Pruncul, banii şi hoţia

Pruncul, banii şi hoţia
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În timp ce încasau indemnizaţia pentru creşterea copilului, 40 de părinţi din Galaţi au lucrat legal * Dacă ar fi lucrat la negru, nu îi mai descoperea nimeni! *  Cum indemnizaţia se acordă pentru a sta acasă, cu copilul, acum părinţii trebuie să înapoieze statului ajutoarele primite * Oamenii vor fi daţi în judecată şi pentru declaraţie mincinoasă, anunţă directoarea Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Galaţi,  Olimpia Ralea *

Nu mai puţin de 40 de părinţi din judeţul Galaţi, care s-au angajat, cu semnătură pe propria răspundere, să stea acasă, cu copilul, şi să îl îngrijească, au fost descoperiţi că, în timp ce încasau bani de la stat, lucrau cu forme legale în diferite locuri.

Acum, Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Galaţi aşteaptă ca, timp de o lună, aceştia să înapoieze banii încasaţi pe nedrept. În unele cazuri, este vorba despre cetăţeni care au de restituit şi 6.000 de lei!

În plus, agenţia îi va da în judecată pe toţi cei 40, pentru că au încălcat obligaţiile pe care şi le-au asumat pe propria răspundere, adică acelea de a avea grijă de copil!

Declaraţie pe propria răspundere luată în râs

În total, în luna iulie, au fost înregistraţi 4.279 de beneficiari ai indemnizaţiei de creşterea copilului, pentru care s-a alocat de la stat, prin Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale (AJPS) Galaţi, suma de 3,9 milioane lei.

Din păcate, nu toate cele 4.279 de indemnizaţii au fost încasate în mod corect de beneficiari. „Marea durere este că oamenii nu iau în serios declaraţiile pe propria răspundere, deşi, acestea intră sub incidenţa articolului 292 Cod Penal, iar în cazul falsului în declaraţii, persoana respectivă poate fi sancţionată cu amendă sau închisoare de la trei luni la doi ani”, spune directoarea AJPS Galaţi, Olimpia Ralea.

„În momentul în care cetăţeanul depune cerere pentru alocarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, îşi ia, sub semnătură obligaţia ca în termen de cinci zile de la apariţia oricărei modificări de venituri, sau a condiţiilor de creşterea copilului, să anunţe aceste modificări primăriei, sau la noi, la sediu”.

„Când spun modificări ale condiţiilor de creşterea copilului, mă refer la faptul că părintele îşi ia angajamentul să se ocupe acasă, de creşterea copilului, atât timp cât primeşte indemnizaţie”.

Nu cum se întâmplă, că tatăl – care şi-a luat această obligaţie – pleacă de acasă, la muncă, în străinătate, sau lasă copilul în grija bunicilor”, explică directoarea.

Aceasta spune că toţi acei beneficiari care au fost descoperiţi că nu au respectat obligaţiile luate pe propria răspundere vor fi daţi în judecată: „Ne vom adresa instanţei, pentru că aceste persoane sunt vinovate de fals în declaraţii. Rămâne de văzut ce va hotărî instanţa în privinţa lor!” 

Lucrau legal de 10 luni şi luau şi indemnizaţia!

Luna care a trecut, AJPS Galaţi a demarat o campanie de verificare a banilor plătiţi de stat către gălăţeni.

„După ce am verificat jumătate din beneficiari, adică 2.139, am descoperit că în cazul a 40 de beneficiari, indemnizaţiile de creşterea copilului au fost încasate în mod necuvenit. Este vorba despre părinţi care au lucrat în perioada în care au luat indemnizaţie, lucru pe care legea nu îl permite”.

„Dacă te reîntorci la muncă, în condiţii legale, vei primi un supliment de 100 de lei pe lună, însă nu se va mai acorda şi indemnizaţia de creştere a copilului”, spune Olimpia Ralea.

Şi cum 100 de lei în plus la un salariu minim nu se compară cu a încasa indemnizaţia de creşterea copilului (de minim 600 de lei!), pe lângă salariul de bază, câţiva părinţi s-au gândit că pot trage statul în piept.

„În unele cazuri, din cei 40 de oameni, s-au reîntors la muncă în urmă cu două-trei luni, însă avem şi cazuri în care părinţii s-au reîntors la muncă în urmă cu zece luni! Surprinzător este că, deşi au semnat pe propria răspundere, ei au optat să lucreze cu forme legale, fapt pentru care a fost şi facil să îi descoperim, la o cercetare mai atentă”, spune Olimpia Ralea.

În cazul în care respectivii ar fi lucrat la negru, descoperirea lor ar fi fost aproape imposibilă, pentru că legislaţia românească nu ajută prea mult organele de control în astfel de situaţii.

De multe ori – în general în cazul controalelor ITM – angajaţii care lucrează fără forme legale nu recunosc aşa ceva, motivând că se află pe şantier sau în brutărie, consignaţie etc. să… îşi ajute un prieten sau o rudă!

Se aşteaptă autodenunţuri

Cei 40 de părinţi care au încasat indemnizaţia de creşterea copilului în timp ce lucrau cu forme legale sunt acum buni de plată: „Noi i-am notificat să returneze în 30 de zile sumele primite pe nedrept ca indemnizaţie, iar în cazul în care nu vor da banii înapoi, se va trece la executare silită de către Administraţia Finanţelor Publice Galaţi”.

Olimpia Ralea spune că au fost şi cazuri în care problemele au fost lămurite:

„Am avut cazuri în care persoana, de bună credinţă, a avut încredere că firma o va scoate de pe statul de plată, lucru care nu s-a întâmplat… Sau au fost persoane, bugetari, care primeau indemnizaţie, dar care au primit şi al 13-lea salariu sau prima de naştere, însă astfel de cazuri sunt izolate şi se lămuresc”.

„Important este de ştiut că vom continua controalele, iar cei care se ştiu cu musca pe căciulă pot evita să mai facă obiectul unui dosar în instanţă şi să vină la sediu să informeze că lucrează”.

Citit 1381 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.