„Dacă noi nu am avut parte de o familie, măcar lui să îi îndeplinim toate dorinţele! Vrem ca el să aibă parte de tot ce nu am avut noi”.
Sunt cuvintele unui tată de numai 22 de ani, proaspăt ieşit din sistemul de protecţie a copilului din Galaţi. La fel ca şi mama, care are numai 18 ani. Au trăit o viaţă în centrele de plasament, s-au întâlnit şi acum şi-au întemeiat o familie.
Au o minune de băieţel de şase luni, dar nu l-ar da pentru nimic în lume pentru că, după ce au fost abandonaţi de propriile familii, au învăţat cea mai importantă lecţie: un copil trebuie să aibă parte de căldura unui cămin. Ei ştiu cel mai bine asta!
Primul Crăciun în familie
George Calistrat şi Nicoleta Băloi sunt două „produse” ale sistemului de protecţie a copilului din Galaţi. Şi sunt două cazuri fericite, în ciuda faptului că nu au avut niciodată şansa de a creşte într-o familie normală, ci au crescut cum au putut prin diverse case de copii. Acum au propriul copil, pe Petru, care are numai şase luni.
„La început, după ce a ieşit Nicoleta din spital, a stat la un centru maternal şi mi-era frică să nu mi-l ia, să nu ducă şi el viaţa noastră”, spune George, cap de familie la numai 22 de ani.
Acum stau toţi trei cu chirie într-o cameră de la internatul Colegiului Tehnic Traian şi visează ca, în viitor, să aibă propria casă. Deocamdată, însă, se descurcă aşa cum pot, dar întreaga lor existenţă gravitează în jurul lui Petru, un copil care, din fericire, va beneficia de lecţia de viaţă a părinţilor.
Camera lor e modestă, dar foarte curată, bine îngrijită. Nu au cine ştie ce, dar tot ce au e agonisit în puţinul timp de când sunt împreună.
„Avem o măsuţă, o etajeră, un covor şi un frigider, pe care le-am cumpărat cu banii pe care i-am primit când am ieşit din centru, la externare. Avem şi un televizor, pe care l-am primit de la o mătuşă, dar nu îl folosim pentru că trebuie să facem abonament la cablu. Şi nu avem bani”, explică George, arătându-ne un televizor care stă pe jos într-un colţ de cameră.
Din ultimii bani pe care i-au primit de la stat, în calitate de asistaţi, au rupt şi pentru sărbătorile de iarnă. Cu aproximativ 200 de lei, aproape jumătate din banii pe care i-a primit, George a hotărât să aducă spiritul Crăciunului în micul lor cămin.
A cumpărat un brad artificial, globuri, beteală şi o instalaţie, pentru a se bucura cum se cuvine de primul lor Crăciun în familie, alături de Petru.
Săraci, dar oneşti
George lucrează la o pescărie, însă jumătate din banii pe care îi câştigă se duc pe chirie. Nicoleta stă acasă cu Petru, dar nu primeşte niciun fel de indemnizaţie de creştere a copilului, ci doar alocaţia, în valoare de 200 de lei.
Practic, această familie trebuie să trăiască în fiecare lună cu maxim 500 de lei. Iar orice părinte ştie că în jur de 200 de lei se duc pe scutece în fiecare lună.
„Noroc că alăptez, că dacă ar trebui să cumpărăm şi laptele nu ştiu ce-am face. După ce terminăm cu alăptatul o să vedem cum ne descurcăm”, oftează Nicoleta. Ce-şi doresc ei de la aceste sărbători? „Vrem doar să trecem cu bine, să fim fericiţi şi sănătoşi, ca toată lumea”, spune George. O familie care visează la luxul suprem: o viaţă normală.
Manon Cristoloveanu: „Pentru noi, ei tot copii rămân”
Şefa Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Manon Cristoloveanu spune că aceşti copii reuşesc doar prin propriile forţe şi tocmai de aceea sunt de admirat. „Ei sunt deja maturi, dar pentru noi tot copii rămân”.
„Copii care au puterea să lupte să depăşească prejudecăţile, să aibă propria lor familie. Unii dintre ei sunt mai normali decât mulţi crescuţi în familii. Reuşita lor este motiv de satisfacţie şi de bucurie pentru noi”, afirmă Manon Cristoloveanu.
