Mai nou, au apărut şi probleme la soclul lucrării, care s-a fisurat în mai multe locuri
Despre naşterea celei mai vechi statui din Galaţi, prima statuie a lui Eminescu ridicată de vreun oraş din ţară, s-a mai scris şi am mai scris, astfel încât, din lipsă de spaţiu, notăm că monumental sculptat în marmură de Frederic Storck (1872-1942), dezvelit în 1911, a fost restaurat în timp de plasticienii gălăţeni Gh. Terescenco, Alexandru Pamfil şi Gh. Andreescu. Au existat înainte doar două busturi ale poetului, la Botoşani şi Dumbrăveni. Pentru Galaţi, a mai fost şi propunerea unui alt sculptor uriaş, Dimitrie Paciurea, dar gălăţenii au hotărât altfel. Este statuia cea mai „umblată” prin oraş: instalată iniţial aproape pe acelaşi loc ca astăzi, în Parcul Eminescu, apoi mutată peste drum, în locul magazinului Winmarkt de azi, apoi în faţa Teatrului Dramatic şi chiar în Grădina Publică - aminteşte Corneliu Stoica, în cartea sa dedicată monumentelor gălăţene. Ultimul primar gălăţean din perioada comunistă, Ion Caranghel, mi-a povestit cândva periplul riscant al transportării pe Domnească a statuii grele şi fragile, înapoi în parc. După ce muza de marmură a fost repetat vandalizată (mânjită la un moment dat cu negreală în zona pubiană), după ce mâna cu făclie a fost ruptă şi apoi furată an de an şi mereu înlocuită cu o copie realizată de către plasticianul Gheorghe Andreescu, constatăm acum că şi soclul de marmură al întregii statui, la partea de jos, lateral şi spate, este serios fisurat. Statuia ar trebui recondiţionată!
Unde-l ţinem pe Eminescu?
Statuia unui poet romantic poate fi înconjurată de clădiri moderne (vezi Casa Albă din parc, care ar putea fi măcar “îmbrăcată” în stucatură de epocă), şi, în loc de flori şi verdeaţă, să te îneci în paviment; şi acela vechi şi crăpat? Fotografiile de sfârşit de secol XIX arată un spaţiu deschis, în care apăreau şi actualele, vechi, podeţe romantice, şi arteziana, care chiar semăna cu una naturală, şi un chioşc de muzică, acum răzleţit în Parcul Carol - fost CFR. Am vorbit cu unul dintre rarii noştri specialişti în ambient, cunoscutul inginer horticol Alexandru Perieţeanu, fost diriginte de şantier pentru Spaţii verzi la Primărie, o legendă vie a Grădinii Botanice, unde a fost muzeograf. "Un parc îl faci pentru o viaţă de om - cel puţin pentru 99 de ani! Parcul Eminescu este făcut în aceeaşi perioadă cu Grădina Publică: sunt începute la 1867. Ambele parcuri sunt asemănătoare prin existenţa lacului, din cauza apelor care sunt în subsol, care atunci urcau natural. S-a făcut o plantare masivă şi abia apoi s-au săpat cele două bazine şi s-au făcut ţâşnitori care foloseau apa din pământ. Acum, dacă nu e apă cu clor... Şi ne întrebăm apoi de ce ne costă atât întreţinerea!”, râde trist specialistul. Acum, observă expertul, se vede că nu specialiştii, ci “meseriaşii” se ocupă, cu soluţii ieftine, de parc! Iar crengile coboară romantic asupra cetăţeanului, până-i intră-n ochi! "Trebuie ridicată uşor vegetaţia asta! Ai nevoie să ai umbră la bănci, dar nu să te deranjeze. Dar sunt lucrări pentru care trebuie să ai oameni de specialitate. Nu iei pe ăla căruia îi dau ajutor social şi-l chem la muncă şase zile… Florile să fie aranjate pe tot parcursul verii, să te poţi bucura de culoare, de imagine, de parfum! Copacul e foarte uşor de plantat, dar dacă mai creşte, nu mai mai răsare nimic dedesubt!”
