* Aruncată în stradă, cu un copil de 10 ani după ea, după 14 ani de căsătorie * Trimisă să cumpere lacăt pentru WC-ul din cămin * „Avea în telefon minute vorbite pe care nu le putea explica” * „Sigur că îi controlam telefonul”, spune soţul *
A fost odată ca niciodată… A fost o familie fericită: Ea era învăţătoare, făcea zilnic naveta în sat. El – militar de carieră şi gelos şi pe umbra lui Mircea la Cozia – făcea naveta între telefonul ei şi toate numerele noi din agendă.
Copilul, Andrei, clasa a IV-a, trăia fericit alături de părinţii lui, într-un cartier din Micro 19, aşteptând un Ipod, un suc, atenţie.
„Nu ne mai înţelegeam, dar era bine”
Sub formă de iederă plânsă, doamna învăţătoare vorbeşte timid despre soţul care a aruncat-o din casă, ca despre „dumnealui”: „…aşa era dumnealui: gelos”.
„Dar acum se răzbună pe copil, care a fost învăţat să trăiască într-o casă cu trei camere, cu tot confortul, cu televizor, calculator, mobilă. Iar băiatul meu nu are acum nici măcar o masă pe care să îşi facă lecţiile…”.
„Ne-a dat afară, copilului nu-i dă nici un ban, pe mine m-a bătut”. Orbită de lacrimi, femeia bâjbâie după batistă.
„Nu ne mai înţelegeam, dar era bine. Aveam o casă, copilul avea tot ce îi trebuia”. Neştiută nici chiar de femeie, drama Stelei Ghergheş nu a început acum doi ani, când, la ţară, în apropiere de şcoala la care preda învăţătoarea şi-a deschis atelier de lucru un pictor gălăţean…
Momentul „pictorul”
„Domnul pictor este cunoscut în oraş, are expoziţii. I-am povestit soţului despre el, când am venit acasă, după începerea anului şcolar din 2008. Eu eram atunci titulară la ţară, în 2010 am obţinut transferul pentru oraş”.
„De atunci, din septembrie 2008, a înnebunit – mi-a inventat că domnul respectiv, care are familie, soţie, copii, şi este un om moral, care nu m-a atins niciodată, a zis că este amantul meu”.
„Se uita pe Internet şi mă întreba: ai văzut că iubitul tău are şi un alt nume? Îi spuneam că este absurd, dar nu a încetat. A început să îl sune pe domnul respectiv, iar mie nu îmi spunea ce vorbeau. Îmi crăpa obrazul de ruşine pentru ce făcea”.
Învăţată – după 14 ani de căsnicie! – cu geloziile jumătăţii ei, Stela a aşteptat resemnată ca şi această „obsesie” să treacă. Să îşi vadă mai departe de băiat, de elevii de la şcoală, de ratele pe care le avea de achitat la bancă.
Până când, după Revelion, în ianuarie 2010, vestea a căzut ca un trăznet: „Bag divorţ”, i-a spus Marin, soţul, iar femeia nu a ştiut ce a lovit-o. De bună-credinţă, s-a înfăţişat la Tribunal: „Deci chiar vrei să divorţezi!”, a concluzionat halucinant bărbatul.
Împreună, „pentru copil”
Au continuat să locuiască împreună. „Pentru copil”, spune învăţătoarea. Neagă ferm că ar fi avut vreo aventură: „Când? Mă întorceam după ore imediat acasă, aveam grijă de copil. O singură dată m-a adus pictorul cu maşina lui, că mai ducea şi alte colege”.
„A fost o tragedie. Spunea că îl sună, că ştie că suntem amanţi. Până la urmă, pe 17 iulie, după ce m-a bătut în faţa copilului şi mi-a zis că eu am să ajung la morgă, băiatului i-a zis că o să fie orfan, iar el va înfunda închisoarea, am plecat”.
„Am stat trei săptămâni la o colegă a copilului. Apoi am locuit la fratele meu. Apoi m-am mutat la o cameră de cămin, de la un liceu din Galaţi. O cameră goală, cu baie pe hol. Uitaţi, azi dimineaţă am cumpărat lacăt, că toate WC-urile au lacăt, aşa mi-a zis administratora”.
De unde bani, de unde ajutor?
Plânge, încă nevenindu-i a crede. Grăbită, explică că nu va putea plăti pentru camera de cămin, a cărei chirie costă 130 lei. Şi mai sunt şi 70 de lei - pentru lumină. Şi căldura de la iarnă!
