* Vecinii nu mai suportă mirosurile care răzbat din garsoniera bătrânului Ştefan Măghinici * Au spart uşa, crezând că vârstnicul e mort * Trecând de prag, au păşit în infernul unui om care, deşi e grav bolnav, consumă alcool din belşug şi, evident, nu-şi poate îngriji gospodăria cum se cuvine * Pentru vecini e o problemă fără soluţie * Disperaţi, oamenii nu mai ştiu cărei autorităţi să-i ceară ajutorul *
„Dacă nu reuşim să facem ceva urgent, n-o să mai putea trăi în propriile noastre case”, susţin alarmaţi mai mulţi locatari ai blocului P2A din cartierul gălăţean I.C.Frimu. Problema comună a tuturor acestor oameni emană din apartamentul cu numărul 85, situat la etajul al doilea al imobilului.
Acolo locuieşte singur, grav bolnav şi – din câte am putut vedea noi – supărat-foc pe lumea de dincolo de uşa garsonierei sale, un vârstnic ajuns la 71 de ani. O etate a înţelepciunii, am putea crede.
Pe acest om, care şi-a atras dezaprobarea tuturor, îl cheamă Ştefan Măghinici şi puţini sunt locatarii blocului P2A care şi-l amintesc într-o stare mai fericită decât cea în care se află acum.
Se pare că Ştefan Măghinici a avut cândva o familie. Acum, însă, a rămas singur şi nimeni nu mai ştie cum a fost viaţa lui, înainte de a se muta în garsoniera din I.C.Frimu.
Un lucru e cert: bătrânul bea alcool şi ascultă muzică dată la maxim toată noaptea, sunt de acord toţi locatarii blocului pe care i-am intervievat. Mai rău, susţin oamenii, nu-şi face curat în casă şi trăieşte într-o mizerie cumplită, care tulbură traiul tuturor.
Nici Primăria şi nici Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DJSP) nu pot face însă nimic. Situaţia dramatică în care Ştefan Măghinici şi-a adus vecinii pare fără ieşire.
„Am spart uşa, credeam că a murit!”
„De când sunt eu aici, din 1992, au tot fost probleme de felul acesta. Mirosul emanat din apartamentului lui Ştefan Măghinici este insuportabil, iar vecinii vin la asociaţie, ca să se plângă”, ne spune administratorul Asociaţiei de Proprietari numărul 766, Mariana Dobre.
Administratorul ne povesteşte şi că, la finele lunii trecute, alături de un echipaj al Poliţiei, vecinii bătrânului au spart uşa apartamentului 85, crezând că proprietarul a murit în casă. De fapt, omul era încă în viaţă, dar, trecând de prag, vecinii au păşit în infernul unui om care nu poate şi nici nu vrea să mai aibă grijă de sine.
„Ceea ce am găsit înăuntru este greu de descris. Toată mâncarea pe care i-o cumpără un băiat era stricată, pentru că frigiderul din apartamentul lui nu funcţionează. Ştefan Măghinici era căzut pe podea, cu sticla de vin în mână, iar prin casă colcăiau viermi mari cât degetul şi gândaci. Ce să vă mai spun şi despre mirosuri… absolut insuportabile”, spune Mariana Dobre.
Bătrânul a fost luat cu Ambulanţa şi dus la spital. Suferă cu picioarele şi se mişcă greu. Iar consumul de alcool cu siguranţă nu face decât să-i înrăutăţească starea. După două zile de spitalizare, a fost externat şi adus înapoi acasă. Şi toate problemele au reînceput.
Cu toate insistenţele administratorului, Ştefan Măghinici nu vrea să ne deschidă uşa ca să-şi spună propria variantă a poveştii. Tot aşteptând ca omul să se răzgândească şi să ne primească în casă, stăm de vorbă cu câţiva dintre vecini.
Indignare generală: „Noi ce vină avem?”
Una dintre vecinele lui Ştefan Măghinici, Emilia Vicol, declară: „Nu se poate să trăim aşa. Apartamentul ăsta e un focar de infecţie. Am impresia că ne-am putea îmbolnăvi şi numai de la miros. Eu stau la etajul III, dar aici, la etajul II, vecinii au scos şi geamurile de la ferestrele de pe scară ca să poată respira. Sunt şi copii mici pe aici, care sunt în şi mai mare pericol”.
Din nefericire, nici un vecin de palier al bătrânului nu este acasă. O găsim însă pe vecina din apartamentul de deasupra, Lenuţa Doroşin.
