Cu jalba-n proţap la Protecţia Consumatorului / „Când dispare mafia din Depozit?”

Cu jalba-n proţap la Protecţia Consumatorului / „Când dispare mafia din Depozit?”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După ce a făcut mai multe cumpărături din Depozitul din Micro 40, domnul Viorel şi-a dat seama că vânzătorii l-au înşelat. Dumnealui ne-a povestit ce i s-a întâmplat şi a trimis relatarea şi la Comisariatul Judeţean de Protecţia Consumatorului.

Covorul cu preţul fermecat

„Nu înţeleg ce fac cei de la Protecţia Consumatorilor în legătură cu persoanele care vând marfă fără să aibă preţul afişat. Nu mai spun că noi, cumpărătorii, nu primim bon fiscal. (…) Sunt ani de când se practică hoţia adevărată în zona Depozitului din Galaţi. Am ieşit să cumpăr un covor rotund 2 metri pe 1,25 metri. La intrare în Depozit, mi se dădea acest covor la preţul de 280 de lei, preţul nefiind marcat la niciun produs (aşa cum impune legislaţia, n.r.). Nu merita acel preţ, aşa că am plecat la următorul magazin. Aceeaşi dimensiune mi se oferea cu 250 de lei, deci cu 30 lei mai puţin, dar la fel ca în primul caz, nu era preţul afişat la produse. Am început negocierea, căci mi se părea mult şi aşa. Mi l-a lăsat la 220 de lei, iar soţia mea a acceptat. Nu am primit niciun bon sau chitanţă!”, ne-a scris, vădit nemulţumit, domnul Viorel.

La circa 200 de metri distanţă, pe stânga, am văzut acelaşi covor fără preţ afişat, dar când am întrebat-o pe vânzătoare cât costă, mi s-a spus direct preţul, fără nicio negociere - 165 de lei. Deci eu am fost în pierde cu 55 de lei faţă de am cumpărat, iar dacă luam de la primul vânzător eram în pierdere cu 120 de lei. Deci vă întreb cum este posibil ca, la ora actuală, în Depozit, să fie atâtea magazine fără preţ afişat sau case de marcat?"

Preţ variabil, în funcţie de client

„Am intrat să cumpăram o canapea care se desface în trei, spunând doamnei vânzătoare ca dorim până în preţul de 1.500  de lei. Deja toate canapelele costau 1.450-1.500 de lei, iar marfa, la fel,  nu avea preţul afişat”, ne mai relatează gălăţeanul. „Mi s-a părut destul de mult pentru marfa prezentată, aşa că am început negocierea. Vânzătoarea lăsase deja preţul la 1.200 de lei, dar eu tot nu m-am lăsat. Atunci ultima ofertă a fost de 1.000 de lei. Deci cu 500 de lei încercau să înşele clienţii? Unde-s preturile afişate, vă întreb? În Micro 19, acelaşi produs este cu preţ afişat la 950 de lei. Când dispare mafia din Depozit? La cine intră nişte bani în buzunar?”, întreabă domnul Viorel.

Citit 4382 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 August 2013 11:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.