelor susţinute de lege, lipsa oricăror elemente de asigurare a unei echităţi în accesul şi parcurgerea învăţământului superior, va genera un învăţământ doar pentru cei bogaţi”.

„În România, gradul de acces al celor săraci sau cu o situaţie financiară dificilă la învăţământul superior este cel mai scăzut din Europa”.

„Prin prezentul proiect de lege, această segregare este stimulată!”, se mai spune în comunicatul de presă al ANOSR.

„Nu au fost dezbateri reale”

Alianţa Studenţilor consideră că educaţia este transformată într-un „serviciu” de proastă calitate, ca şi alte servicii publice din România.

„Studenţii vor primi burse doar dacă au «o comportare exemplară», situaţie asemănătoare cu cea de dinainte de ‘89”.

„Astfel, ANOSR solicită înfiinţarea unei comisii de lucru care să includă toţi partenerii sociali pentru amendarea prezentei propuneri de lege”.

„După un set de dezbateri publice, doar bifate de minister, în care 99 la sută din propunerile ANOSR, din care peste 50 la sută promise că vor fi introduse în lege, constatăm o ignorare completă a societăţii civile şi un dispreţ real faţă de studenţi”.

„ANOSR a participat în mod constructiv la toate dezbaterile publice. A organizat peste 40 de dezbateri interne în ţară pentru a fundamenta poziţiile, în final, realizând că abordarea constructivă în România este sortită eşecului”.

„Din perspectiva ANOSR, acţiunile desfăşurate de MECTS nu au fost dezbateri publice, ci simple campanii de promovare, informare şi o disimulare continuă! În aceste condiţii, ANOSR cere demisia ministrului Educaţiei”, mai spun reprezentanţii studenţilor.

Citit 566 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.