Vacanţă gratuită pentru micuţii fără copilărie, prin Fundaţia "Inimă de Copil"

Vacanţă gratuită pentru micuţii fără copilărie, prin Fundaţia "Inimă de Copil"
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Zeci de copii din Galaţi vor avea o vacanţă de neuitat, pentru că Fundaţia „Inima de Copil” continuă şi anul acesta programul de tabere dedicat copiilor în risc de abandon şcolar, ce provin din medii socio-economice dificile şi celor cu dizabilităţi. Vara aceasta, taberele se vor desfăşura în perioada 29 iunie - 9 august, iar beneficiari vor fi peste 80 de copii din Galaţi şi Pechea, de la Centrele de Zi şi Centrul de recuperare şi reabilitare pentru copii cu dizabilităţi, copii bursieri din programul „Un sat, un copil!”, copii din programele de „Şcoala după Şcoala” ale organizaţiei din Galaţi, Tecuci, Lieşti şi Frumuşiţa. Copiii vor ajunge în şase serii diferite atât la mare, cât şi la munte.

Prima întâlnire cu valurile mării

Vacanţele vor fi pentru cei mai mulţi copii de neuitat, întrucât nu au mai fost niciodată într-o excursie la mare şi la munte, pentru că părinţii nu-şi permit un astfel de lux. „Anul trecut am văzut pentru prima oară marea, m-am jucat în nisip şi am cules scoici. Nici nu vă imaginaţi cât mă bucur că pot merge şi anul acesta. Am învăţat cât am putut de bine, ca să merit să merg şi anul acesta. Nu mai ieşisem din sat până atunci pentru că părinţii mei nu au posibilităţi financiare”, recunoaşte Alina, în vârstă de zece ani. Călătoria la mare a fost de neuitat şi pentru Alex, un băieţel de 12 ani: „Mi-a plăcut culoarea cerului la mare. Am auzit alţi copii mai mari care povesteau cum e vara la mare şi îmi doream şi eu să merg. Acum doi ani am învăţat să înot şi să construiesc castele de nisip. Nu am să uit niciodată valurile şi sunetul lor". 

Taberele, tradiţie de peste 13 ani

Taberele la „Inimă de Copil” Galaţi se organizează de peste 13 ani şi includ activităţi de creaţie, artă şi dezvoltare personală, ateliere de pictură, modelaj, activităţi de autocunoaştere, jocuri, excursii de documentare şi relaxare. Toate, pentru integrarea copiilor şi crearea unui mediu sigur în care cei mici se pot dezvolta şi se bucura de clipele frumoase ale copilăriei, aşa cum nu s-ar putea bucura de ele fără ajutorul celor de la fundaţie. „Am dezvoltat acest program pentru a susţine şi oferi experienţe noi copiilor, pentru a facilita accesul la educaţie non-formală şi a aduce zâmbete largi, din suflet, pe chipul celor care beneficiază de el. Fonduri proprii, sprijinul sponsorilor, a donatorilor şi a voluntarilor fac posibile asigurarea cazării, a meselor şi gustărilor zilnice, a materialelor necesare la activităţi. Fiecare serie de taberă se încheie cu expoziţii de pictură şi lansari de lampioane, premieri şi felicitări pentru strădania fiecarui copil. Mulţumim tuturor celor care fac posibile aceste experienţe ale copiilor, care, de altfel, se confruntă în fiecare zi cu greutăţile vieţii, într-o Românie care are nevoie de schimbare. Şi pentru că schimbarea începe de la oameni, nu de la sisteme, orice donaţie contează”, ne-a declarat Anna Cristina Burtea, director Fundaţiei „Inimă de Copil.

Dacă vreţi să sprijiniţi acest program şi astfel să crească numărul copiilor care pleacă în vacanţe gratuite la mare sau la munte, puteţi face donaţii în contul Fundaţiei „Inima de Copil” - RO98RNCB0141032886400001 deschis la BCR, sucursala Galaţi.

Citit 2138 ori Ultima modificare Vineri, 03 Iulie 2015 17:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.