Au început lucrările de restaurare la încă două clădiri de pe Domnească

Au început lucrările de restaurare la încă două clădiri de pe Domnească
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe Domnească, au început frumos lucrările de restaurare a vechilor clădiri ale fostului Corp C, de la stradă, alLiceului de Artă „Dimitrie Cuclin”! Aici va fi sediu de firmă dacă lucrările vor fi isprăvite până în aprilie anul viitor, cum s-a angajat constructorul. După retrocedare, o vreme clădirile păreau abandonate şi am scris că puneau în pericol integritatea fizică a celor care stăteau în staţia auto. Acum, s-a îndepărtat stratul „putregăit” de tencuială… Ne bucurăm că proprietarii au găsit fondurile necesare.

Dar cine ştie ce soartă ar fi avut cele două corpuri de clădire rămânând de for public? ! Cu ani în urmă, când ambasadorul american James Rosapepe a fost invitat de primarul Dumitru Nicolae ca să i se arate, cu mândrie, noua sală de spectacole a liceului, americanul a întrebat şi ce se va face cu vechile clădiri, pe atunci neretrocedate. Primarul i-a dat un răspuns ingineresc: trebuie demolate şi turnat ceva nou. Spre mirarea mărturisită a primarului-inginer, americanul a spus că la ei aşa ceva „ar valora aur”. Bine că a rămas „aurul” nedemolat!

Citit 2530 ori Ultima modificare Vineri, 02 Mai 2014 09:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.