* O provocare: aduceţi acasă istoria de ziar!
Gălăţeanul Romeo Grusuzache, gălăţean get-beget care poate să-ţi spună istorii întregi despre vechi nume de pe monumentele funerare ale Cimitirului „Eternitatea”, acest veritabil Père Lachaise gălăţean (ce poate chiar va ajunge cândva muzeu!), mi-a semnalat mai demult un lucru ciudat: un japonez înmormântat la Galaţi!
Şi uite-aşa, patrimoniul cultural se îmbogăţeşte cu o poveste japoneză, însă şi cu un mister! Am mers împreună la cimitir şi mi-a arătat monumentul: un fel de micuţă pagodă din piatră, cu înscris în franceză pe o faţă („A LA MEMOIRE DE SHINTARO TSUTSUMI LE JAPONAIS MORT LE 3 FEVRIER 1921 AGE 26 ANS”, adică „În amintirea lui Shintaro Tsutsumi decedat pe 3 februarie 1921 la vârsta de 26 ani”) şi cu ideograme nipone, în spate şi lateral.
Sigur, un port important al ţării, care a avut chiar şi 22 de consulate la un moment dat, atrăgea străini de toate neamurile. Rusia imperială ţaristă a înfiinţat prima la Galaţi, în 1775, întâiul consulat străin (ruşii chiar propuseseră, ca şi Cuza, de altfel, ca oraşul nostru să fie capitală a Principatelor!), iar Franţa şi Anglia au făcut şi ele viceconsulate, în 1805. Chiar şi îndepărtatele Brazilia, Guatemala ori Persia erau reprezentate, unele de consuli de alte naţionalităţi (câte-un italian reprezenta şi câte două sau trei consulate, practică nu numai pe la noi, semnalată şi de Ion Ghica în arhipelagul grecesc, unde un englez reprezenta câteva state). Şi tot de la ruşi ni se trage căderea consulară: la 29 aprilie 1946, România a rupt relaţiile diplomatice cu Spania, ulterior, sub sovietici, închizând toate consulatele Galaţiului…
I-am cerut ajutor şefului Serviciului Administrare cimitire, dl Adrian Serghe, care a căutat în registrele anului 1921: nicăieri nu este însă menţionat numele Shintaro. Deducem că, nefiind vorba despre un decedat creştin (unii japonezi sunt catolici, dar acesta nu are cruce la căpătâi), corpul a fost înhumat într-un cimitir de altă religie, cel turcesc, care însă a dispărut între timp, cu înscrisuri cu tot…
Un monument abia descoperit de... 30 de ani
De la Romeo Grusuzache am aflat cine a descoperit mormântul: un vechi pietrar gălăţean, păstrătorul unei nobile profesii, care, de-a lungul vremii, care a lucrat sau a recondiţionat monumente mari - de pildă, i s-au adus la atelier plăci de marmură de la monumentele eroilor de la Mausoleul de la Mărăşeşti, chiar şi de la Turtucaia, recondiţionând şi monumentele eroilor de la „Eternitatea”.
Pietrarul Marius Tăbăcaru spune că a descoperit încă de acum 25-30 de ani monumentul japonez, l-a curăţat, voluntar, i-a adâncit inscripţia în franceză şi a vopsit textul săpat. Meşterul a lucrat şi pentru monumente de la Cimitirul israelit, „mai cunosc şi limba ebraică”… Este însă catolic, iar monumentul fiind lângă Capela catolică din cimitir, a dat peste piatră. Oricum, „Am 55 de ani de bântuit prin cimitire, că sunt tânăr foarte”, spune dumnealui. Nimeni n-a auzit de japonez, nici gardienii nu ştiu unde e mormântul, spune paznicul secretului, adăugând şi că, la 40 de hectare de morminte, nu le poţi şti pe toate. Dumnealui crede că mortul era marinar.
Dacă presă nu e, nimic nu e!
Din păcate, un astfel de eveniment, care trebuie să fi atras atenţia în presa vremii, nu am putut descoperi în colecţiile Bibliotecii „V. A. Urechia”. Am avut totuşi norocul şi nenorocul ca oamenii bibliotecii să-mi poată oferi măcar câteva numere din cotidianul „GALAŢII NOI” din 1921. Printre care, singur pe februarie, ziarul apărut chiar în ziua morţii niponului, datat 4 februarie (ziarele apăreau de fapt în seara zilei precedente datei apariţiei), deci fără timp de reacţie pentru gazetar. Nicio referire la vreo boală sau accident al unui nipon. Am descoperit, în acele zile, logodna unei rude a consulului Persiei la Galaţi, decedaţi de-ai noştri...
