Gălăţeanul Constantin Dobre, fost maistru instructor în învăţământ, cere de ani buni să i se recunoască şi lui calitatea de revoluţionar pe care a probat-o cu martori, trimiţând dosare peste dosare şi judecându-se chiar în instanţă. Primul care a intrat în sediul fostului Comitet Judeţean de Partid, actuala Prefectură, în ziua de 22 decembrie 1989, la „ora 12 şi 14-16 minute, oră la care fostul prim secretar Carol Dina a părăsit sediu[l], luând-o la stânga prin curte”, strecurându-se prin spate, dl Dobre aduce mărturii privind rolul său în protejarea averii publice, în momente de violenţă în care hoţii asediau de-a dreptul astfel de sedii abandonate de putere. În aceşti ani a putut fi deseori văzut şchiopătând în baston până la întruniri naţionale ale revoluţionarilor, cu noi şi noi dosare întocmite degeaba.
„Măi, Nelule”…
Nu l-a ajutat nici faptul că, născut în aprilie 1930 la Olteniţa, a fost coleg de şcoală cu Ion Iliescu şi chiar au jucat fotbal împreună. „Măi, Nelule”, i s-a adresat la Galaţi fostului preşedinte al României, cerând să i se facă dreptate, iar Iliescu a dat dosarul mai departe cunoscutului lider revoluţionar Dan Iosif. „Dosarul mi l-a luat Dan Iosif. Când a văzut că-s născut la Olteniţa, o fi crezut că vreau să-i iau lui locul în departamentul pentru revoluţionari la Cotroceni şi mi-a aruncat dosarul! Dar Dumnezeu l-a pedepsit pentru ceea ce mi-a făcut…”, ne-a relatat Dobre.
Săracul care ar putea fi bogat
Pentru obţinerea certificatului de revoluţionar s-a judecat cu statul român, iar Înalta Curte de Casaţie Bucureşti i-a trimis în 2010 dosarul la Curtea de Apel Galaţi. În instanţe, a câştigat, dar a urmat recurs şi tot aşa… Anul acesta s-a judecat în continuare şi, dacă ar avea câştig de cauză, nemulţumitul ar putea cumpăra o stradă cu tot cu blocuri şi semafoare, căci a cerut un miliard de euro daune materiale! „Toţi cei care au depus dosarul odată cu mine au primit certificate, eu nu!” – se plânge omul, care între timp a rămas şi fără sprijinul soţiei, Elisabeta, decedată. Dobre a depus dosarul pentru certificatul şi brevetul de revoluţionar prima oară în 1992. De atunci, a mai depus de nouă ori dosarul. Certificând prezenţa lui la evenimente au fost alţi revoluţionari cu certificat, precum regretatul director al Casei de Cultură a Sindicatelor, Ioan Manole, Ionel Silvestru şi Vasilica Felecanu, care era la 22 decembrie de serviciu la poarta Comitetului Judeţean PCR. Dobre spune că şi-a plătit şi cotizaţia la filiala gălăţeană a Asociaţiei 22 Decembrie 1989 Metrou.
Curaj civic
Ion Manole declara că l-a întâlnit încă din prima zi de revoluţie la Galaţi, pe 22 decembrie, la fostul sediu PCR, că „a fost unul dintre cei mai activi revoluţionari”, apărând clădirea de infractori şi executând sarcinile primite. „Am apreciat abnegaţia acestui om care zi şi noapte a luptat pentru menţinerea unui climat echilibrat”, ţinând legătura cu cei de la Armată, CFR şi Transmisiuni. Şi Ionel Silvestru declara tot cam aşa, adăugând că Dobre a avut şi legitimaţie la Comitetul judeţean de salvare naţională Galaţi, guvernul local provizoriu. Iar Vasilica Felecanu scria că pe 22, când era de serviciu la poartă, Dobre a fost primul care a venit la sediul fostului Comitet PCR, unde a încercat să liniştească primul grup care a încercat să distrugă poarta, apoi a încercat să ţină ordinea şi a recuperat alimente şi bunuri furate de răufăcători, „cu un curaj care ma (sic!) uimit”. În declaraţia sa de om simplu, Dobre spune că a fost „gardă de corp a comitetului şi socotit membru supleant”, când „curioşi şi alţi indivizi umblau prin toate camerile (birouri) pentru a distruge şi a fura”, de pildă la biroul secretarului pentru Agricultură, unde „un individ cu un cuţit de circa 200 mm a deschis 5-6 cutii, monstre (sic!), fasole bulion, roşii, mazăre etc, plus sertare de unde a luat ţigări şi bani pe ascuns, nu am putut să-l anihilez din cauza cuţitului şi stări[i] în care era, totuşi a înţeles şi a părăsit biroul C.P.U.N”. Constantin Dobre a căutat dreptatea pe la preşedinţi, chiar şi la Casa Regală, dând un dosar în mână şi prinţului Radu, în timpul unui vizite a acestuia la Galaţi. Este încă în viaţă.
