Iar e frig în case, iar nu au toţi mâncare, dar măcar o pot vedea. În 1989, raţia de pâine pe om era de 160 g. de gură de om pe zi. Gură închisă de frică! 150 g. de făină pe lună, 300 ml.de ulei, 359 g. zahăr, 500 g. carne, fie şi de peşte îngheţat sau gheare de pasăre… Foamea a strigat, frigul a strigat, apoi s-a strigat "Jos comunismul!"
Poetul sârb, prieten al Galaţiului, Adam Puslojik, a trecut Dunărea deîndată ce a auzit că în România a început Revoluţia. La Bucureşti, s-a trezit cu un pistol mitralieră în mână şi cu buzunarele pline de cartuşe. L-a vizitat şi pe Geo Bogza acasă, şi pe geam intrau gloanţe. Adam a încercat să-i salveze tablourile, dar Bogza l-a oprit: „Mai lasă-le-n… mă-sii! Arde Muzeul de Artă!” Ce legătură poate fi între Bogza şi Galaţi? Păi, tocmai muzeele capitalei au fost apoi apărate de gălăţeni, de Detaşamentul „Dunărea” - oameni fără somn şi fără arme, tineri şi tinere care au păzit zi şi noapte valori culturale ale ţării. Iar eroii martiri ai revoluţiei, tineri gălăţeni, majoritatea de numai 20 sau 21 de ani, erau soldaţi în termen, trimişi deci în misiune, nu erau de capul lor!
Vârtejul revoltei a scos şi la Galaţi în stradă oameni de caracter (unii nici n-au cerut certificat), eroii, visătorii, dar şi profitorii, gură cască, tot felul de gunoaie sociale, săraci care visau la o nouă haiducie, tipi cu alba-neagra, unii, tocmai pentru cazier, fiind şi informatori. „Scena balconului” de la Bucureşti a avut o „rimă” în balcoanele Prefecturii. Unde au urcat oameni de toate pregătirile. Legendară rămâne (probabil singura cu un proiect legislativ clar), vestita Mariana ...-de-Fier. Am avut şi un Soljeniţîn local, inginerul Ioan Grigorescu, arestat chiar înainte de revoluţie, pentru că lipise manifeste pe gardul Combinatului Siderurgic. Eliberat din puşcărie de primul val al revoluţiei, recunoştea că mesajul său fusese către Ceauşescu: îl informa că ne e foame şi frig. Grigorescu avea să-l scuipe odată pe primarul Eugen Durbacă, prezent la comemorarea eroilor gălăţeni: pentru inginer, fostul director fiind „nomenklaturist”!
Un scriitor, Apostol Gurău, a condus primul guvern local provizoriu. Apoi, pe graniţa cu ruşii, Armata a început să aresteze guvernele civile. "Guvernul" civil gălăţean a fost arestat de maiorul Plătică: revoluţionarii s-au trezit cu mâinile legate cu sârmă, în subsol la ALA, în timp ce afară bântuiau zvonuri cu apa otrăvită şi terorişti. Micuţa dictatură a maiorului Plătică, ca într-un film sud-american (ţin minte o secvenţă hilară relatată, cu un pistolul confiscat de la un miliţian, pus... la frigider) măcar nu ne-a permis să avem arme şi să ne-mpuşcăm.
După revoluţie, maiorul a ajuns senator. Se zicea „Noi nu ne vindem ţara!”, dar am dat-o şi de pomană. Capitalismul de cumetrie şi de junglă a luat locul comunismului gudurat. Punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara nu s-a aplicat niciodată. Trăim într-o ţară bananieră fără banane, o junglă politică şi interlopă. Azi, DNA este mai vizitată de aleşii sau de numiţii noştri decât muzeele!
După ce-au rămas fără indemnizaţii, revoluţionarii au devenit invizibili. Mai protestează, în special la comemorarea revoluţiei.N-a existat nicio comunitate solidă a foştilor luptători: 192 de organizaţii de revoluţionari în România e cam mult! Au fost scandaluri şi arestări - de pildă, arestarea secretarului de stat George Costin, revoluţionar. Numărul fericiţilor posesori de certificat a fost estimat la 22.000-23.000, însă 16.000 dintre ei şi-au pierdut drepturile. Vreo 2.200 au fost răniţii în revoluţie, iar 2.000 sunt urmaşi ai celor morţi… Până prin ´97, au obţinut certificate de revoluţionar şi 328 de gălăţeni; doar unele… cumpărate cică pe 2.000 euro.
Curând, vom şti mai multe despre Revoluţia de la 1848 decât despre cea din Decembrie '89.
