* 400.000 de participanţi şi doar doi câştigători * A văzut aurora boreală şi a dormit pe gheţar, la minus 15 grade
Despre Laurenţiu Iordache am scris prima oară în 2006, când a absolvit cursurile de artă fotografică la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” şi i-a uimit pe toţi, inclusiv pe profesorul său, Nicolaie Sburlan, cu prima sa expoziţie personală.
Anul trecut, participând la un concurs având ca temă natura, organizat de un site de fotografie, Laurenţiu a câştigat - cu o imagine intitulată „Iarna, pe Dunăre” - un premiu în valoare de 20.000 de euro, constând într-o călătorie de zece zile în Islanda şi Groenlanda. De altfel, este şi cea mai bine vândută fotografie a sa, având peste 700 de cumpărători pe internet. „M-am bucurat că, atunci când am imortalizat-o, am fost la locul potrivit, în timpul potrivit”, afirmă Laurenţiu.
„Întotdeauna mi-a plăcut imaginea. Visul meu a fost să lucrez în publicitate, pe partea de creaţie”, recunoaşte artistul. „Încerc să fac fotografii bune, care să mă mulţumească în primul rând pe mine. Fotografia premiată are, în spate, o poveste: faptul că a venit Dunărea, a inundat şi a luat o parte dintre copaci. Cadrul acela, practic, nu va mai fi niciodată la fel. Din 400.000 de participanţi, am fost doi câştigători, eu şi un ucrainean”, mai spune gălăţeanul.
"Acolo unde albul domneşte peste tot"
Excursia în Groenlanda a avut loc în luna aprilie a anului trecut, în perioada cea mai bună pentru privit aurora boreală. „E o experienţă pe care nu aş putea să o înlocuiesc cu nimic. Am plecat de aici când iarna se terminase, iar când am ajuns acolo totul era uscat, piatră şi zăpadă. E greu să nu cazi în depresie”, afirmă Laurenţiu.
„În Islanda, copacii sunt plantaţi de oameni şi costă foarte mult, e teren vulcanic, din rocă foarte dură. E ţara cu mai mulţi cai decât oameni: stau singuri pe câmpuri şi mănâncă nutreţ sau mai ciugulesc din muşchii care sunt pe pietre”, spune gălăţeanul, adăugând: „În Groenlanda, localnicii îşi pun în interiorul locuinţelor flori şi frunze de plastic. E de înţeles nevoia de culoare, acolo unde albul domneşte peste tot”.
Zăpada verde, datorită oxigenului
Cel mai greu i-a fost când a resimţit că nu mai are resursele fizice necesare pentru a rezista fără odihnă: „Eu, de fel, nu sunt fan să dorm, dar am resimţit, la un moment dat, că nu mai am resurse. O noapte am dormit pe un gheţar, în cort, la minus 15 grade, apoi o alta în drumul spre un fiord, unde am înnoptat în saci de dormit, într-o cabană făcută din scânduri. Zăpada era foarte frumoasă: dacă băgai un deget în zăpadă, la câţiva centimetri, era verde curat, datorită oxigenului maxim”.
Cel mai mult l-au impresionat aurora boreală şi liniştea aceea adâncă: „Auzeai doar vântul şi zăpada care se contracta în jur. Iar aurora boreală e efectiv un spectacol al naturii, cu lumini care vin şi apoi se topesc. M-am bucurat că vremea ne-a permis să o vedem. Localnicii, în pulover, la minus 15 grade, nu se mai uită pe cer, pentru ei e ceva normal. În Groenlanda, totul începe să fie comercial. Ghidul ne povestea că în 2012 au avut turişti de opt ori mai mulţi decât preconizaseră. M-au impresionat câinii lor, Greenland Dogs. Sunt crescuţi în cuşcă, nu stau niciodată în casă şi depind de mâncarea pe care o primesc. Cam zece ani trag la sanie, după care sunt pensionaţi. La o sanie sunt 10-15 câini. Am mâncat atâtea sandvişuri şi snickersuri încât… mi-au ajuns. Acolo orice carne, indiferent că e de balenă, de focă sau de urs, miroase a peşte”, mai spune fotograful.
„Nimic nu ni se cuvine gratis”
Ca fotograf freelancer, Laurenţiu ne spune că se poate trăi, în România de azi, din arta fotografică, „dacă te separi de mulţime. Trebuie să ai acel ceva, în imaginile tale, care să atragă privirea şi diversitate în portofoliu”.
Ambiţia sa, acum, este să treacă la nivelul următor: „În materie de imagine, vreau să aprofundez partea de calitate. Iar pentru Galaţi, mi-am propus, deşi e foarte greu, să fac o arhivă cu ceea ce înseamnă puncte de interes, locuri, care definesc oraşul. Cea mai mare problemă sunt cablurile şi sârmele”.
Laurenţiu a învăţat că orice bucurie are un preţ: „Nimic nu ni se cuvine gratis. Dacă vrei să ai ceva care să îţi aducă satisfacţie, acel ceva te costă - timp sau bani, dacă nu te costă, acel lucru e ieftin, nu are valoare”.
A început cu un Fuji, acum 12 ani, apoi a trecut la Canon, iar de şapte ani este fan Nikon.
