* „Gălăţenii care ajung beţi turtă la medic şi au nevoie de îngrijiri medicale nu trebuie refuzaţi, nici trataţi diferit faţă de cei treji”, susţine preşedintele Colegiului gălăţean al Medicilor, dr. Dumitru Cristea * Trebuie însă să li se taie factură pentru serviciile medicale, după ce se trezesc din beţie, mai spune medicul * Ce a început ca o manifestare a nemulţumirii medicilor care vin în contact cu beţivii, s-a transformat în proiect de lege şi primeşte susţinere inclusiv din partea Colegiului Medicilor * Aşa că, doamnelor şi domnilor, mai uşor cu şpriţul! O beţie cruntă s-ar putea să vă coste cât nu face *
Băutura - boală veche şi grea pentru gălăţeni
Pe gălăţenii care beau până le stă limba plută, după care pretind ajutor din partea medicilor de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi sau din partea celor de la Spitalul de Psihiatrie nu îi aşteaptă zile tocmai bune. Motivul: cei mai mulţi dintre factorii de decizie din sistemul sanitar şi-au pus în gând să îi disciplineze. Şi cum cu vorba bună se vede treaba că nu prea merge, s-ar putea ca metoda chitanţierului să aibă mai mult succes.
În repetate rânduri medici specialişti şi-au exprimat indignarea cu privire la sumele mari de bani care se cheltuie, în condiţii de criză, pe tratamentul gălăţenilor care ajung la spital nu pentru că i-a băut Dumnezeu, ci pentru că şi-au provocat suferinţele cu bună-ştiinţă, dând pe gât pahar după pahar.
Proiectul se află, în acest moment, în Parlament. Senatul l-a adoptat deja, la fel şi Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor, în al cărei plen urmează să ajungă, sperăm noi, în cel mai scut timp.
„Să fie trataţi la fel, dar să li se taie chitanţă!”
„Alcoolicul care vine în stare gravă la noi, poate în urma unei tentative de suicid sau a unui accident în care a fost implicat ar trebui să beneficieze gratuit, în primă fază, de tot tratamentul care îi este necesar în vederea refacerii. Apoi, după ce a fost restabilit, să i se întocmească nota de plată”.
„Dacă este asigurat, să plătească pentru el Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Dacă nu, plăteşte din buzunar”.
„Alcoolul cauzează deja prea multe probleme. Cele mai multe accidente rutiere şi drame casnice se produc din pricina consumului exagerat de alcool. Eu am pe secţie, chiar în acest moment, la ORL, o femeie de-a dreptul mutilată de soţul care era beat”.
„Ceva trebuie făcut în acest sens. Nu vorbim aici despre nişte oameni ai străzii care au băut prea mult, ci şi despre oameni cu educaţie şi posibilităţi financiare însemnate, care se îmbată şi fac o mulţime de necazuri. Aceştia ar trebui responsabilizaţi”, este de părere preşedintele filialei gălăţene a Colegiului Medicilor, dr. Dumitru Cristea.
Proiectul de lege ce urmează să intre în plen, la Camera Deputaţilor, este chiar mai dur şi susţine că pacientul care ajunge în mod repetat la medic din cauza consumul excesiv de alcool, va plăti din buzunar, în aproape orice situaţie. Dacă nu are bani, va presta muncă în folosul comunităţii. Onorabil, nu-i aşa?