E în firea lucrurilor să aşteptăm weekendul pentru a ne „trage sufletul” după o săptămână epuizantă. Cel puţin pentru majoritatea dintre noi, căci există şi excepţii. Una dintre aceste excepţii este prof. univ. dr. Aurel Nechita, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie.
Reputatul medic gălăţean se împarte între Ministerul Sănătăţii (în calitate de secretar de stat), facultatea pe care a creat-o şi micii săi pacienţi cu inimi bolnave, fiind singurul specialist în cardiologie pediatrică din judeţ.
Cu rare excepţii, în fiecare noapte de vineri, doctorul Nechita se întoarce acasă de la Bucureşti. A doua zi, la ora 7.30, începe consultaţiile în secţia Cardiologie a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii şi abia după ce termină de văzut şi ultimul pacient pleacă, dar nu acasă, ci la Decanat, unde îl aşteaptă personalul secretariatului, cadrele didactice (pentru a-i prezenta spre soluţionare probleme curente) şi un teanc de documente ce trebuie semnate.
Ar mai fi duminica pentru odihnă, dar, chiar şi în ultima zi a săptămânii, dacă îl veţi căuta pe profesorul Aurel Nechita la spital, tot în secţia Cardiologie pediatrică îl veţi găsi şi, ceva mai târziu, la facultate. Lunea, dis-de-dimineaţă, este pe drum, spre Bucureşti, căci la ora opt trebuie să fie la minister.
Prin urmare, interviul pe care ni l-a acordat cu amabilitate nu putea începe cu o altă întrebare…
- Nu e cam obositor un asemenea program?
- Multă lume îmi pune această întrebare, pe care eu nu mi-o pun pentru că pur şi simplu nu am timp. Am atâta de lucru încât chiar nu-mi permit prea mult răgaz şi pentru odihnă.
Este drept că anii au trecut şi peste mine, punându-şi inevitabil amprenta şi sunt din ce în ce mai obosit, dar cred că există un circuit al rezistenţei umane în sensul că, antrenat, poţi face faţă unui efort susţinut, altminteri epuizant.
Eu am antrenamentul a peste 20 de ani de program riguros planificat, comparabil cu cel al unui sportiv bine antrenat. Chiar dacă mă apropii de vârsta la care voi fi nevoit să mă retrag din activitatea „sportivă”, încă sunt performant în ceea ce fac.
Oricum, un lucru este sigur: indiferent cu ce funcţii aş fi investit, nu aş renunţa pentru nimic în lume la medicină, meseria pentru care m-am pregătit mai bine de două decenii. Cât despre facultate, sunt părintele ei şi nu pot să-mi abandonez „copilul” înainte de a-l vedea „pe picioarele lui”, adică înainte de a i se acorda acreditarea definitivă, în 2011. Acesta este dacă vreţi, scopul meu final…
- Cum decurge ziua unui ministru secretar de stat?
- De luni până vineri, programul de lucru la minister începe la ora 8.00 şi se termină la ore diferite, în intervalul 20.00 - 24.00. De exemplu, vinerea trecută, am avut întâlnirea cu producătorii de medicamente şi negocierile au durat până la miezul nopţii. Culmea e că aceştia arătau aşa de odihniţi că m-am întrebat dacă nu cumva, înainte de a veni la minister, au „tras un pui de somn”.
După întâlnire, am pornit înspre Galaţi pentru a fi a doua zi la programul de consultaţii. Procesul legislativ, de elaborare a legilor, o componentă importantă a activităţii mele, e mai important la nivelul ministerului decât la cel al Parlamentului deoarece ministerul dispune de datele necesare pentru ca reglementările să răspundă necesităţilor. În special pentru proiectele de anvergură, cum este cazul celui al viitoarei Legi a sănătăţii, care va înlocui Legea 95.
- Care este raţiunea înlocuirii unei legi relativ noi?
- Legea 95, a reformei sistemului sanitar, este un hibrid, cu 17 capitole, care trebuie înlocuit cu o Lege a sănătăţii care să aibă ca obiect doar asistenţa medicală, cu formele sale (preventivă, primară, secundară şi din spitale).
Nu are nici un rost ca într-o singură lege să fie amestecată asistenţa medicală, cu reglementări privind funcţionarea farmaciilor, a organismelor profesionale (precum Colegiul Medicilor, al Medicilor Dentişti), privind cardurile de asigurări de sănătate şi cu multe alte lucruri fără nicio legătură.
Noi nu ne-am propus să scriem un roman cu 17 volume, precum predecesorii noştri, ci o lege concisă, precisă, clară, care să reglementeze strict asistenţa medicală.
- În afară de o lege bună, Sănătatea are nevoie şi de bani, iar conjunctura actuală e defavorabilă din acest punct de vedere…
- În total, bugetul Sănătăţii e cu 0,8 la sută mai mare decât cel de anul trecut. Practic e acelaşi. Putea fi mai mare, dacă fostul ministru Nicolăescu nu ar fi redus procentul de contribuţie la Fondul asigurărilor de sănătate şi asta chiar în vreme de criză economică, adică atunci când creşterea şomajului determină scăderea numărului de contribuabili şi implicit fondurile colectatei.
Astfel s-a ajuns la un buget insuficient, care trebuie drămuit. Oricum, chiar şi dintr-un astfel de buget limitat încercăm să acoperim priorităţile, iar protecţia socială a vârstnicilor cu pensii sub şase milioane, care nu-şi permiteau plata diferenţei de compensare de 50 la sută la medicamentele strict necesare, era una dintre ele.
Fie chiar şi în aşa-zisul detriment al medicinei de familie, în cazul căreia, anul trecut, veniturile cabinetelor au crescut cu 99 la sută, pe baza acelui program de neevaluare a sănătăţii, program la care nu s-au prezentat nici 40 la sută dintre români. Multe investigaţii paraclinice au fost realizate doar scriptic, „prelucrate” pe calculator, iar la minister facem acum un audit al acestei pseudoevaluări şi încercăm să vedem ce concluzii reale pot fi trase despre starea de sănătate a nici jumătate din populaţia României.
Domnul Nicolăescu a plecat de la principiul corect că dacă este dezvoltată medicina primară, scade presiunea asupra spitalelor şi implicit numărul de internări care implică cele mai mari costuri. Paradoxal însă, rezultatul a fost invers, adică a crescut presiunea la spitale, a crescut numărul internărilor.
Concluzia: e nevoie ca toţi medicii de familie, fără excepţie, să-şi facă treaba aşa cum trebuie! Oamenii se îmbolnăvesc şi în timpul celor două zile şi jumătate în care cabinetele medicilor de familie sunt închise! Prin urmare, cum să scadă presiunea pe spitale?
(va urma)
