* Cu „pupăza” la nănaşă, cu „sănătatea anului nou” şi cu botezul cailor în centrul oraşului
În prima şi a doua zi din noul an, pe vremuri, erau mai multe obiceiuri: semănatul, vizita finilor la naşi şi botezul cailor. Artistul popular Paul Buţa (referent la Centrul Cultural Dunărea de Jos, dar mai ales celebru prin măştile populare create de el) ne-a povestit despre aceste obiceiuri care, deşi nu se mai păstrează astăzi, sunt interesante şi demne de a fi cunoscute, măcar ca şi curiozităţi ale unor vremuri demult apuse. „După noaptea urătorilor – că aşa se numea, pe vremuri, ceea ce a devenit Revelionul, după ce a apărut televizorul! - , a doua zi era Sf. Vasile. În afară de sărbătoriţi, în prima zi din an se umbla cu semănatul, sau „sănătatea anului nou”.
Este un obicei care, din păcate, s-a cam uitat. Copiii mititei intrau în case şi semănau cu grâu, mei, sau orez în zilele noastre, dar niciodată cu porumb, cum am mai auzit pe cineva! Aşa cum umblau cu colindatul, sau plugurelul, copiii mergeau cu „sănătatea anului nou” la toate casele, de unde primeau colăcei, dulciuri şi bănuţi. Intrau şi urau: „sănătate anului nou!” sau „la anul cu sănătate!”, iar gospodinele caselor le răspundeau: „şi la anul cu sănătate” sau „să trăiţi”, în sensul de „să creşteţi mari”, adică nu ca formă de salut milităroasă! Mai trebuie reţinut că în prima zi din an nu se mătura grâul aruncat în casă sau în gospodărie la semănat, că însemna că-ţi dau afară belşugul din casă!”, spune Paul Buţa, completând: „apoi, până la Sf. Ion, copiii mergeau cu sorcova şi capra”.
Testul gospodinei şi „fala” de la început de an
„Tot în a doua zi din an, finii se duceau la naşi. Dacă în restul anului naşii dădeau de pomană finilor, de moşii de vară sau de iarnă, diverse, mai ales străchini sau tigăi, pentru gospodărie, după Anul Nou, finii veneau la naşi, cu cadouri. Pentru naş se dădea un colac iar naşei se dădea o pupăză. Pupăza este tot un fel de colac, împletit în patru sau în opt, iar pe margine avea un cordon, tot din cocă, încheiat în formă de codiţă, ca o pasăre. Ţin minte că părinţii mei respectau această tradiţie şi o dată, pe când deja naşii erau bătrâni, mama a făcut de două ori pupăza, pentru a ieşi cum se cuvine, căci colacii daţi naşilor erau un fel de test pentru gospodină…”, a mai relatat Paul Buţa.
Acesta spune că şi în oraş, pe data de 2 ianuarie, era un obicei, preluat de la ţară, „căci majoritatea celor de la oraş, tot de la ţară se trăgeau. Obiceiul era puţin schimbat, căci spaţiul urban impunea aşa ceva; de pildă, colindatul la fereastră nu se putea face mereu, mai ales la casele evreieşti care erau lipite unele de altele şi atunci colindătorii erau primiţi în case…”. Paul Buţa spune că pentru ziua de 2 ianuarie obiceiul era ca cei mai renumiţi crescători de cai din oraş să îşi împodobească animalele şi să le plimbe până în centru, „de fală, ca să se mândrească cu ele. Caii erau încălecaţi doar de flăcăi şi mergeau până în centru, unde se aflau cei bogaţi, ca să se laude… Înainte de a porni cu ei prin oraş, caii se udau cu apă cu busuioc, iar, în timp, acest obicei s-a transformat în botezul cailor, ţinut de Bobotează, mai ales de localnicii din satele tulcene de la malul Dunării”. Paul Buţa spune că încă mai trăiesc gălăţeni în Vadul Ungurului care încă mai ţin minte de pe vremea când erau copii, de plimbarea cailor pe 2 ianuarie, până în centrul oraşului.
„Din păcate, astfel de obiceiuri nu se mai respectă astăzi, dar ele ar trebui cunoscute, măcar ca şi curiozităţi ale unor vremuri trecute. Este plăcut să vezi însă că nu toţi românii au uitat de tradiţii. De pildă, acum trei ani, când am fost, de Anul Nou, la comunitatea de români de la Roma, am observat cu emoţie cum ei încă mai păstrau obiceiul de a da de pomană în ajunul Crăciunului prune uscate. Până şi lumânările folosite erau cumpărate de la biserică, nu de la supermaket şi este frumos că încă mai există oameni care respectă tradiţiile şi obiceiurile”, a încheiat Paul Buţa.
