Cât ne vom mai cumpăra materiale sanitare?

Cât ne vom mai cumpăra materiale sanitare?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cei mai mulţi dintre pacienţii gălăţeni vor continua să îşi cumpere, pe termen încă nelimitat, materialele sanitare de care personalul medical are nevoie pentru a-i trata.

„Situaţia este una reală, dat fiind faptul că banii care vin prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) ajung, în prezent, doar pentru salarii”, a precizat directorul direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, dr. Valentin Boldea.

Evident, un bolnav este dispus să facă aproape orice ca să îşi vindece sau să îşi amelioreze suferinţele. Iar dacă gălăţenilor cu stare le dă mâna să îşi cumpere din farmacii aproape toate cele care le sunt necesare, pentru cei mai nevoiaşi chiar şi cheltuieli mici pot deveni împovărătoare.

Să ţinem cont şi de faptul că stilul de viaţă al unui bolnav – indiferent care ar fi afecţiunea de care suferă – include evitarea stresului (inclusiv al celui cauzat de lipsa banilor), o alimentaţie echilibrată – deci nu tocmai ieftină – şi un ritm de viaţă sănătos, de care gălăţenii săraci nu se vor putea bucura niciodată.

Materiale mai bune, dar tot pe banii pacientului

O altă problemă constă în faptul că, din lipsă de bani sau din neştiinţă, mulţi dintre gălăţeni, pacineţi sau aparţinători, preferă adesea cele mai ieftine produse sanitare pe care şi le pot procura din farmacii.

Evident, de multe ori acestea nu sunt şi produsele de cea mai bună calitate care să contribuie, pe cât posibil, la restabilirea stării de sănătate a bolnavului.

„Dacă vom cumpăra produse puse pe piaţă de producători din lumea a treia, riscăm bineînţeles să ne trezim cu infecţii nozocomiale în spitale”, apreciază dr. Boldea.

„Tocmai de aceea, eu văd problema în felul următor: putem înfiinţa în cadrul spitalelor puncte farmaceutice de unde pacienţii să poată cumpăra produse de bună calitate. De vreme ce se pot pune şi condiţii, şi preţurile ar fi şi ceva mai mici decât în alte farmacii”, a mai spus directorul DJSP.

Merită să fii asigurat, dar e frustrant

În ediţiile trecute ale ziarului nostru am prezentat, în repetate rânduri,  avantajele plăţii contribuţiilor către CJAS. Este evident că doar un român foarte bogat şi-ar putea permite să-şi plătească, cu banii jos, spitalizarea, tratamentul, eventualele intervenţii chirurgicale şi recuperarea post-operatorie.

Totuşi, putem înţelege şi frustrarea gălăţenilor care cotizează lunar bani grei către CJAS şi care, odată ajunşi în spital, trebuie să-şi plătească din buzunar până şi spirtul şi vata, pentru o banală injecţie. Iar pentru această problemă nimeni nu oferă, momentan, nicio soluţie.

Unde se duc banii aceştia dacă bolnavul asigurat nu beneficiază de ei?

Citit 674 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.