* Un singur medic pneumoftiziolog pentru nordul judeţului * Şi acela e pensionar * Riscul unei endemii cu bacil rezistent * Nu există medicamente alternative la cele devenite ineficiente * De vină sunt bolnavii care nu se tratează până la vindecare * Refuzul tratamentului şi Codul Penal * Dacă tuşiţi mai mult de trei săptămâni, mergeţi la dispensarul TBC *
Marţi, 24 martie, a fost Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei, ocazie cu care dr. Marilena Tănase, medic primar pneumoftiziolog, coordonator tehnic al Programului Naţional de Control al TBC, a adus în atenţia personalului medico-sanitar o serie de probleme cu care se confruntă la Galaţi această „luptă”.
Două dispensare într-unul singur
Astfel, în condiţiile în care o singură persoană bolnavă de tuberculoză, netratată, poate infecta alte 10-15, depistarea şi tratarea „surselor ambulante” de bacil Koch este foarte importantă pentru sănătatea publică.
Din păcate, reţeaua de pneumoftiziologie din judeţul Galaţi se compune dintr-un spital cu 320 de paturi (pentru întreaga patologie respiratorie) şi patru dispensare, din care două la Galaţi. E un fel de a spune două, căci, după retrocedarea clădirii de pe strada Culturii, ambele dispensare funcţionează înghesuite în sediul celui din Ţiglina I.
Cât despre celelalte două, dispensarul de la Tecuci nu are medic, iar cel de la Tg.Bujor beneficiază de serviciile unui medic pensionar. În atare situaţie, nu e tocmai simplu să „lupţi” eficient împotriva tuberculozei, şi să reuşeşti depistarea precoce a acesteia.
Tratament cu ajutorul Codului Penal
O altă problemă evidenţiată de dr. Tănase este cea a lipsei de cooperare din partea pacienţilor cu un nivel redus de instruire şi social:
„Unii bolnavi întrerup tratamentul şi ajung la recidivă. În afară de faptul ca redevin surse de infecţie pentru persoanele sănătoase din preajma lor, cea mai gravă consecinţă o reprezintă selectarea tulpinilor de bacil rezistente la medicaţia antituberculoasă. La ora actuală, nu s-au descoperit încă alte medicamente de linia întâi, mai eficiente împotriva bacilului Koch decât Hidrazida, Sinerdolul, Streptomicina ş.a.”.
„Or, în atare situaţie, dacă se vor răspândi pe scară largă tulpinile rezistente la Hidrazidă şi Sinerdol nu ştiu ce vom face! Nu ştiu cum am putea stăvili o endemie în faţa căreia am fi neputincioşi!”
„Oricum tratamentul tuberculozei cu bacil rezistent durează trei ani şi este foarte costisitor. O colegă, medic la Institutul „Marius Nasta” din Bucureşti, s-a îmbolnăvit profesional cu asemenea bacil şi a rămas fără un plămân. De aceea, este important ca printre modificările aduse Codului Penal să se numere şi prevederi privind pedepsirea persoanelor care, refuzând tratarea unei boli transmisibile, reprezintă un pericol pentru colectivitate”.
Spitalizare cu… supliment de patru luni
În condiţiile deficitului de personal de specialitate, contribuţia medicilor de familie la depistarea (clinică) a bolnavilor de TBC şi la urmărirea ulterioară a tratamentului acestora în regim ambulatoriu este extrem de importantă. Perioada recomandată pentru tratamentul în regim de spitalizare al bolnavilor cu TBC este de 40 de zile, după care terapia trebuie continuată în regim ambulatoriu.
„Cum printre pacienţii noştri se numără şi persoane fără domiciliu, fără venituri şi evident fără medic de familie preferăm să le ţinem internate câte şase luni, deşi Casa de Asigurări nu ne decontează o perioadă de spitalizare atât de lungă”.
„O facem deoarece, la această categorie de pacienţi, întreruperea tratamentului şi înrăutăţirea condiţiilor de trai sunt aproape o certitudine, rezultatul, uşor de anticipat, fiind crearea rezistenţei la medicaţia antituberculoasă. Preferăm să-i ţinem internaţi decât să riscăm să infecteze persoane sănătoase cu bacil rezistent. Şi este o mare problemă, deoarece costurile a încă patru luni de spitalizare, nedecontate, nu sunt deloc neglijabile” a mai precizat dr Marilena Tănase.
Medicul coordonator al Programului naţional de control al tuberculozei consideră că „orice persoană care tuşeşte mai mult de trei săptămâni trebuie consultată de un medic pneumoftiziolog. Sigur că sunt forme de viroză respiratorie în urma cărora bolnavul poate tuşi săptămâni de-a rândul, dar, întrucât stetoscopul nu permite diagnosticarea tuberculozei, consultul pneumoftiziologului este obligatoriu”.
„Doar analiza sputei şi examenul radiologic sunt elocvente în cazul TBC-ului. Un bolnav care consideră că tuseşte din cauza unei viroze demult vindecate îşi poate îmbolnăvi de TBC întreaga familie, colegii de serviciu etc.”
„De asemenea, mai sunt de luat în considerare şi alte simptome ale tuberculozei (care pot coexista sau nu cu tusea), precum astenia, inapetenţa, scăderea în greutate, transpiraţiile nocturne, subfebrilitatea (febră între 37 şi 38 de grade Celsius)”.
Dr. Tănase a încheiat cu o afirmaţie care trebuie să ne pună pe gânduri: „Tuberculoza nu este doar boala celui care are ghinionul să se îmbolnăvească, ci a tuturor celor care ajung să se afle în preajma sa!
