La Tecuci, educaţie pentru contracepţie

La Tecuci, educaţie pentru contracepţie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De la începtul anului, aproape 600 de tecuceni au trecut deja pragul cabinetului de planning familial, aflat la etajul I al Policlinicii Municipale din oraş. Cei mai mulţi dintre pacienţi au între 25 şi 30 de ani, deşi uneori cer ajutorul medicului de la acest cabinet şi tineri în pragul majoratului, dar şi doamne aflate la a doua tinereţe.

Mai multe detalii în acest sens ne-a dat dr. Mariana Dediu (foto), medic specialist în medicina generală, cu competenţe în planningul familial.

Strategii şi metode

„Vin aici, de regulă, persoanele care doresc să aibă control asupra momentului în care vor avea un copil. Avem, în medie, cam 14-15 consultaţii pe zi. Uneori vin cupluri, alteori fete de 17-18 sau 19 ani, aflate la începutul vieţii sexuale, dar şi femei care cer informaţii despre perioada  menopauzei”, ne-a explicat dna dr. Dediu.

„Oferim, în primul rând, sfaturi pentru contracepţie. Metodele pe care le alegem trebuie să i se potrivească fiecărei paciente în parte. Totul  depinde de vârsta acesteia, de starea ei de sănătate, de preferinţele ei etc.

Foarte important este faptul că acest cabinet aparţine de Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică, astfel încât pacientele îndreptăţite primesc toate contraceptivele în mod gratuit. Uneori vin la cabinet şi domnii, care vor să ştie ce metode contraceptive folosesc soţiile lor. Aceste informaţii li se pot da, însă, numai cu acordul doamnelor”, ne-a mai spus medicul.

Toţi pacienţii pot avea siguranţă că informaţiile personale pe care le încredinţează medicului vor rămâne, cu siguranţă, confidenţiale. Iar cei care doresc să treacă pe la cabinet, trebuie să ştie că o pot face şi fără trimitere de la medicul de familie.

Educaţia este esenţială

„Mai demult eram invitată la orele de dirigenţie, ca să le explic elevilor astfel de lucruri, îşi aminteşte dr. Mariana Dediu. Acum există cabinetul, unde nu facem doar consultaţii. Oferim şi pliante, dăm şi sfaturi...

Cred că tinerele ar trebui să vină la o şedinţă de planning şi la un consult ginecologic, dacă nu înainte, măcar după debutul vieţii sexuale. Facem şi profilaxia bolilor cu transmitere sexuală. Colaborăm cu un medic ginecolog, pentru că le recomandăm pacientelor noastre, periodic, un astfel de control de specialitate. Pacientele fac şi testul Papanicolau.

Le oferim, bineînţeles, şi alte informaţii, cum ar fi cele legate de utilizarea şi interpretarea unui test de sarcina. În plus, avem şi paciente care nu ştiu să scrie şi să citească - şi ele trebuie ajutate. E foarte important că s-au hotărât să vină la cabinet şi să ceară sfatul medicului. Au venit la un moment dat şi câţiva băieţi mai tineri, cam nelămuriţi”.

Mai ales pentru doamne şi domnişoare, sfatul medicului este deosebit de important în anumite situaţii, cum ar fi cele în care se recurge la contracepţia „de urgenţă”.

„Există două tablete care se administrează în primele 72 de ore de la contactul sexual”, ne-a explicat dr. Dediu. Chiar dacă nu aveţi nevoie de reţetă pentru a cumpăra, din farmacii, tabletele contraceptive, medicul specialist este cel care v-ar putea ajuta să stabiliţi care ar putea fi eventualele efecte adeverse după administrare, în cazul dumneavostră.

La finalul discuţiei, dr. Dediu ne-a mărturit că, uneori, se simte nevoia ca acest cabinet să capete o înfăţişare puţin diferită şi să aibă un aspect ceva mai primitor pentru pacienţii care vin aici, în căutare de consiliere medicală. Astfel, pacienţii ar putea veni în număr mai mare, iar educaţia şi profilaxia ar avea efecte şi mai bune.

Citit 1212 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.