Centrul sufocat - Maşini cu duiumul, locuri de parcare insuficiente

Centrul sufocat - Maşini cu duiumul, locuri de parcare insuficiente
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

O mare problemă care a fost ridicată de mai mulţi cititori prezenţi la întâlnirea de la Potcoava este lipsa locurilor de parcare. În condiţiile în care zilnic sute de maşini tranzitează zona, centrul este supraaglomerat, iar locuitorii numai au unde să-şi lase autoturismele.

Locatarii nu au unde să parcheze

Problema e mult mai complexă şi ajunge să-i irite pe şoferi, pietoni şi locatari deopotrivă. Prelungirea Traian este dovada vie că locurile de parcare sunt puţine, aşa că şoferii ajung să-şi urce maşinile pe trotuar, ocupând astfel mai bine de jumătate din spaţiul de circulaţie al pietonilor. Peste stradă de Potcoava, maşinile stau parcate de-a lungul străzii, pe banda unu, ignorând semnul de oprire interzisă. Mai mult decât atât, unii şoferi mai curajoşi îşi abandonează maşinile chiar în staţia de autobuz fără să se gândească măcar că încurcă accesul mijloacelor de transport în comun şi reprezintă obstacole în drumul călătorilor.

Aglomeraţie şi în inima cartierului

Între blocuri, însă, se refugiază majoritatea celor care nu găsesc nici un petic de parcare „la stradă”. Aici maşinile stau îngrămădite care pe trotuarele pline de gropi, care de-o parte şi de alta a străduţelor, făcând astfel imposibilă trecerea concomitentă a două maşini. De aici vine practic şi nemulţumirea locatarilor din zonă, care adeseori îşi găsesc locurile de parcare ocupate ori nu au pe unde să circule, pe trotuar. „Nu avem locuri stabilite, în fiecare zi parcăm în altă parte. Folosim fiecare colţişor pe care îl găsim liber, chiar dacă e la câteva blocuri distanţă de locuinţa noastră.”, relatează un locuitor al blocului C11.

Pentru bătrâni şi copii slalomul printre maşini e destul de solicitant, iar mersul pe carosabil reprezintă un adevărat pericol. „Aici trotuarele sunt ocupate mai mereu, n-avem încotro şi mergem şi noi pe unde găsim loc”, mărturiseşte Savin Gheorghe.

Parcare cu plată neamenajată

Oamenii nu înţeleg de ce li se percepe taxă pentru a-şi parca maşina într-o zonă neamenajată ori pe trotuar. „Dacă ne iau bani, măcar să amenajeze o parcare cu banii aştia, pe care îi încasează zilnic”, declară indignat Tudor Constantin, făcând referire la parcarea de pe Prelungirea Traian.

Citit 1562 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.