Pentru multe familii, cel mai frumos dar posibil este apariţia unui copil. Împlinirea se simte într-o casă, abia atunci când părinţii cresc şi educă un pui de om. Această împlinire, dar şi cele mai multe învăţăminte au ajuns în familia Dorobăţ acum patru ani şi nouă luni, când în viaţa lor a venit Filip Ştefan. Povestea lui Silviu şi a Cristinei Elena Dorobăţ are un parcurs cu suişuri şi coborâşuri, de la care şi un înţelept are ce învăţa.
De aproape 13 ani scriu o poveste
În anul 2003, Silviu şi Cristina Elena erau doar cunoscuţi. Mai târziu, datorită unei amice comune au devenit prieteni. Povestea lor de dragoste s-a înfiripat la scurt timp de la prima întâlnire, îşi amintesc cei doi, iar calea până la viaţa de familie a fost scurtă. „Ne-am cunoscut acum aproape 13 ani. Eu încă eram studentă la Bucureşti şi aveam 22 de ani, iar Silviu 24 de ani şi se angajase recent. Ştiam că mă voi întoarce la Galaţi, pentru că aici îmi este familia. Eu sunt născută la Iaşi, de unde este originar şi tatăl meu, însă mama mea este gălăţeancă şi, după anul 1998, ne-am mutat la Galaţi. Silviu este născut aici, la Dunăre. După ce ne-am mărturist poveştile despre noi am început să scriem şi o poveste comună. Primul pas, bineînţeles, l-a făcut Silviu. Fără a sta prea mult pe gânduri, peste un an şi o lună ne-am căsătorit”, povesteşte Cristina Elena.
Cristina este profesoară la Şcoala Gimnazială Specială „Constantin Pufan” din Galaţi. În învăţământ activează din anul 2000, iar în învăţământul special este din anul 2003. Asta şi-a dorit să facă întotdeauna, motiv pentru care a absolvit Facultatea de Psihopedagogie Specială. Silviu este şef formaţie, de 13 ani, la ArcelorMittal. Deşi serviciile lor nu au nicio tangenţă, cei doi se completează perfect reciproc.
„Un copil mai mult decât dorit”
După ce s-au căsătorit, Silviu şi Cristina şi-au dorit să apară în casa lor un copil. Dar, din nefericire, anii treceau, însă visul lor nu se realiza. „Ca orice tânără familie speram să apară cât mai curând un copil, dar asta nu se întâmpla. Într-o bună zi am decis să plec la mănăstirea Putna şi să mă rog. După o lună de la întoarcere, am rămas însărcinată. Şi se fac aproape cinci ani de când Filip Ştefan este în viaţa noastră. Este unicul nostru copil, un copil mai mult decât dorit. Dumnezeu, probabil, l-a lăsat să trăiască pentru noi”, spune Cristina Elena.
Din păcate, în faţă le stătea un urcuş anevoios. „Filip s-a născut prematur. Nu avea greutatea normală şi nici lungimea. Observam pe zi ce trece că nu se dezvoltă ca ceilalţi copii de vârsta lui. Când am văzut că nu ţine degetele normal am mers la medic. Avea cinci luni şi medicul ne-a spus că sunt nişte probleme fireşti, pentru un copil născut prematur. Peste câteva luni, în care am fost asiguraţi că băieţelul nostru este bine, am aflat că suferă, de fapt, de tetrapareză, adică nu-şi poate ţine echilibrul, nu poate merge sau sta în picioare”, mărturiseşte Silviu Dorobăţ.
Operaţii, recuperări şi exerciţii zilnice
La un an şi patru luni, micuţul Filip stătea doar pe spate. Întâmplător, părinţii au aflat de existenţa unei terapii la Sibiu, care l-ar putea ajuta. „Despre terapia Vojta am aflat în parc, de la o mamă care a născut tot un copil prematur. Am decis să mergem acolo şi, după câteva sesiuni, la vârsta de doi ani, Filip s-a ridicat în genunchi, la aproape patru ani a mers în patru labe şi acum ne rugăm să nu aibă regrese. Practic, tot ce face acum se datorează terapiei. Foloseşte deja mâinile, reuşeşte, cât de cât, să mănânce singur. I s-au făcut până acum şi două operaţii, la Chişinău, care la fel i-au fost benefice. La Galaţi, face zilnic gimnastică medicală. Toate acestea au însemnat cheltuieli pe care nu ni le-am permis. Operaţia, terapia, gimnastica medicală, plecările în alte oraşe, transportul şi alte lucruri necesare au depăşit bugetul nostru. Ca să facem faţă cerinţelor am înfiinţat, împreună cu naşa noastră, Asociaţia „Şansa noastră pentru viitor”. Prin intermediul asociaţiei am organizat spectacole caritabile şi am putut colecta cei 2 la sută din impozit. Pe lângă asta, am făcut o pagină pe internet care se numeşte „Sprijin pentru prinţul Filip”. Acolo avem un cont deschis, iar oamenii care vor să ne ajute, virează bănuţi. În câteva zile, spre exemplu, trebuie să mergem iarăşi la Sibiu pentru terapie şi, dacă nu am fi avut ajutorul oamenilor care au aflat povestea noastră, ar fi trebuit să împrumutăm bani”, mărturiseşte Cristina Elena. În ajutorul lui Filip au venit mai ales bunicii. Mama Cristinei, croitoreasă de meserie, realizează papioane, pe care le vinde sau le oferă gratuit donatorilor. Accesoriile se numesc, deloc întâmplător, „Papioane Filip”.
„Va merge la o şcoală normală”
Filip merge la o grădiniţă obişnuită din Galaţi. Alături de el, de la ora opt dimineaţa şi până la ora 12,00, este Cristina. „Doamna educatoarea m-a lăsat să stau cu el până la ora 12,00. După grădiniţă îl duc la gimnastică, apoi merg şi eu la şcoală. Peste trei ani va merge în clasa întâi. Cu siguranţă, îl vom da la o şcoală normală. Filip gândeşte, înţelege foarte repede. La orice spectacol de la grădiniţă recită poezii, cântă. Doar că nu poate să danseze şi să se deplaseze. În general, un copil cum este Filip nu-şi vede deficienţa cum o vedem noi. La grădiniţă nu este discriminat. La început, unii părinţi credeau că este un copil alintat, pentru că îl car în braţe”, adaugă Cristina Elena Dorobăţ.
Acum, familia Dorobăţ aşteaptă o nouă evaluare a medicului de la Chişinău, care le va spune dacă este timpul sau nu pentru o altă operaţie. „Medicul care a făcut operaţiile lui Filip va veni în curând la Fundaţia Ikon din Galaţi. Noi aşteptăm să vedem ce ne va spune şi vom continua să luptăm, pentru ca Filip, într-o bună zi, să înveţe să meargă, aşa cum ne-a învăţat pe noi să zâmbim".
