Există viaţă după doliu/ Cum trecem mai uşor peste pierderea cuiva drag

Există viaţă după doliu/ Cum trecem mai uşor peste pierderea cuiva drag
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Marilena Perijoc a înfiinţat o comunitate pe Facebook pentru cei aflaţi în doliu


Despre Marilena Perijoc, mama a două fete, care a ales să-şi depăşească durerea pierderii soţului prin crearea unui blog http://durerea-unei-pierderi.blogspot.com/, aţi mai putut citi în ziarul nostru. Între timp, tot din dorinţa de a-i sprijini puţin sufleteşte pe cei ce trec prin drama unei pierderi, Marilena Perijoc a înfiinţat, pe Facebook, comunitatea cu acelaşi nume, „Durerea unei pierderi”.

„Dacă eşti singur şi nu ai cui să povesteşti, te simţi dărâmat şi fără niciun rost, eşti disperat, dar nu are cine să-ţi întindă o mână, noi suntem aici”, scrie Marilena Perijoc, tânăra din Giurgiu, pe blogul său. A învăţat, în timp, că terapia prin scris o poate ajuta. A publicat până acum trei cărţi de versuri („Călător printre stele”, „Aripi pierdute” şi „Petale de suflet”) în memoria soţului său, decedat într-un accident de maşină.

„Aud tot mai des în jurul meu oamenii spunându-mi: eşti o fiinţă puternică! Eu nu mă văd aşa, sunt pur şi simplu o fiinţă pusă într-o situaţie fără ieşire, care trebuie să meargă mai departe şi care luptă să se schimbe. Nu ne putem schimba decât pe noi, dacă vrem. Eu sunt dovada că se poate”, mărturiseşte Marilena.

Din 2010, în România fiinţează Asociaţia „Există viaţă după doliu”, o organizaţie non-guvernamentală, ce are misiunea de a mobiliza resurse din comunitate (donaţii, sponsorizări, 2 la sută, voluntari, parteneri) pentru a asigura românilor acces la servicii gratuite de sprijin în perioada de doliu. Peste 5.000 de români au beneficiat, până acum, de informare şi sprijin specializat: consiliere psihologică individuală, grupuri de sprijin închise şi deschise. Marilena Perijoc a participat duminică, pe 16 februarie, la acţiunea intitulată O zi de vindecare după pierderea partenerului de viaţă”, organizată de această asociaţie: “Cu ajutorul psihoterapeuţilor Livia şi Alex Căciuloiu am trecut de la lacrimi la zâmbete, ne-am confruntat cu propriile noastre temeri, am încercat să ne redescoperim şi să găsim puterea de a merge mai departe. Astfel de campanii au menirea de a ghida sufletele debusolate de pierderea unei persoane dragi”, mărturiseşte Marilena Perijoc, un om  care a ales să-i ajute pe semenii care, ca şi ea, au trăit suferinţa la cote maxime.

Citit 6646 ori Ultima modificare Joi, 20 Februarie 2014 14:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.