Studenţii de azi, şomerii de mâine!

Studenţii de azi, şomerii de mâine!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Luni, 22 iunie, la AJOFM Galaţi erau doar două locuri de muncă vacante pentru absolvenţi de facultate * 2500 de studenţi ar putea părăsi băncile şcolii, în zilele următoare *

Deocamdată, viitorul nu sună deloc bine pentru cei circa 2.500 de studenţi care se pregătesc pentru absolvire. Luni, în bazele de date al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi erau listate doar două posturi vacante destinate absolvenţilor de studii superioare – unul de economist şi un altul de medic stomatolog.

Şi cum la noi specializarea Stomatologie din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie abia s-a înfiinţat şi şcoleşte, în prezent, numai „boboci”, constatăm faptul că doar postul de economist poate fi ocupat de un absolvent al unei facultăţi gălăţene.

Aşa stătea situaţia luni – un post şi mii de potenţiali absolvenţi. Şi balanţa nici măcar nu este una exactă, dat fiind faptul că probabil numai absolvenţii de studii economice pot râvni la respectivul job.

Pentru toţi ceilalţi, dar mai ales pentru aceia care nu sunt încă angajaţi, viitorul profesional rămâne încă o mare necunoscută. Situaţia s-ar putea îmbunătăţi sensibil în zilele, săptămânile sau lunile care vin, dar din păcate este foarte greu de crezut că angajatorii vor asalta AJOFM cu oferte de joburi pentru absolvenţi de facultate.

Nici pentru elevii care au terminat, în urmă cu câteva zile, un liceu, o şcoală profesională, complementară sau de ucenici, lucrurile nu stăteau, cu mult mai bine. Lor le erau destinate 2 posturi de manipulant mărfuri, potrivit datelor AJOFM.

În rest, angajatorii căutau fie muncitori necalificaţi, fie calificaţi, dar care şi-au terminat şcoala în anii trecuţi şi au, eventual, experienţă la locul de muncă. 

Rău a fost şi anul trecut

În prezent, în baza de date a Agenţiei sunt înscrişi doar 123 de absolvenţi de studii medii şi superioare. Se aşteaptă însă ca numărul acestora să crească, imediat după încheierea anului universitar.

Potrivit datelor prezentate de AJOFM, anul trecut au avut dosare de şomaj: 422 de absolvenţi de facultate, 402 de liceu şi 272 de şcoli profesionale, complementare sau de ucenici. Per total, mai informează Agenţia, în 2008, abia 342 dintre cele 7425 de locuri de muncă vacante le-au fost destinate absolvenţilor de studii superioare şi medii. S-au căutat absolvenţi pentru posturi de ingineri, vânzători, economişti, electricieni de întreţinere, asistenţi medicali şi de farmacie. 

În ultimele luni ale anului în curs, au fost scoase pe piaţă câteva posturi de inginer, dar care s-au ocupat. Plus cele pe care le-am menţionat deja. 

„Să se înscrie la noi!”

Directorului executiv al AJOFM Galaţi, Elena Grosu (foto), îi informează pe viitorii absolvenţi că înscrierea la agenţie le sporeşte şansele de angajare, chiar dacă, în prezent, oferta este foarte săracă.

„Îi aşteptăm pe absolvenţi să vină şi să se înscrie la noi. În primul rând, pentru că vom încerca să îi ajutăm să-şi găsească loc de muncă. Apoi, este important de ştiut că dacă nu se înscriu în baza noastră de date în primele 60 de zile de după absolvire, nu vor mai putea beneficia de ajutorul lunar de şomaj, în valoare de 300 de lei”, a explicat directorul AJOFM.

Absolvenţii au dreptul la această indemnizaţie timp de un an. Numai că perspectiva unui alt an cu un venit cât o bursă de studiu s-ar putea să-i nu-i încânte prea mult pe absolvenţi.

Un alt fapt confirmat de directorul Elena Grosu este că unii dintre absolvenţi de studii superioare înscrişi la AJOFM au urmat cursuri de specializare şi recalificare, pentru că nu şi-au găsit de muncă în domeniul pe care se specializaseră deja. „În aceste condiţii, absolvenţii nu rămân foarte mult timp în şomaj”, a mai spus directorul agenţiei.

O situaţie mai dificilă s-ar putea înregistra în acest an, dat fiind faptul că la facultăţile tehnice de la Universitatea „Dunărea de Jos” este şi anul promoţiilor duble: studenţii din anul V vor absolvi odată cu cei de anul IV, care au urmat cursurile în sistem Bologna. Vom avea, deci, pe piaţa muncii circa 1200 de ingineri abia ieşiţi de pe băncile şcolii.  

Dar cum speranţa şi entuziasmul tinereţii mor ultimele, studenţilor care se vor licenţia în zilele următoare nu le rămâne decât să spere că agenţii economici privaţi din Galaţi vor avea nevoie, în perioada următoare, de entuziasmul unora dintre ei.

Ar fi de-a dreptul dramatic (şi oarecum greu de crezut) ca într-un oraş de dimensiunea Galaţiului să fie atât de puţini angajatori pentru proaspeţii absolvenţi. Atunci de ce ar mai scoate universităţile locuri?

Peste 19.000 de şomeri gălăţeni

În luna mai 2009, rata şomajului la Galaţi s-a ridicat la 8,9 la sută, potrivit datelor oferite de AJOFM Galaţi. Cu alte cuvinte, am avut 19.512 şomeri, cu 396 mai mulţi faţă de luna aprilie şi cu 7.499 mai mulţi decât în luna mai a anului trecut. Cifrele urmează să fie confirmate de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Unii dintre disponibilizaţi sunt nevoiţi să trăiască din ajutorul de şomaj, în timp ce mulţi alţii îşi mai găsesc de lucru la negru.

Citit 1451 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.