O tradiţe dăunătoare pentru natură - Zilele oraşului Târgu Bujor au bătut Sărbătoarea Bujorului

O tradiţe dăunătoare pentru natură - Zilele oraşului Târgu Bujor au bătut Sărbătoarea Bujorului
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

După ani de tradiţie, Sărbătoarea Bujorului desfăşurată în aria naturală rezervată Pădurea Roşcani a fost schimbată de către primarul oraşului Tîrgu Bujor, Laurenţiu Gîdei, cu Zilele Oraşului, festival care ajunge anul acesta la a treia ediţie. Decizia a fost luată, spune edilul, din iubire pentru mediu, pentru că nu ar vrea să contribuie la distrugerea rezervaţiei.

De la loc de adunare pentru comunişti la rezervaţie

Sărbătoarea Bujorului din Pădurea Breana Roşcani s-a organizat acolo cu mult timp înainte ca zona să devină arie naturală protejată. Înainte de 1989, Sărbătoarea Bujorului era ziua în care comuniştii îşi dădeau întâlnire la pădurea din comuna Băneasa. Nicolae Ceauşescu venea cu toată pleiada comunistă şi petrecea alături de lăutari, sub umbrar. De când este rezervaţie naturală, Direcţia Silvică Galaţi, administratorul ariei, a tot semnalat că sărbătoarea este un element negativ în menţinerea stării de conservare a ariei protejate. În 2015 semnalările au dat roade, iar primarul oraşului Tîrgu Bujor a luat decizia de a nu se mai implica în organizarea serbării.

„Anul trecut, am avut un gust amar când am văzut oameni cu braţele pline de bujori, monument al naturii, ocrotit de lege, floare care moare într-o oră – două, dacă o rupi şi nu te mai poţi bucura de ea. Mai mult decât atât, prea puţini bujoreni se bucurau de acea sărbătoare, aşa că ne-am centrat numai pe organizarea Zilelor Oraşului Tîrgu Bujor. Acesta e al treilea an când le organizăm”, ne-a explicat primarul oraşului, Laurenţiu Gîdei.

Muzică, meşteri, simpozioane fără a dăuna mediului

Anul acesta, Consiliul Local Tîrgu Bujor a alocat 50.000 de lei pentru Zilele Oraşului, care se vor desfăşura pe durata a trei zile, începând de sâmbătă, 30 mai, până pe 1 iunie, de ziua copilului. Totul va începe cu o competiţie de lupte libere, care se ţine în memoria antrenorului clubului de lupte libere, Dumitru Berbeci. Va fi dezvelită o placă comemorativă în memoria unui erou de la Revoluţie, născut în satul Moscu, dar va fi vernisată şi o expoziţie de pictură grafică, avându-i ca autori pe Ioniţă Benea şi Crenguţa Macarie. Nu vor lipsi Anda Adam, Matteo şi Xonia, Ansamblul Doina Covurluilui, Fuego, Vasilica Tătaru, Tita Iacomi, Maria Radu sau cântăreţii de folclor din Bujoru, dar nici focul de artificii. Vor fi acordate diplome de excelenţă pentru carieră unor personalităţi din educaţie, sănătate, cercetare, care au lucrat în comunitatea bujoreană ca acad. prof. univ. dr. Constantin Gh. Marinescu şi profesorul univ. Vasile Burlui (Iaşi). De asemenea, diplome vor primi şi cei mai tineri dintre bujoreni care şi-au arătat iscusinţa într-un domeniu sau altul.

Foto Bogdan Codrescu

Citit 4505 ori Ultima modificare Marți, 26 Mai 2015 17:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.