Protecţia Consumatorului Galaţi s-a mutat în sediu nou

Protecţia Consumatorului Galaţi s-a mutat în sediu nou
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Gălăţenii care vor să facă o reclamaţie la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Galaţi trebuie să ştie că, de săptămâna aceasta, instituţia are un alt sediu. Astfel, în loc să se oprească la blocurile Cristal, unde, până acum, îşi avea sediul CJPC, petiţionarii vor trebui să meargă pe strada Egalităţii nr. 2. Mai exact, lângă Institut de Proiectări sau lângă Mănăstirea Metoc, în clădirea care adăpostea până nu demult firma Construcţii Feroviare. Şi Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Est îşi are sediul, de săptămâna aceasta, tot la noua adresă.

Mutarea celor două instituţii era absolut necesară, ţinând cont de faptul că vechiul sediu îngrădea accesul în clădire al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, încălcându-se, astfel, legislaţia în acest domeniu. Ca urmare, noul sediu are şi rampă pentru gălăţenii nevoiţi să se deplaseze într-un cărucior cu rotile.

Consumatorii nemulţumiţi pot face în continuare sesizări la OJPC, telefonic (la numărul 0236.413.929), prin fax (0236.460.355) sau prin e-mail (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.).

Citit 23292 ori Ultima modificare Joi, 13 Martie 2014 17:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.