Ion Avram este comisar de mediu de pe vremea când mai nimeni nu auzise, în România, despre “protecţia mediului”, respectiv din 1990, moment în care abia se înfiinţa ministerul de resort. Înainte să devină comisar, a fost constructor, însă tot timpul a fost şi este scriitor. Nu-şi imaginează viaţa fără literatură şi tot din cauza ei ar fi vrut să ajungă ziarist.
Drumul spre mediu, pavat cu literatură
Până în 1990, timp de 11 ani a lucrat IEELIF (Înterprinderea de Execuţie şi Exploatare Lucrări de Îmbunătăţiri Funciare, fostul TCIF - Trustul de Construcţii Îmbunătăţiri Funciare). A fost la început şef de laborator de construcţii, apoi a fost o perioadă şi şef CTC. “Analizam tot ce înseamnă material de construcţie şi lucrările puse în operă. Se făceau granulometrii pe agregate, levigabile, încercări distructive şi nedistructive pe betoane. Distructiv - se punea cubul la presă, se distrugea şi când crăpa citeai la ce presiune a crăpat şi calculai marca betonului”, explică Ion Avram.
Cantina întreprinderii era locul în care se întâlnea cu un prieten, Gheorghe Tudosescu, să discute literatură. “Lui îi plăcea literatura, mie la fel. Discutam despre literatură. El, fiind la OGA (Oficiul pentru Gospodărirea Apelor) şi mai bătrân, avea experienţa habitatelor naturale, a lucrat mult în Deltă, iubea natura. L-a cunoscut pe ministrul Hâncu, ministrul Mediului, care l-a făcut inspector şef la Galaţi. El a fost primul angajat de la Galaţi. M-a întrebat dacă nu vreau să lucrez şi eu la Mediu. Nu prea ştiam cu ce se mănâncă Mediul, ca toată lumea, pe atunci. Mi se părea a fi foarte abstractă chestia asta. Până la urmă, m-a convins. Am fost printre primii angajaţi la Inspectoratul pentru Protecţia Mediului - aşa s-a numit prima dată”, povesteşte Ion Avram.
Cum a fost la început
Comisarul povesteşte că primul birou al Inspectoratului pentru Protecţia Mediului a fost în sediul Prefecturii. Echipa era formată din inspectorul şef Gheorghe Tudosescu, patru inspectori, printre care şi el, şi un contabil. “Primul document, după care am lucrat noi, a fost o Hotărâre de Guvern, 21 din '90, care avea două sau trei pagini, dar completă. La început a fost muncă de lămurire, trebuia să le explicăm agenţilor economici ce înseamnă protecţia mediului. Trebuia să le punem în vedere prevederile hotărârii respective şi să ne asigurăm că le respectă. I-am prins pe toţi descoperiţi, era un teren virgin”, îşi aduce aminte comisarul.
Printre primele cazuri riscante de la început a fost şi tentativa de îngropare a unui transformator electric pe bază de PCB (bifenili policloruraţi), o substanţă nocivă ce trebuia neutralizată, în zona Damen. “Substanţa este foarte periculoasă pentru pânza freatică. Dacă transformatorul rămânea îngropat acolo, putea să otrăvească întreaga pânză freatică a Văii Oraşului. Neutralizarea substanţei costa foarte mult, iar ca să nu dea bani, respectivii au făcut o groapă pentru a îngropa transformatorul. Cineva a văzut şi ne-a dat un telefon. Putea fi caz penal”, a explicat comisarul.
Literatura şi mediul fac echipă bună
Ion Avram este un nostalgic al satului, al simplităţii, un iubitor de natură, dar şi un bun observator al omului. Asta se poate vedea şi textele lui literare. Citadinizat până în măduva oaselor, dorul şi nostalgia îl cheamă scâncind la sat.
