Duce povara unui defect din naştere: Tânăra care visează la operaţia salvatoare
Foto: Foto: Iuliana Chitic

Duce povara unui defect din naştere: Tânăra care visează la operaţia salvatoare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nicoleta Dumitru este o tânără de 21 de ani, care de tot atâta vreme suportă insultele şi batjocura celor din jur, doar pentru că are un mic defect la ochi. Tânăra s-a născut cu strabism convergent şi îşi aminteşte cu lacrimi în ochi de copilărie, când era marginalizată de ceilalţi copii şi i se puneau diferite porecle, pe care acum preferă nici să nu le mai pronunţe. La vremea respectivă îşi dorea să crească mai repede pentru a scăpa de traumă. Acum însă, la 21 de ani, spune că este refuzată la fiecare interviu de angajare. „Ştiu că e greu şi nu am multe opţiuni cu cele 10 clase pe care le am, plus diploma de bucătar-ospătar, dar nu mi-e ruşine să muncesc. Am vrut să mă angajez şi ca măturător la Ecosal, dar şi răspunsul lor a fost negativ”, declară fata.

Operaţia pe care nu şi-o permite

Singura soluţie pe care o întrevede acum este operaţia, care i-a fost recomandată în urmă cu câţiva ani şi pe care nu a făcut-o din lipsa resurselor materiale. Costul operaţiei se ridică la aproximativ 1.000 de euro, sumă care depăşeşte cu mult posibilităţile familiei Nicoletei. Cu atât mai mult cu cât tatăl acesteia s-a stins din viaţă acum zece luni, în urma unui infarct miocardic. Astfel, tânăra, împreună cu cei trei fraţi pe care îi are, se descurcă cu greu din cei 300 de lei pe care îi câştigă mama, ca femeie de serviciu. Din aceşti bani trebuie să-şi asigure traiul de zi cu zi şi să-şi achite şi restanţa de 20.000 lei pe care o au la întreţinere. Nici vorbă să-i rămână şi pentru operaţia care i-ar putea schimba radical cursul vieţii. „Îmi doresc să mă operez şi să-mi găsesc un loc de muncă pentru a-mi ajuta familia. De când l-am pierdut pe tata, nu ne mai descurcăm deloc”, declară Nicoleta, care a apelat la noi în speranţa că va găsi o rezolvare pentru problema sa.

Citit 1566 ori Ultima modificare Luni, 03 Decembrie 2012 18:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.