* Munţi de gunoaie vs. lanţuri imobiliare, asfalt impecabil contra drum de ţară, nivel de trai la o aruncătură de băţ de grija zilei de mâine – astfel am găsit zilele trecute nordul Galaţiului căruia i se mai spune Traian Nord, o antiteză urbană definitorie pentru recesiunea care ne macină de ceva vreme *
Staţia spre judeţ, goală
Dimineaţă de toamnă turbată, cu doar patru grade peste zero şi un vânt care accentuează gerul iute. Aşa ne-a izbit zilele trecute Bariera Traian, locul în care se cam termină oraşul, atât geografic, cât şi din punct de vedere economic.
Prima tuşă de ridicol ne-o dă cuplul de semafoare de pe sensul de intrare în municipiu dinspre Tg. Bujor – este greu de ghicit de ce autoritatea rutieră a montat două dispozitive de semnalizare optică la o distanţă de 50 de metri între ele, mai ales că primul permite virajul la dreapta prin verdele intermitent. Pitorescul zonei, am convenit.
La fel de uşor am observat că, din cauza crizei economice, s-a cam „răcorit” şi staţia de călători spre judeţ, motiv pentru care şoferii de curse îşi fac drum până la chioşcul de ziare. „Sărăcie, domn’e, nu mai merge lumea!” aruncă în treacăt unul dintre ei, iritat-resemnat.
„Nu te mai angajează nimeni…”
Tot la toneta de gazete se petrece un dialog caragialesc care mai încălzeşte spiritul pe frigul înjunghietor.
„Doamnă, aveţi bilete de autobuz?” întreabă o concitadină cam la 60 şi ceva de ani, foarte pornită. „Nu mai ţinem de mult!” i se răspunde calm de după geam. „Sunteţi culmea! Cum n-aveţi?” / „Nu mai ţinem.” / „Şi eu de unde-mi iau bilet?” / „Nu ştiu, doamnă!” / „Hm! Nu ştiţi nimic!” Şi pleacă.
Umorul absurd este însă repede strivit când doi bărbaţi în putere, cam pe la 40-45 de ani, la interval de 5 minute între ei, vin şi întreabă care publicaţie le poate oferi cea mai bună listă a locurilor de muncă. Realitatea autohtonă încape confortabil în concluzia-blitz pe care o trage chiar doamna de la ziare: „La 40 de ani nu te mai angajează nimeni.”
Un tomberon, şi acela gâtuit
După ce ne-am mişcat din loc, luând la roata maşinii (la pas ne-ar fi fost imposibil) zona, am convenit cu şoferul şi fotoreporterul că verbul „a trăi” se conjugă diferit în cartierul Traian Nord.
Practic, şoseaua principală a acestei mahalale, DN 26, desparte, cu câteva excepţii, bunăstarea de calicie: cum ieşi din oraş, pe dreapta vezi multitudinea de vile care reclamă pricopseala, aleile Meteo şi Arcaşilor, pe care locuiesc deja mulţi dintre politicienii şi oamenii de afaceri ai Galaţiului, câştigându-şi în ultimii ani renumele de străzi alese.
Absurdul începe o dată cu traversarea Drumului Naţional. Am nimerit pe o uliţă neasfaltată cu destul gunoi care ne-a ţinut de urât până în capătul aşezărilor urbane (ce exprimare pompoasă!).
Abia am găsit un tomberon, dar şi acela sugrumat de deşeuri – în rest movile, moviliţe dezordonate, cu maidanezi hămesiţi dându-le târcoale.
Molozul care vrea în spaţiul Schengen
Am stat şi ne-am uitat înspre Brateş şi, mai încolo, spre graniţă. Era clar, bojdeucile de care ne apropiaserăm cu sfială fac parte din municipiul european Galaţi – cu puţină şansă spaţiul Schengen va înghiţi şi hârtoapele, gardurile din tablă ruginită şi focarele de infecţie de aici.
Ce vină au cauciucurile aruncate în grămezile de resturi menajere sau bucăţile de plastic, pungile murdare ori peturile şi molozul „parcate” aici? Ele de ce să nu fie considerate bunuri ale Uniunii Europene? Dacă Primăria le ignoră, nu-i obligatoriu ca şi autorităţile continentale să le ascundă sub preş.
Dincolo, peste DN 26, n-am găsit o bucată de hârtie pe jos, de unde am tras concluzia că până şi insalubritatea discriminează.
La revenirea pe strada principală ne-am lovit de obtuzitatea celor două semafoare care indică acelaşi lucru. Absurd? Nu, mai degrabă burlesc.
