N-avem bani nici pentru o tăbliţă şi puţină curăţenie?
Un maidan insalubru, părăsit bălăriilor şi gunoaielor, poate fi văzut printr-un gard de sârmă pe strada Al.I.Cuza, chiar în apropierea Prefecturii şi a clădirii care poartă numele întemeietoarei teatrului gălăţean. Se pare că, la Galaţi, geniul este omagiat prin mizerie!
Aici a locuit cândva directoarea primului teatru gălăţean, actriţa de talie naţională Fani Tardini (1823-1908), care a renunţat la gloria Capitalei pentru noi... ajungând însă să fie uitată de edili. Nu cerem o statuie, cum s-au lăudat unii că vor face, nu este nevoie de complicate proiecte europene sau de laborioase hotărâri de Consiliu Local, cu alocarea, vai, a sute de mii de euro, ci doar de puţintel obraz, monşer! Un meseriaş, o biată tăbliţă ieftină pe gard (poate cea pe care este scris în prezent numele defunct bolşevic al altei străzi - „23 August”) sau o tinichea pe un stâlp, ori o plăcuţă înglobată în trotuar ar putea măcar marca acest loc de la fostul număr 50, unde actriţa şi soţul său, actorul şi întemeietorul de trupă Alexandru Vlădicescu, s-au stabilit în 1872, fondând astfel primul teatru local al nostru.
Trupa înfiinţată de actriţă în 1859, anul Unirii, dădea o primă reprezentaţie la Galaţi un an mai târziu. Marea actriţă Aristizza Romanescu scria despre descoperitoarea, profesoara şi şefa sa de trupă, Fani Tardini: era „impunătoare, inteligentă, cultă. Ştia cinci-şase limbi. În curent cu piesele teatrale străine. Voce gravă; figură, şi mai ales ochi, de mare expresie. (…) A fost directoare de trupă ani întregi. Bună, plină de slăbiciune. Nu invidia talentul altora”.
