„Alo, Viaţa liberă?, mă numesc Radu Tinca, din Barboşi, sunt cititor fidel, încă de la primul număr al ziarului… Îmi permit să vă rog să mă ajutaţi pentru că nu mai ştiu cui şi în ce fel să mă adresez.” Da’ ce-aţi păţit, doamnă?
„Locuiesc în cartierul Barboşi, pe strada Castrul Roman 34 şi aici, în zona noastră, o baltă, o mlaştină ne-a distrus grădinile, gospodăriile.” Aşa a început dialogul telefonic cu cititoarea noastră Tinca Radu. Apoi am luat drumul accidentat al Barboşiului pe partea dinspre Arcada.
Prăfuit şi plin de gropi, drumeagul era, totuşi, stropit de o autocisternă în miezul fierbinte al zilei de început de august. Realitatea aceasta chiar mi s-a părut a fi extraordinară pentru acel colţ de periferie gălăţeană. Ulterior ne-am explicat de ce era udat; pentru că în zonă se deplasau autobasculante grele pline cu pământ preluat, câteva sute de metri mai încolo, dintr-un mal.
Pe Castrul Roman, la numărul 34, casa familiei Radu se iţea destul de semeaţă pentru aspectul împrejurimilor. Faţadă frumoasă cu boltă de vie şi straturi îngrijite de flori. „Era şi mai frumos, spune cu năduf Tinca Radu, dar mlaştina din spate ne-a terminat”.
Bine, dar de unde, de când este apa aici?- „Dom’le, pe vremea lui Ceauşescu aici era o baltă a CFR-ului, care era oarecum amenajată, dar acum e părăsită. A fost în preajmă o lizieră de sălcii pe care au tăiat-o şi apoi malul s-a surpat. Apa ne-a pătruns adânc în grădină şi în casă. În 2005, când au fost inundaţii, apa era la gât.
Ne-a distrus casele şi nimeni nu ne-a dat un leu despăgubire. Am muncit şi am refăcut casele cât de cât. Suntem vreo 20 de familii afectate de această nenorocită de mlaştină. Vara ne mănâncă ţânţarii de vii aici, iar atunci când creşte nivelul pânzei freatice mlaştina muşcă adânc din proprietatea noastră.
Aşa s-a întâmplat în iulie 2005, în august 2005, în mai 2006, în septembrie 2006, aşa s-a întâmplat în această vară… Nu mai ştim ce să facem. Vrem să fie trasă apa şi să se îndiguiască mlaştina asta!”
Autorităţile? Doar promisiuni!
Ne aruncăm privirea pe petiţiile trimise către diverse autorităţi gălăţene de cei ce suportă consecinţele acelei suprafeţe de baltă/mlaştină. Răspunsul la una dintre acestea, înregistrată la data de 17 iulie 2006 la Consiliul Local Galaţi, suna aşa:
„Vă comunicăm că s-a acţionat şi se va acţiona în continuare în zonă cu motopompe pentru eliminarea efectelor inundaţiilor…” S-or fi eliminat cumva efectele inundaţiilor atunci, dar efectul de mlaştină, ca să spun aşa, nu s-a eliminat.
„Ne-am adresat Administraţiei Naţionale Apele Române – Direcţia Apelor Prut, care ne-a promis că va elabora un studiu şi că, în funcţie de concluziile acestuia, se va trece la executarea lucrărilor necesare. Ei bine, nu s-a concretizat nimic. Ne-am adresat Primăriei Galaţi, personal am fost în audienţă la domnu’ primar, nu ne-am ales decât cu promisiuni. Nu mai ştiu câte plângeri am făcut peste tot. Ultima, pe 26 iulie 2010, am adresat-o, în disperare de cauză, comandantului Balaban de la ISU-Protecţia Civilă. Dumnealui ne-a promis că va face ceva şi ne va ajuta. Deocamdată…”.
Dar dumneavoastră, oamenii de aici, n-aţi încercat să faceţi ceva, dacă aţi văzut că autorităţile vă lasă de izbelişte? „Am încercat, dar este peste puterile noastre să rezolvăm problema. Eu cu bărbatu-meu am adus 25 de autobasculante cu pământ pe care uitaţi l-am pus aici în grădină şi care n-au fost de ajuns; s-a îmbibat şi acesta cu apă şi, după cum vedeţi parcă e nisip mişcător. Am dat 25 de milioane de lei şi n-am făcut nimic. Mai mult nu ne permitem”.
E adevărat şi trist; nici pe aceşti oameni ai Galaţiului nu-i mai ajută nimeni, aşa cum nici pe cei din centrul oraşului nu-i mai bagă nimeni în seamă. Gropile din asfalt, de sub acesta, şanţurile săpate şi rămase descoperite mai peste tot, praful şi noroiul fac parte din viaţa unei metropole cum alta nu-i.
Dar dacă, totuşi, exponenţii unor autorităţi le-au promis ajutor celor de la Barboşi de ce nu se ţin de cuvânt? Ce ar trebui să facă oamenii aceia de la poalele străvechiului castru roman ca strigătul lor să fie auzit?…
Dacă răspunde cineva cu siguranţă vom auzi şi noi „Viaţa liberă” şi vom scrie. Dacă nu, iarăşi vom scrie!