Activitatea de mediu îi furnizează permanent subiecte, personaje, tipuri de acţiuni. “Numai să ai mână de scris şi timp. De exemplu, în "Zgomotul şi hârtia", cel puţin 70 la sută sunt cazuri din activitatea de mediu. Umorul îl întâlneşti la tot pasul, pentru că oamenii au un comportament aproape absurd în acţiunile lor faţă de mediu” spune Ion Avram.
S-a apucat de scris, pentru că s-a apucat de citit
Potrivit comisarului, dacă nu s-ar fi apucat de citit, probabil nu s-ar fi apucat nici de scris. “Dacă nu ar fi fost literatura, acum aş fi fost ţăran, fermier. Părinţii aveau pământ. Dacă nu ar fi venit comunismul cu şcoala obligatorie, acum aş fi fost fermier. Făcând opt clase obligatoriu, am citit obligatoriu şi am căpătat pasiune. Nu-mi imaginez viaţa fără literatură, este o altă dimensiune a vieţii, este interiorul nostru, bucăţica aia din noi”, a explicat Ion Avram.
Acesta îşi aduce aminte că primele scrieri au luat forma unor scrisori, “amintiri”. “Eram elev în clasa a şasea sau a şaptea la Cudalbi. Unchiul meu Vasile era în armată şi soţia lui, mătuşa Sevastiţa, m-a rugat s-o ajut să scrie nişte amintiri. Amintirile erau un fel de scrisori, în versuri. I-am scris. La Bucureşti - căci acolo făcea armata unchiul Vasile - mai aveam un unchi, Simion - Dumnezeu să-l odihnească în pace! - mare iubitor de de literatură. A citit şi el scrisoarea, i-a plăcut, a considerat că am talent, mi-a trimis un exemplar de Topârceanu, cu poze, şi m-a încurajat să scriu”, mai povesteşte Ion Avram.
Uimit de Faulkner, speriat de Dostoievski
Pe Ion Avram îl uimesc Faulkner şi Asturias, dar mai cu seamă Faulkner, pentru că are o cursivitate dusă la imposibil. “Intră într-un punct al unei poveşti, trece prin o mie de poveşti şi iese în punctul pe care l-a lăsat. Mă uimeşte stilul. Dostoiveski este de speriat cum reuşeşte să intre în adâncimile sufletului uman. Câteodată te gândeşti că nu poţi să scrii asemenea lucruri dacă nu le-ai trăit. El chiar dacă nu a trecut faptic, eul său a trecut prin aceste lucruri. A fost şi criminal, şi sfânt. Un scriitor complex”, spune scriitorul despre doi dintre scriitorii care l-au influenţat.
Ar fi vrut să fie ziarist
Potrivit comisarului, când era în liceu ar fi vrut să fie ziarist. “Era la Bucureşti o şcoală de stenodactilografie şi comerţ extern. Aflasem eu că de aici poţi să ajungi ziarist. Voiam să devin ziarist, pentru că voiam să scriu. În mintea mea, ziaristul este şi scriitor, în mod automat. Am dat, n-am luat, deşi am avut o lucrare bună. A fost concurenţă mare. După armată, m-am dus la o facultate unde erau multe locuri. Aşa am ajuns la Facultatea de Construcţii Civile, Industriale, Agrozootehnice şi Arhitectură”, spune Ion Avram, rememorându-şi traseul.
Cine este Ion Avram ?
Ion Avram s-a născut pe 10 decembrie 1951, la Cudalbi. A urmat cursurile Facultăţii de Construcţii din Iaşi. A scris şi publicat “Aşteaptă-ne, Lazăre!” şi “Prin Văile Golgotei”, care fac parte dintr-o trilogie ce va fi încheiată în următorii ani. Cele două opere au fost reeditate într-un singur volum, în 2012. De asemenea, a mai scris şi “Zgomotul şi hârtia”.
Vezi şi: Campania VL "Profesioniştii"/ Gălăţeanul la uşa căruia a bătut Ion Ţiriac