„La mine iese mirosul şi pe la prize. Am ajuns să stau cu prosopul îmbibat în spirt pe figură, ca să pot respira. În permanenţă am beţişoare parfumate aprinse în casă, dar nu fac faţă şi tot miroase îngrozitor. Au fost seri în care am plecat să mănânc la copii, pentru că la mine acasă îmi era atât de greaţă din cauza mirosului, că nu puteam să înghit”, se plânge femeia.
Toţi vecinii spun că bătrânul dă muzica tare începând cu miezul nopţii şi până dimineaţă şi le tulbură odihna.
În discuţie intervine şi femeia de serviciu a scării, Ana Vasile. „Şi eu locuiesc aici şi mă ocup şi de curăţenie. Acum vreo doi ani, a venit o soră a lui Ştefan Măghinici şi m-a plătit să-i fac curat în casă. Nici nu vă puteţi da seama ce înseamnă să faci curat acolo! E de nesuportat!”.
Se pare că această soră, de asemenea în vârstă, locuieşte de mult timp în Statele Unite. Ar mai avea şi nişte rude prin Micro 39, dar de care vecinii nu prea ştiu nimic.
În garsoniera groazei!
În cele din urmă, Ştefan Măghinici acceptă să deschidă uşa. Nu vrea să vorbească cu noi. Fără niciun chef şi vizibil cu capsa pusă, îi răspunde doar Marianei Dobre, administratorul. Mirosurile fetide ne iau cu asalt. „Nu vă speriaţi, acum e bine, să fi văzut cum era când am spart noi uşa”, ne spun oamenii rămaşi pe coridor.
Bărbatul stă pe un fotoliu, în camera garsonierei sale. E murdar, fumează demonstrativ şi se uită la noi încruntat. „Ce miros iese din casa mea, dom’le?”, ne întreabă înciudat. Spune că nu vrea să-i facă nimeni curăţenie în garsonieră pentru că se descurcă şi singur.
Deşi mirosul mâncării uitate de cine ştie câtă vreme pe aragaz le-ar putea face viaţa grea şi unor musafiri cu stomac mai tare decât al nostru, Ştefan Măghinici se întreabă mirat: „Cum să fie mâncarea mea stricată? Nu-i adevărat, lăsaţi-o acolo!”. Vorbele îi sunt scurte şi aspre. N-are chef de vizite acum.
Recunoaşte că vecinul din apartamentul de dedesubt (cel care ne-a sesizat la redacţie, cerându-ne ajutorul) i-a reparat şi utilat baia. Dacă n-ar fi făcut-o, probabil că omul de bine n-ar fi scăpat nici până astăzi de apa care se scurgea din baia bătrânului în propriul apartament. Îi este Ştefan Măghinici recunoscător vecinului? Nici vorbă.
Bună pace: autorităţile sunt neputincioase
„Singurul lucru pe care l-am putea face, în urma constatării unei astfel de situaţii, ar fi să îl amendăm. Şi nu credem că acest lucru se doreşte, dat fiind că nu va rezolva problema”, ne-a spus şefa Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi, dr. Liliana Moise.
„Dacă vorbim despre un proprietar de apartament, nu putem face nimic”, ne spune şi purtătorul de cuvânt al Primăriei, Nicoleta Manole.
În aceste condiţii, singura speranţă a vecinilor care trăiesc acest coşmar ar fi ca Ştefan Măghinici să lase totuşi pe cineva să îi cureţe locuinţa. Ionel, în vârstă de 30 de ani, este cel care îi face aprovizionarea. Se pare că tatăl său şi Ştefan Măghinici se cunosc demult.
„Eu îi cumpăr doar mâncare, nu şi băutură, spune Ionel. Vânzătoarele de la chioşc îmi sunt martore. Băutura şi-o cumpără singur”.
Tânărul spune că va încerca să îi aducă lui Ştefan Măghinici o femeie care să îi facă ceva curăţenie prin casă. Asta, dacă va dori şi bătrânul, evident.
O lume nedreaptă
Oricum ar fi, e nedrept că vecinii lui Ştefan Măghinici trebuie să trăiască un asemenea calvar în propriile case. Sunt cu toţii plătitori de impozite, aşa că în casele şi pe coridoarele lor ar trebui să fie un aer la fel de curat ca în toate celelalte apartament şi scări de bloc. Din nefericire, nu e aşa, iar oamenii văd cum problema lor se banalizează şi aproape că nu mai impresionează pe nimeni.
Ştefan Măghinici este, evident, liber să facă ce doreşte în garsoniera sa. Dar libertatea proprie se opreşte atunci când încalci cu bună ştiinţă dreptul celorlalţi la o viaţă normală.
Vârstnicul ar trebui ajutat să-şi întreţină starea de sănătate şi curăţenia din garsonieră. Numai că nici una dintre legile create în ultimii 20 de ani în România nu pare să se refere la astfel de situaţii.
