Asociaţiile din Galaţi şi-au adunat forţele în cadrul Consiliului Societăţii Civile

Asociaţiile din Galaţi şi-au adunat forţele în cadrul Consiliului Societăţii Civile
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

La sfârşitul lunii trecute, mai exact pe 30 mai, a luat fiinţă la Galaţi Consiliul Societăţii Civile, care este formată din nu mai puţin de 21 de asociaţii, cu posibilităţi de aderare şi a altora. „Misiunea Consiliului Societăţii Civile este de a facilita legătura dintre cetăţenii reprezentaţi de către mediul ONG pe de o parte, şi mediul de afaceri, administraţia locală, mass-media şi ceilalţi actori ai comunităţii, pe de altă parte. Scopul Consiliului Societăţii Civile este acela de a identifica unele probleme reale din societate, de a găsi soluţii viabile şi de a aduce în prim plan aceste soluţii, pentru ca ele să fie, ulterior, implementate”, arată un comunicat de presă remis pe adresa redacţiei de către preşedintele Grupului de Iniţiativă a Junior Chamber Internaţional (JCI), care asigură secretariatul Consiliului, Gregor Teodorescu. Consiliul se va reuni o data pe lună pentru a emite soluţii, pentru anumite probleme ce vor fi transmise, în final, mediului de afaceri, autorităţilor publice. Direcţiile către care îşi vor orienta atenţia membrii Consiliului sunt sănătate, educaţie şi dezvoltare economică. Membrii fondatori ai Consiliului Societăţii Civile sunt Atelierul de Idei, Centrul de Iniţiativă Comunitară, ES-SPHERE, ELSA, AIESEC, Asociaţia Galaţi – Oraşul Meu, JCI GI Galaţi, Kiwanis SMILE – Galaţi, Clubul Mecanturist, New York Crew, APCA, ARCA, ARTE, Pro Natura, ROTARACT Galaţi – Dunărea de Jos, Rotary Club Galaţi – Donaris, ATEF şi Fundaţia Inimă de Copil.

Citit 2471 ori Ultima modificare Joi, 04 Iunie 2015 16:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.