Gălăţenii, ameninţaţi de obezitate

Gălăţenii, ameninţaţi de obezitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conform unui studiu realizat de dr. Magdalena Moroşanu, mai mult de jumătate dintre concitadinii noştri sunt supraponderali. Fie că vorbim despre un simplu exces de greutate sau despre obezitate în toată regula, de vină sunt, în primul rând, obiceiurile alimentare nesănătoase.

Se pare că ne-am obişnuit deja să mâncăm mult, la ore nepotrivite şi să alegem, fără reţinere, alimente care ne macină sănătatea, încet, dar sigur. Prin acest stil de viaţă nu facem altceva decât să ne uzăm mult prea devreme organismul, refuzând că acceptăm că efectele unei astfel de alimentaţii pot fi dezastroase, pe termen lung.

Cel mai mare risc este apariţia bolilor cardio-vasculare, care, în acest moment, sunt  principala cauză de mortalitate în România.

O problemă a tuturor vârstelor

Doamna dr. Marilena Moroşanu, medic primar în medicina internă, şeful secţiei Diabet şi boli de nutriţie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă, a realizat studii privind incidenţa obezităţii în rândul gălăţenilor din întregul judeţ. Concluziile cercetărilor nu au fost deloc îmbucurătoare.

„Am studiat, spre exemplu, un lot de populaţie sedentară, de la Institutul de Proiectări şi un alt lot de populaţie care realizează o muncă de intensitatea medie, în Combinat. Un al treilea lot de populaţie a fost ales de aici, de la Spitalul Judeţean.

Concluziile studiului au relevat faptul că, în cazul a circa 60 la sută dintre participanţi, se putea vorbi despre suprapondere sau obezitate. La nivel mondial, sunt aproximativ 155 de milioane de copii cu supraponderalitate şi obezitate. Foarte îngrijorător este că aceşti copii vor fi primii care vor face diabet, hipertensiune şi care vor avea dislipidemie”, ne-a explicat dr. Moroşanu.

„Este uşor de înţeles de ce obezitatea este o boală. În mod normal, inima bate de 70-80 de ori pe minut. Vă daţi seama ce efort suplimentar trebuie să facă pentru a pompa mai mult sânge necesar de exemplu pentru 40 de kilograme în plus?

Din păcate însă, boala nu dă semne premergătoare. Se instalează insidios şi abia când nu ne mai pot susţine încheieturile, când ne doare spatele din cauza abdomenului voluminos şi greu sau când gâfâim urcând scări, acceptăm că avem o problemă”, avertizează dr. Moroşanu.

Supraponderalitatea şi obezitatea sunt atât de răspândite, în primul rând, din cauza obiceiurilor alimentare nesănătoase, cum ar fi cel de a mânca o dată pe zi sau cel de a consuma anumite alimente care conţin foarte multe calorii, de tipul grăsimilor, dulciurilor, băuturilor răcoritoare şi mezelurilor. De fapt, există o gamă extrem de variată de obiceiuri alimentare care duc la obezitate”, afirmă medicul specialist.

Copiii riscă să devină victime ale obiceiurilor alimentare impuse de părinţi. „Obezitatea poate fi indusă de familii, de părinţii şi bunicii care îndoapă copiii. Va fi nevoie de o muncă extraordinară pentru a-i convinge să-şi alimenteze corect copii şi să-i determine să facă mişcare, în loc să stea la calculator sau la televizor, ronţăind o pungă cu chipsuri”, consideră dr. Moroşanu.

Ce înseamnă exces de greutate?

Medicul specialist ne-a mai spus că o persoană poate afla dacă are sau nu probleme cu excesul de greutate, făcând un calcul simplu.

O greutate normală, exprimată în kilograme,  trebuie să fie egală cu numărul de centimetri cu care depăşiţi înălţimea de un metru. Spre exemplu, dacă aveţi 1.70 metri în înălţime, ar trebui să cântăriţi aproximativ 70 de kilograme.

Există, însă, şi o metodă de clacul ceva mai complexă, cu ajutorul căreia puteţi să aflaţi şi detalii privind eventualele probleme pe care le aveţi cu greutatea. „Indexul de masă corporală este cel care reflectă greutatea fiecărei persoane. Asta înseamnă un raport între greutatea persoanei şi înălţimea sa, la pătrat.

Dacă rezultatul împărţirii depăşeşte 25, înseamnă că e vorba despre exces ponderal. Dacă valoarea rezultatului se situează între 25 şi 30, indicatorul arată că există supraponderalitate. Dacă rezultatul depăşeşte 30, vorbim despre obezitate. Or, potrivit studiului realizat, la care m-am referit anterior, am constatat că între 58 şi 60 la sută dintre subiecţii investigaţi prezentau supraponderalitate şi obezitate”, ne-a mai explicat medicul specialist.

Prevenţie şi vindecare

Obezitatea nu se instalează, însă, peste noapte, ci este rezultatul unei întregi perioade de alimentaţie nesănătoasă ale cărei efecte sunt, de cele mai multe ori, dublate de sedentarism.

Sfatul medicului este să mâncaţi sănătos şi în cantităţi moderate, să faceţi mişcare şi, dacă aveţi un exces de greutate de care nu puteţi scăpa, să cereţi ajutorul medicului.

Obezitatea este o boală vindecabilă, dar presupune voinţa respectării unui regim de viaţă sănătos pe termen nelimitat. Altminteri pierderea temporară a câtorva kilograme se va dovedi absolut inutilă.

Citit 1365 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.