Cursă cu obstacole în gară. Condiţii improprii de călătorie

Cursă cu obstacole în gară. Condiţii improprii de călătorie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La o aruncătură de băţ de autogară şi în acelaşi peisaj insolit se încadrează şi gara regionalei CFR Galaţi. Deşi actuala clădire a fost dată în folosinţă în urmă cu câţiva ani, au apărut deja semne ale deteriorării exteriorului. În interior, însă, în afară de câteva ghișee la care se vând bilete și de un birou de informații nu se găsește mare lucru. Dacă nu vin pregătiți, călătorii nu au de unde să-și achiziționeze lucruri esențiale pentru drum. Abia dacă au de unde să-și cumpere apă și rareori ziare, iar dacă ajung flămânzi, n-au decât să rabde până la destinație. În rest, există câteva bănci  la intrare, două mici săli de așteptare la etaj și un dram din agitația specifică unei gări. Dacă nu ar intra şi ieşi, periodic, oameni încărcaţi cu bagaje, în zonă ar părea că nu se întâmplă nimic.

Rugină, miros de urină şi stricăciuni la tot pasul

Imediat ce trec de ieşirea care face accesul spre peroane, călătorii au parte de un tablou şi mai dezolant decât cel anterior. Lucrările neterminate din spatele gării par să fi încremenit în timp.Oamenii își târâie cu dificultate bagajele prin asfaltul găurit și mai apoi pe culoarul improvizat, care ascunde de ochii curioșilor ceea ce există dincolo de gardul ruginit. Pentru a li se confirma, totuși, că locul nu este părăsit, odată ajunși pe peron, călătorii sunt întâmpinați de un miros pregnant de urină, semn că oamenii străzii își fac veacul în zonă. Detaliile de ordin olfactiv dispar însă în momentul în care oamenii trebuie să ia trenul de pe alt peron decât primul. În aceste condiții, aceștia nu au altă alternativă decât să traverseze pe de-a dreptul, peste șine, și eventual ocolind prin capăt trenul staționat pe peronul întâi. Mai mult decât atât, călătorii nu sunt feriți nici de intemperii. Porțiuni întregi din acoperișul peroanelor lipsesc, lăsându-i pe oameni în bătaia ploii, a ninsorii sau chiar a razelor puternice de vară. Și ca să fie tacâmul complet, nici măcar băncile de pe peron nu sunt în regulă. Unele au fost furate, iar bună parte din cele care au scăpat sunt distruse. În plus, există semne că valorificatorii de fier vechi care au trecut prin gară nu au plecat cu mâna goală, ba chiar au făcut profit de pe urma bucăților de şină însuşite, sau a celor de tablă.

Citit 2267 ori Ultima modificare Vineri, 28 Decembrie 2012 11:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.