De vorbă cu dl Sherlock Holmes
Mi-am imaginat atunci că stau de vorbă cu Sherlock Holmes cel perspicace. Ce avem aici? Moartea unui tânăr! Ce poate să o fi determinat? Boala? Puţin probabil - nu pleci bolnav la drum lung! O molimă? Holera nu mai venise demult pe la noi la bordul corăbiilor; nici n-am găsit semnalat în presă. Rămâne accidentul, crima, duelul, sinuciderea… Despre asta ar fi scris desigur presa, nu doar cea locală, chiar dacă japonezul era un necunoscut.
Până vom avea acces la ziare, i-am spus dlui Holmes că am văzut la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” o sabie de seppuku, scurtă deci; ştiam de o sabie obişnuită, primită în dar de gen. Eremia Grigorescu de la împăratul Japoniei. Am noroc: directorul instituţiei, Cristian Căldăraru, confirmă că este o piesă niponă de secol. XIX, achiziţionată de muzeu în 2004 sau 2005. Dl Holmes atrage atenţia: numai nobilii, urmaşii samurailor, aveau dreptul să poarte arme! Deci, dacă arma n-a fost cumva achiziţionată din altă parte de vechiul proprietar, i-a aparţinut sigur unui nobil nipon.
Era Shintaro rezident? Aici ziarul din 4 februarie i-a dat detectivului o indicaţie preţioasă: în port erau trase chiar atunci trei nave greceşti, una norvegiană, două franţuzeşti, două italiene, una sârbească, trei ruseşti şi una… japoneză: „Kilimaru”. Din păcate, navigând pe internet, n-am descoperit nimic despre nava niponă care lega poate Constantinopolul de Viena, prin Galaţi…
De ce tocmai în 1921?
Dar ce-ar fi căutat chiar atunci un japonez pe la noi? După obţinerea recunoaşterii internaţionale a Unirii, se plănuia un tratat economic şi de navigaţie cu Japonia. Cu bonuri de tezaur garantate de stat, ori prin schimb de mărfuri, am fi achiziţionat trenuri, vapoare, material rulant şi pânză de bumbac. În 1920 chiar, prinţul Carol, viitorul rege Carol al II-lea, fusese primit cu mare fast la Tokyo. În aprilie 1924, prinţul Naruhito Higashi Kuni, membru al familiei imperiale, făcuse o vizită de răspuns la Bucureşti. România nu a avut însă bani să-şi păstreze deschise legaţiile în unele ţări, precum Japonia, care se deschidea puternic către comerţul european şi angaja specialişti de marcă europeni şi americani.
Ca şi vizita lui Shintaro, terminată trist…
Invizibil... în presă. Necunoscutul Shintaro
Misterul rămâne: cine a fost japonezul Shintaro Tsutsumi, mort în 1921, la 26 ani, la Galaţi? M-am grăbit să informez Ambasada Japoniei, cerându-i şi ajutorul. Pe internet, am găsit referiri la o mare familie Shintaro din SUA anilor ´20, unde s-a implicat în economie. Şi un celebru cineast din Tokyo în anii ´20, un ministru de Externe din ´30, ba chiar şi recentul guvernator al oraşului Tokyo, fost ziarist şi romancier premiat, cu un frate fost mare actor, care a dat şi numele... unei frizuri.
Am descoperit în Encyclopedia Britannica şi o familie Tsutsumi, foarte bogată... Lucrurile sunt însă complicate, căci, dacă până în epoca contemporană japonezii îşi scriau numele complet începând cu acela de familie, obiceiurile occidentale au mai schimbat lucrurile, aşa că ne oprim aici.
Fotografii istorice rare: o femeie samurai
Nu ne-a ajutat nici presa bucureşteană a vremii. Pentru cea de Galaţi, pierdută în două războaie cu mutări, refugieri, distrugeri, ar trebui să ajungem la Biblioteca Academiei. Unde am găsi răspunsuri şi la alte teme locale!
Propunem deci un proiect de suflet, oricărei autorităţi culturale gălăţene, care măcar să-i coordoneze pe gălăţenii ce ar xeroxa sau scana în timp, după puterile lor, ziar cu ziar, ceea ce lipseşte din colecţii dar este păstrat la Biblioteca Academiei. Căci şi presa vremii ascunde o istorie, uneori mai exactă decât cea oficială!
Am apelat la presa britanică şi la cea franceză din 1921 (am cercetat „Le Figaro”, zi cu zi, în februarie) dar n-am descoperit un „fapt divers” care să fi atras atenţia. Shintaro pare un necunoscut…
