(FOTO) Cum facem faţă camuflajului din TRAFIC? Siguranţa în INTERSECŢII a ajuns în copac
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

(FOTO) Cum facem faţă camuflajului din TRAFIC? Siguranţa în INTERSECŢII a ajuns în copac
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Zeci de indicatoare cu semne de circulaţie sunt ascunse de frunzele sau chiar trunchiurile arborilor de pe marginile străzilor * Cei care ar trebui să aibă grijă ca aceste semne să fie vizibile pentru şoferi riscă doar amenzi usturătoare


Multe dintre indicatoarele STOP, cele care ar trebui să îi avertizeze pe şoferi despre faptul că intră într-o intersecţie în care trebuie să acorde prioritate, sunt în Galaţi copleşite, la propriu, de vegetaţie. Fie că au fost amplasate prost, prea aproape de vreun copac, fie, dimpotrivă, crengile arborilor de pe domeniul public au fost lăsate să crească haotic, astfel încît să acopere indicatoarele.

În aceste condiţii, traversarea unei intersecţii cu astfel de probleme devine o chestiune de risc maxim, fapt dovedit de numeroasele accidente petrecute, oficial, din cauza nerespectării de către şoferi semnificaţiei indicatorului STOP. Fără a generaliza, eliminând culpa conducătorilor auto care ignoră cu bună ştiinţă semnele de circulaţie, putem spune, cu argumente identificate în teren, că sunt zone în municipiul Galaţi unde aceste indicatoare sunt puţin spre deloc vizibile, existenţa lor fiind ştiută ori de cei foarte familiarizaţi, ori de cei cu privirea suficient de ageră cât să distingă fondul roşu al indicatorului printre frunzele copacilor. 

Accidente pe bandă rulată

Un caz particular de intersecţie unde se întâlneşte această problemă este cea a străzilor Movilei cu Alexandru Cernat, din cauza numărului mare de evenimente rutiere petrecut aici. Prima arteră, sens unic şi drum cu prioritate, a fost de zeci de ori scena unor accidente rutiere soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale importante, din cauza şoferilor care, venind pe Cernat, dinspre Brăilei spre Basarabiei, nu respectau indicatorul STOP. Oficial, neacordarea de prioritate cădea, legal şi moral, în culpa acestora, numai că la o simplă analiză a locului, oricine îşi poate da seama că indicatorul care avertizează obligativitatea de a ceda trecerea este bine camuflat de trunchiul unui copac. Cine nu ştie că e acolo, sau cine se lasă furat de ideea că Alexandru Cernat este, până în strada Tecuci, un drum cu prioritate, taie intersecţia fără nicio grijă.

Provocarea ghicitului printre frunze

Este un joc în care poţi fi prins cu uşurinţă, ca şofer, dacă ai drum pe o serie de străzi, majoritatea cu case, printr-o zonă relativ centrală a Galaţiului. Aproape că nu este stradă între bulevardul George Coşbuc şi strada Domnească pe care semnele STOP să nu fie copleşite, la propriu şi la figurat, de ramurile copacilor, sau acoperite de-a dreptul de trunchiuri care le fac, practic, imposibil de văzut de la distanţă optimă pentru un conducător auto.

CITEŞTE ŞI: (FOTO) HAOSUL de pe strada Brăilei: MAŞINI parcate ca la TALCIOC în faţa Tribunalului

Un astfel de exemplu este indicatorul aflat la intersecţia străzilor Gării şi Al. Carnabel, unde semnul este pe jumătate sufocat de o tufă de tuia mare, verde şi frumoasă. La fel se întâmplă şi cu indicatorul aflat pe aceeaşi stradă Carnabel, amplasat la intersecţia mai puţin circulata cu stradă Plantelor, încadrat de un copac şi un alt lăstar ale cărui crengi promit un camuflaj de viitor, foarte generos, pentru semnul STOP.

 

 

Mergând mai departe, spre alte artere mari, de genul Basarabiei sau Radu Negru, întâlnim noi situaţii de intersecţii unde prioritatea este o chestiune care ţine de vigilenţa maximă, nicidecum de o semnalizare neechivocă. Mascate de frunziş sau de trunchiuri de copaci, întâlnim astfel de indicatoare la intersecţiile străzilor Grădina Veche şi Cezar, Ştiinţei cu Cezar, sau Libertăţii cu cpt. Vasile Panu. Pe strada Anul Revoluţiei 1848 am întâlnit nu mai puţin de trei astfel de situaţii, la intersecţiile cu Războieni, Poşta Veche şi Basarabiei indicatoarele STOP putând fi lesne confundate cu vegetaţia, la fel ca şi pe strada Morilor, unde cedarea priorităţii la intersecţia cu Muzicii depinde foarte mult de atenţia sau de ce nu, de norocul celor aflaţi la volan. 

Unii informează, alţii trebuie să execute

Aflaţi frecvent în situaţiile de a stabili cauzele unor evenimente rutiere, mai ales cele soldate cu victime, poliţiştii rutieri constată cazurile în care indicatoarele lipsesc sau nu sunt vizibile din cauza vegetaţiei. Chiar dacă lipsa de vizibilitate nu îi absolvă pe conducătorii auto de răspundere, legea prevăzând obligativitatea conducerii la limita evitării pericolelor, organele de control au obligaţia de a cere administratorului drumului public, în speţă Primăriei Galaţi, să ia măsuri.

„Poliţiştii rutieri fac notificări la adresa administratorului drumului public de fiecare dată când constată deteriorarea indicatoarelor, sau faptul că acestea nu sunt vizibile din diverse cauze. Administratorul are obligaţia de a lua măsuri pentru corectarea situaţiei. În cazurile în care indicatoarele dispar, informările se fac cu caracter de urgenţă, telefonic”, a precizat insp. Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.

Potrivit sursei citate, legea prevede că neluarea măsurilor care se impun ca urmare a acestor notificări se sancţionează cu amendă cuprinsă între 21 şi 100 de puncte amendă, aplicabilă administratorului drumului public.

CITEŞTE ŞI: Sfidare maximă în TRAFICUL din Micro 20! Taxiurile staţionează în mijlocul străzii

Nu ştim câte amenzi a primit Primăria pentru că nu a tuns copacii şi nu a înlăturat arbuştii crescuţi haotic peste indicatoare, dar cert este că, aşa cum ni s-a comunicat de la Biroul de presă al municipalităţii, în cursul acestui an au existat aproape 70 de informări de la Poliţia Rutieră care semnalau asemenea probleme.

„Poliţia Rutieră ne-a trimis 68 de adrese, care fie au semnalat dispariţia unor indicatoare, fie ne-a solicitat să amplasăm indicatoare noi în zone unde s-a făcut resistematizare rutieră. Sesizări, în număr de şase în 2014, au venit şi de la cetăţeni. Pentru fiecare sesizare în parte s-a dispus măsura înlocuirii indicatorului, în caz de furt sau deteriorare, sau cosmetizarea arborilor, în cazul lipsei de vizibilitate”, a explicat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Cum o parte dintre neregulile privind semnalizarea au ajuns la primărie şi prin mass-media, sperăm ca şi de această dată municipalitatea să se sensibilizeze cu privire la STOP-urile sufocate şi să le facă vizibile, înainte ca natura să îşi facă treaba şi să cureţe copacii de frunze.

 

Citit 2028 ori Ultima modificare Marți, 14 Octombrie 2014 19:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.