Criteriile de salarizare a profesorilor sunt gata!

Criteriile de salarizare a profesorilor sunt gata!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Viaţa liberă” vă prezintă în premieră criteriile de performanţă după care vor fi salarizate cadrele didactice. Pe baza acestor criterii, cadrele didactice ar putea primi din 2011 majorări salariale de până la 50 la sută, sau li s-ar putea diminua salariul cu 10 la sută.

Aici puteţi găsi (în format pdf) proiectul, pus la dispoziţia noastră de reprezentanţii FEN, care se află în prezent pe masa negocierilor cu sindicatele şi care urmează a fi aplicat experimental, în primă fază.

Evaluare cu boldul

Activitatea profesorilor la clasă va fi disecată în cele mai mici amănunte. Felul în care îşi adaptează planul de învăţământ la clasă, timpul pe care îl alocă explicându-le elevilor despre progresul realizat la învăţătură, activităţile extraşcolare, realizarea unui orar diferenţiat pe categorii de elevi, toate vor conta din 2010 la salarii.

Evaluarea cadrelor didactice va fi realizată anual, după încheierea anului şcolar, prin completarea fişei de evaluare de către însuşi dascălul evaluat, apoi de către şeful direct, fie că este vorba despre şeful de catedră ori cel de comisie metodică şi de către directorul de şcoală.

Apoi, va avea loc un interviu de evaluare la care profesorul va apărea în faţa unei comisii stabilite de către consiliul de administraţie al unităţii şcolare, în care va fi completată fişa finală de evaluare, prin medierea diferenţelor existente între cele trei aprecieri anterioare. Vor fi prezentate dovezile şi va fi stabilit calificativul final.

Elevii şi părinţii îi vor putea „taxa” pe profesori

Proiectul citează şi sursele de informare pe baza cărora se va face evaluarea: asistenţa la clasă, la activităţile extraşcolare sau la întâlnirea cu părinţii, chestionare aplicate elevilor şi părinţilor acestora, prezentarea documentelor (planificări, proiecte, caiete de notiţe, lucrări scrise, procese verbale, diplome, adeverinţe şi certificate).

Chestionarele sau interviurile aplicate elevilor şi părinţilor vor viza verificarea, printre altele, a  nivelului respectului reciproc manifestat în cadrul relaţiei profesor-elev;  a calităţii  limbajul utilizat – corectitudinea, accesibilitatea; a nivelului de satisfacere a nevoilor şi intereselor individuale.

Profesorilor care au „nesatisfăcător” li se taie 10 la sută din salariu

Cadrele didactice care vor primi „nesatisfăcător” la catedra vor fi evaluate din nou după un semestru. În acest răstimp ele vor fi obligate să participe la programe de formare şi vor fi prioritare în cazul disponibilizărilor. Acestea sunt propunerile ARACIP. Profesorii vor beneficia astfel de un salariu compus dintr-o sumă comună tuturor dascălilor şi de o parte variabilă, stabilită în funcţie de performanţe.

Cele patru calificative pe care le vor putea obţine cadrele didactice în urma evaluării şi care vor avea o consecinţă directă asupra salarizării sunt : "nesatisfăcător", ce atrage după sine o diminuare a salariului cu 10%, până la următoarea evaluare, "satisfăcător", fără consecinţe la salarizare, "bine",  şi "foarte bine" care ar putea  aduce creşteri salariale de până la 50 la sută.

Deşi cei de la Federaţia „Spiru Haret” s-au opus tăierii din salariu a 10 la sută în cazul în care profesorii sunt cotaţi cu „nesatisfăcător”, reprezentanţii gălăţeni ai FEN, Constantin Ciosu şi Valeriu Diculescu susţin că măsura li se pare echitabilă şi că e normal ca lipsa de performanţă să fie „taxată”.

Cum se obţine „foarte bine”

În total,  profesorii au la dispoziţie 100 de puncte pentru a convinge echipa de evaluare că merită salariu maxim: 10 puncte pentru proiectarea eficientă a procesului educativ (pe baza particularităţilor elevilor şi a rezultatelor obţinute de către aceştia în ciclurile anterioare), 30 de puncte pentru procesul instructiv-educativ (se va evalua punctualitatea, utilizarea manualelor şi materialelor auxiliare, adaptarea cunoştinţelor, a limbajului şi a metodelor de predare la nivelul claselor,  asigurarea caracterului aplicativ al cunoştinţelor şi atingerea obiectivelor, asigurarea unui feed-back permanent asupra progresului şcolar), 20 de  puncte pentru evaluarea rezultatelor şcolare, 10 puncte pentru activităţi extracurriculare, 20 de puncte pentru dezvoltarea profesională  şi 10 puncte pentru contribuţia la promovarea imaginii şcolii.

Din proiectul pe care l-am primit de la FEN reiese că obţinerea unui calificativ „nesatisfăcător” la oricare dintre aceste şase domenii, atrage după sine catalogarea întregii activităţi a profesorului respectiv ca fiind nesatisfăcătoare. „Calificativul general „nesatisfăcător” se acordă dacă este obţinut calificativul „nesatisfăcător” la cel puţin un domeniu”, se precizează în document. 

Secretarul general al FEN Constantin Ciosu susţine că nu vor fi motive de îngrijorare pentru profesori, mai ales că aceste criterii de performanţă urmează să fie aplicate întâi experimental, deci pot suferi modificări, până la punerea lor în practică. Deocamdată cadrele didactice nu cunosc conţinutul acestor prevederi, de aceea am decis afişarea lor şi pe site-ul nostru, cu menţiunea că e vorba de un proiect. Cu siguranţă că vor fi nemulţumiri în rândul cadrelor didactice. Dar despre aceste lucruri vom vorbi în alt material.

Citit 2154 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.