Canicula îi chinuie şi pe bolnavii internaţi

Canicula îi chinuie şi pe bolnavii internaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Spitalul Judeţean ar mai avea nevoie de multe aparate de aer condiţionat * Din nefericire, asemenea investiţii s-ar putea să nu se facă prea curând * Partea bună este că vara e pe sfârşite, iar până când vor reveni căldurile insuportabile va mai trece vreun an - timp în care poate că se vor găsi soluţii * Partea dramatică este că, de regulă, disconfortul termic îngreunează vindecarea celor internaţi şi le accentuează suferinţa *

Efectele devastatoare ale caniculei nu îi pândesc doar pe gălăţenii sănătoşi, ci mai ales pe cei bolnavi, mult mai vulnerabili. La Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, în saloanele în care nu există aer condiţionat, bolnavii fie se plâng de căldură, fie îşi aduc de acasă ventilatoare.

Merită menţionat şi faptul că multe dintre aparatele de aer condiţionat care funcţionează în acest moment în spital sunt donaţii din partea unor pacienţi mulţumiţi de felul în care au fost trataţi şi de procesul de recuperare. De asemenea, multe dintre ventilatoare sunt aduse de acasă de personalul medical.

Nefericite nu sunt doar circumstanţele actuale, ci şi perspectivele. Cum banii primiţi de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) ajung doar pentru salarii, iar datoriile neplătite sunt încă mari, este foarte puţin probabil ca spitalul să îşi permită prea curând investiţii în noi sisteme de aer condiţionat, care sunt şi mari consumatoare de curent electric.

Din nefericire, povara temperaturilor ridicate şi a confortului termic scăzut nu ajută deloc la recuperarea unui bolnav care tocmai a suferit o intervenţie chirurgicală, spre exemplu.

Disconfortul termic îngreunează vindecarea

Într-un salon al secţiei de Neurochirurgie, spre exemplu, o pacientă şi-a orientat spre pat un ventilator pe care rudele i le-au adus de acasă. Nu este într-o stare prea bună şi probabil că recuperarea ar fi şi mai dificilă în condiţiile unei temperaturi mai ridicate.

O pacientă dintr-un pat alăturat, doamna Ştefana, ne spune: „E cald şi noaptea, dar ce să facem? Deschidem şi noi geamul. Cineva chiar ar trebui să facă ceva, că aşa ne e tare greu”.

Într-un alt salon, un alt pacient recunoaşte că îi e greu din cauza căldurii, dar că nu prea are ce face decât să o suporte.

Evident, vindecarea sau ameliorarea unei afecţiuni tratate neurochirurgical necesită confort termic. La fel de adevărat este că şi alte secţii, inclusiv Urgenţele, ar avea nevoie de mai multe aparate de aer condiţionat pentru a creşte calitatea procesului de recuperare a bolnavilor.

Nu ne rămâne decât să sperăm că ceea ce nu s-a putut face sub administrarea Ministerului Sănătăţii se va putea face sub cea a Consiliului Judeţului.

Citit 708 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.