Fie că este o îmbăţişare, fie că este o vorbă de alint, toţi avem nevoie de semnele de iubire ale celor din jur şi în special ale membrilor familiei. A trăi în cercul familial fără ca părinţii să îşi arate dragostea reciprocă şi dragostea faţă de copil aproape face ca înţelesul cuvântului „familie” să dispară, cât şi înţelesul cuvântului „umanitate”. De altfel, alintul nu este o formă de expresie specifică numai oamenilor - şi aici iubitorii de animale pot confirma. Există semnale în toate regnurile animale de inhibare a reacţiilor agresive şi de alinare. Ar fi culmea ca tocmai la specia evoluată numită „om” comportamentul să nu includă şi manifestări ale dragostei. Dumneavoastră cum vă alintaţi în familie?
Mădălina Giuglea, 59 de ani: „Eu le spun prinţese nepoatelor mele. Pentru că sunt două surori, celei mari îi spun prinţesa cea mare, iar celei mici prinţesa cea mică. De certat nu le cert, pentru că sunt prea mici şi trebuie explicat tot ce greşesc, nu să le cerţi. Sunt la o vârstă la care abia înţeleg ce se întâmplă. Nu cu ceartă şi cu violenţă de niciun fel, pentru că pe urmă învaţă să fie şi ele violente. Totul este să te faci înţeles”.
Costel Dumitrache, 24 de ani: „Eu o alint pe prietena mea cu „mami” şi cam atât, dar nişte cuvinte frumoase nu strică niciodată”.
Viorica, 66 de ani: „De obicei, îi spun nepotului meu „ce mai faci, dragul mamei”. „Dragule” folosesc cel mai des. Atâta timp cât am grijă de el, îl duc, îl aduc de la şcoală, eu zic că acesta este cel mai bun alint. Grija şi atenţia faţă de om este cea mai importantă, dincolo de cuvintele alint”.
Aurica Biban, 50 de ani: „Pe soţ îl alint cu „tată” şi pe copil „pui”. Îi mai iau în braţe, îi drăgălesc. Toţi avem nevoie şi de semne fizice de apropiere. Trebuie să se simtă ocrotiţi”.