Are un venit de 794 de lei, că a fost redus cu 25 la sută. 400 de lei dă la bănci, pentru rate pentru obiectele rămase în casa „dumnealui”, alţi 400 se vor duce pentru plata integrală a camerei de cămin.
Din ce să trăiască? Ce să facă? Cum să meargă la serviciu sau Andrei la şcoală?
Poveşti în reluare
„De ce a plecat?! Am dat-o afară pentru că umbla cu pictorul, a dus-o şi cu maşina”. De la celălalt capăt al telefonului, Marin Gherghişan recită punctual toate poveştile bine învăţate deja de soţia lui, care le spusese şi ea, ordonat şi înlăcrimat, înainte.
„I-am luat o cartelă nouă, şi avea minute vorbite, pe care nu a ştiut să le justifice. E clar ce făcea ea. Normal că îi controlam mobilul! L-am sunat şi pe el, de atâtea ori, a recunoscut. Dar acum de ce nu răspunde la telefon?”.
„A, da, aşa este, i-am aruncat mobilul în mâncare, dar avea altul. L-am căutat tot timpul pe copil, şi nu m-a lăsat să vorbesc cu el. L-am căutat la telefon, doar nu era să mă duc la ea, la ţară, unde şi-a mai făcut pe unul, ştiu eu sigur”.
„A stat cu maică-sa… Haideţi, doamnă! A stat cu ăla! Cum stătea înainte cu pictorul, se sunau. Şi băiatul de ce a plecat, de ce ţine cu ea? Am fost azi dimineaţă la el, la şcoală, şi mi-a zis că dacă ţin la el, să-i dau unul din cele trei televizoare”.
„Şi i-am zis că nu îi dau. De ce a plecat? Ei, lăsaţi, că nu e chiar mic, are 10 ani, e mare”.
Discuţia cu Marin Gherghişan ar fi durat la nesfârşit. Spune că nu îşi mai iubeşte nevasta, dar dacă ea îşi părăseşte amanţii, o primeşte acasă. Recunoaşte că a fost nevastă bună, până acum doi ani, când a început să umble cu pictorul.
Fără acte, a nimănui
Contactat telefonic, artistul protestează: „E o farsă, nu? Mă daţi la radio? Eu nici nu o cunosc bine pe femeia asta, nu ştiu dacă am vorbit mai mult de trei cuvinte cu ea. Ce vor oamenii ăştia de la mine? Îmi pare rău de femeia asta, că e în necaz, dar eu nu am nici o legătură cu ea sau cu bărbatul ei”.
Stela Gherghişan a ajuns şi la Protecţia Copilului, care i-a oferit ajutor. Dar Stela este totuşi confuză: neputând să accepte că a pierdut tot, nu ştie dacă să accepte mâna întinsă sau să spere că îşi va recupera, pentru ea şi copil, CASA.
CASA pentru care nu are nici un act, deci, nici o speranţă legală. Neajutorată, nu poate să îşi monteze singură o priză, nu reuşeşte să se accepte liberă, descătuşată de gelozii. A nimănui. Doar a ei.
Vouă, femeilor, de la Stela
Întrebată ce îşi mai doreşte în momentul acesta, Stela răspunde cu privirea pierdută: „Vreau să ştie alte femei prin ce am trecut eu, să nu păţească la fel”.
„Am fost sclavă în casa socrilor mei, iar când ei s-au prăpădit, după ce i-am îngrijit singură, deşi aveam şi copil, şi şcoală, bărbatul m-a dat afară. Nu am nimic, iar casa este pe numele lui”.
Încheie vorbind surd, ca pentru visele ei ascunse de concesiile pe care le-a făcut timp de 14 ani: „Citeam ˝Viaţa liberă˝, ştiţi? Citeam în fiecare zi şi nu îmi închipuiam că am să ajung ca unul dintre cazurile acelea de care mi se rupea inima”.
Ştim de mici că vom creşte, vom fi mirese, iar soţul nostru va avea grijă de noi. Nicăieri în povestioara de mai sus nu intră telefoanele aruncate în mâncare, urmăririle, copiii folosiţi ca pretext pentru rămânerea într-o relaţie bolnavă, dar confortabilă material. Şi nimeni nu ne învaţă să montăm măcar o priză.
