Recuperare pas cu pas, la Asociaţia „Sporting Club” Galaţi

Recuperare pas cu pas, la Asociaţia „Sporting Club” Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Asociaţia Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” Galaţi  s-au reunit, în cei aproape 17 ani de activitate, circa 700 de membri din tot judeţul. În prezent, vin aici persoane cu deficienţe locomotorii sau care se află în perioada de recuperare, în urma unui atac vascular cerebral.

În fiecare zi, de luni până vineri, păşesc pragul asociaţiei circa 30 de gălăţeni de toate vârstele, dornici să lupte cu boala lor şi cu greutăţile pe care le întâmpină la fiecare pas. Spaţiul, fost aprozar şi tipografie, se află la parterul unui bloc, astfel că membrii nu sunt obligaţi să urce trepte chinuitoare, până la intrarea în club.

Odată ajunşi, beneficiază de ajutorul unui kinetoterapeut, de fizioterapie şi, periodic, de consiliere psihologică. Cel mai tânăr gălăţean care primeşte ajutor aici are doar trei ani şi jumătate, iar cel mai în vârstă - 66 de ani.

Sălile de recuperare şi relaxare

Pentru recuperare, membrii clubului au la dispoziţiei o sală de kinetoterapie, cu bandă de alergare, aparate de forţă şi alte dotări asemănătoare, indispensabile activităţii fizice complexe, de care au atâta nevoie. Alături de bolnavi, în sală, este kinetoterapeutul Laura Dediu, care le îndrumă activitatea şi le înregistrează fiecare progres.

„Unii vin zilnic şi lucrează, alţii fac pauze şi de câte o lună. Depinde de ceea ce îşi doresc ei. Au nevoie, însă, de foarte mult efort şi de foarte multă recuperare, ca să poată obţine rezultate şi apoi să le menţină”, ne-a explicat kinetoterapeutul.

Într-o sală alăturată se află aparatul de fizioterapie, cu ajutorul căruia se poate face terapie cu laser, cu unde magnetice, cu ultrasunete, dar şi electroterapie. Tot aici este şi bioptronul, un aparat medical utilizat în tratamentul cu lumină polarizată, împotriva gutei, a acneii, a durerilor de diverse tipuri, etc.

Atunci când nu fac recuperare, membrii clubului participă la şedinţe cu psihologul (care vine în fiecare zi de marţi şi joi) sau joacă tenis de masă, într-o sală alăturată şi navighează pe internet. Până la urmă, chiar şi această joacă poate da rezultate -  în biroul preşedintelui de asociaţie, Vasile Cristea, am putut vedea o mulţime de trofee câştigate de membrii clubului, la diverse competiţii sportive pentru persoanele cu nevoi speciale.

Banii, administraţi cu parcimonie

Cheltuielile pentru recuperarea de care beneficiază gălăţenii înscrişi în asociaţie nu sunt deloc mici.

„Banii vin de la Consiliul Local - anul acesta avem cam 520 de milioane. Sunt puţini, dar încercăm să ne descurcăm. Plătim utilităţile pentru acest spaţiu şi salariile. Ne mai vin bani şi de la cei care acceptă să îşi direcţioneze cei 2 la sută din impozitul pe venit către asociaţia noastră. Bioptronul - pentru tratamentul cu lumină polarizată, care costă cam 1.200 de euro, l-am cumpărat cu bani proveniţi din aceste donaţii de 2 la sută.

Iar aparatul de fizioterapie l-am cumpărat cu ajutorul unei firme olandeze, care ne-a contactat prin intermediul Ambasadei Olandei din România, şi ne-a donat 7.000 de euro. Pe aparat am dat circa 6.000 de euro”, ne-a explicat secretarul clubului, Paula Cristea.

Membrii clubului îşi caută drumul în viaţă

Unii dintre gălăţenii care vin la „Sporting Club” au reuşit, în ciuda handicapului lor, să îşi facă prieteni şi găsească locuri de muncă. De fapt, timpul petrecut la club este preţios şi din acest punct de vedere - aici nimeni nu le pune piedici şi pot să socializeze, să îşi facă speranţe, să îşi găsească idealuri şi să lupte, împreună, pentru ele. „Unii sunt croitori, operatori PC, alţii tehnoredactori sau operatori de call-center şi aşa mai departe”, ne-a spus secretarul clubului.

În cursul acestei săptămâni sau al săptămânii viitoare, conducerea clubului va aduce, de la Cluj, 80 de cărucioare de care vor beneficia membrii din tot judeţul. Vom reveni cu amănunte, la momentul respectiv.

Un lucru e sigur - recuperare poate da rezultate foarte bune. Mai greu le este celor care suferă de pe urma unui handicap fizic major, dar nici ei nu au motive să se dea bătuţi. Au măcar un loc în oraş unde ceilalţi îi vor judeca în funcţie de ceea ce pot face, nu în funcţie de ceea ce nu pot.

Explicaţie foto: Kinetoterapeutul Laura Dediu, ajutând un tânăr, în timpul unei şedinţe de recuperare

Citit 2045 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.