Bisturiul salvează vieţi

Bisturiul salvează vieţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aţi putut afla, din ediţiile trecute ale „Vieţii libere”, că la Galaţi a crescut, în ultimii ani, incidenţa tumorilor cerebrale. În unele dintre cazuri, intervenţia chirurgicală este recomandată, în altele nu.

Medicii din cadrul serviciului de Neurochirurgie al Spitatului Clinic de Urgenţă Galaţi operează, în prezent, circa 70 de astfel de cazuri anul. Vă prezentăm astăzi două dintre reuşitele medicilor neurochirurgi - operaţii în urma cărora pacienţii şi-au revenit, deşi sufereau deja, de mai mult timp, de paralizie la nivelul tuturor membrelor, dar şi de pe urma altor tulburări cauzate de tumori.

Studiile de caz au fost întocmite de dr. Cornel Marinescu şi dr. Rodica Marinescu, din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, în colaborare cu Mihai Marinescu, student la Universitatea de Medicină „Carol Davila” din Bucureşti.

Noi paşi, la 70 de ani

Primul caz este al unui gălăţean de 70 de ani care, înainte de intervenţie, suferea de tetrapareză, adică nu-şi mai putea folosi nici mâinile, nici picioarele. Cauza era o tumoră care îi comprima măduva spinării şi care a fost depistată cu ajutorul investigaţiei RMN.

Deficitul motor evoluase pe parcursul ultimilor trei ani, iar bărbatul începuse deja să sufere şi de pe urma unor tulburări de respiraţie, apărute tot din pricina tumorii. Imobilizat şi cu probleme tot mai grave de respiraţie, pacientul a fost adus la Spitalul Clinic de Urgenţă.

În urma unei intervenţii chirurgicale executate cu ajutorul microscopului, tumora a fost îndepărtată complet, iar septuagenarul a scăpat de tulburările respiratorii. Totdată a reuşit, în urma recuperării care a durat circa trei luni, să păşească din nou pe propriile picioare şi să îşi folosească braţele.

Externat, a revenit ulterior pentru  controale de specialitate şi fost ţinut sub observaţie timp de încă trei trei ani, de la data operaţiei.

Un nou început

De o recuperare bună a avut parte şi o femeie în vârstă de 54 de ani, care a ajuns la Neurochirurgie din cauza unei tumori care îi fusese descoperită în zona cervicală, în urma investigaţiilor RMN.  Şi ea suferea de tetrapareză, iar starea i se agravase pe parcursul ultimilor doi ani.

Deşi i se administrase deja tratament neurologic împotriva mielopatiei - o afecţiune a măduvei spinării - intervenţia chirurgicală de eliminare a tumorii s-a dovedit absolut necesară. Operaţia a fost un succes, iar analiza RMN realizată ulterior a demonstrat că tumora fusese extirpată în totalitate. Acest fapt i-a permis femeii să scape de chinurile pe care le suporta în perioada când era imobilizată.

„Sunt pacienţi care au fost aduşi, pentru că nu puteau să meargă şi care, în urma recuperării, s-au întors acasă pe picioarele lor”, a declarat dr. Cornel Marinescu, medic neurochirurg.

Foto: Aşa arăta, la investigaţia RMN, coloana vertebrală a bărbatului de 70 de ani, suferind de tetrapareză

Citit 872 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.