* Ctitorul Palatului Episcopal din Galaţi a construit, în Dobrogea, o sută de biserici, pe vremea când era episcop al Dunării de Jos * Au fost vremuri în care pentru dobrogeni era "un lux" să aibă preot la înmormântare sau biserică în sat * La un an de la inaugurarea Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii, Arhiepiscopia Dunării de Jos pregăteşte o expoziţie fotografică de excepţie, care va ilustra opera monumentală a lui Partenie Clinceni
Mitropolitul Partenie Clinceni nu s-a născut la Galaţi. Nici nu a murit aici şi nici nu este înmormântat într-unul dintre cimitirele gălăţene. A făcut însă mult mai mult pentru acest oraş decât majoritatea concitadinilor noştri. Iar realizările sale, din vremea în care ocupa scaunul arhieresc de la Dunărea de Jos, depăşesc cu mult şi graniţele judeţului nostru, dar şi pe cele ale Moldovei. Tocmai ca să ne ajute să aflăm mai multe despre toate acestea, la un an de la inaugurarea Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine, Arhiepiscopia Dunării de Jos va vernisa o expoziţie care va prezenta, pe larg, proiectul grandios la care mitropolitul Partenie Clinceni a lucrat împreună cu membrii Casei Regale a României: re-românizarea Dobrogei, după 1886. La acel moment, Casa Regală se angaja să construiască 100 de şcoli şi 100 de primării în Dobrogea, încurajându-i pe români să colonizeze teritoriul. În paralel, Partenie Clineci construia sau reconstruia 100 de biserici.
Cum duceau dobrogenii dorul preotului
În „Monografia Sfintei Episcopii a Dunării de Jos” se consemnează că, la începutul anului 1886, deci după redobândirea Dobrogei în 1878 ca urmare a Tratatului de la Berlin, românilor care voiau să se mute pe teritoriul proaspăt recâştigat li se dădea pământ, pentru a se încuraja repopularea provinciei. Aşa că au venit oameni de peste tot, nu doar de pe la Brăila sau Ialomiţa, ci şi de dincolo de munţi. Noii veniţi se stabileau în jurul fostelor vetre turceşti sau tătărăşti şi nu aveau în aşezările lor nou create nici preot, nici biserică.
„Satele româneşti vechi şi băştinaşe cu preoţi şi biserici se găseau cele mai multe în de-a lungul Dunării, deci la depărtări prea mari de noile sate unde se aşezară românii de curând veniţi. Faptul că pe aici dânşii nu auzeau, duminica şi sărbătorile, nici toaca, nici clopotul bisericii şi nici glasul preotului, aşa precum erau deprinşi în vechile lor sate părinteşti şi strămoşeşti de unde au plecat, îi nemulţumeau mult (…) iar când prevedeau că în noile lor sate, departe de vetrele şi căminele lor părinteşti, vor fi primejduiţi chiar să moară nemărturisiţi şi neîmpărtăşiţi, ba încă să fie şi înmormântaţi fără preot, cazuri triste care s-au şi întâmplat, apoi tânguirea lor era sfâşietoare” se arată în „Monografia Sfintei Episcopii a Dunării de Jos”.
În aceste condiţii, Partenie Clinceni avea mai multe misiuni grele. Trebuia, deopotrivă, să le construiască oamenilor biserici în sate şi să le trimită preoţi care să slujească în ele. Episcopul va merge personal prin Dobrogea şi va vedea trista realitate. În consecinţă, participă la reabilitarea zonei. Construieşte (sau reabilitează radical, după caz) 58 de biserici la Tulcea şi 40 în judeţul Constanţa. Partenie Clinceni descrie cum proaspeţii dobrogeni contribuiau la construcţia bisericilor. “Mai mult de o sută de biserici s-au înălţat pe pământul Dobrogei cu obolul creştinilor de acolo şi cu sfaturile mele. Unele ca să înlocuiască bisericile cele învelite cu paie şi trestie; altele ca să dezbrace haina cea veche şi să îmbrace pe cea nouă şi strălucitoare, iar altele să se înalţe falnic în mijlocul satelor din nou înfiinţate în Dobrogea”, scria episcopul Dunării de Jos de la acea vreme.
Se hirotonesc preoţi, dar nu suficienţi încât să poată satisface nevoile tuturor bisericilor din sate, aşa că Partenie Clinceni îl numeşte pe Ioan Măgurea predicator ambulant pentru întreaga Dobroge. Şi tot nu-i destul. Odată cu numirea celui de-al doilea predicator ambulant, G. Andreescu, de la biserica Vovidenia (astăzi pe str. Logofăt Tăutu, nr.24), teritoriile se împart. Măgurea predică în Constanţa, iar Andreescu în Tulcea. Până la urmă, Măgurea va veni la Galaţi să se facă avocat. Este înregistrat ca atare, în 1906. Singurul predicator ambulant care rămâne să acopere tot teritoriul rămâne Andreescu.
Potrivit datelor din arhivele Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în 1894, erau deja construite, în Tulcea şi Constanţa, 106 biserici. Cu totul altă substanţă avea acum lumea ortodoxă dobrogeană, renăscută după ce pământurile fuseseră sub ocupaţie turcească.
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, a recuperat un album cu fotografii din 1899, care este prezentat modul în care Partenie Clinceni a construit sau reabilitat bisericile. Albumul purta şi emblema Casei Regale, dar aceasta a fost scoasă, între timp.
Cine a fost mitropolitul Moldovei, plecat din scaunul de la Galaţi
Petre, viitorul mitropolit al Moldovei Partenie, s-a născut în satul Clinceni din Ilfov, pe 10 octombrie 1847. Era fiu de preot, iar pe tatăl său îl chema Nicolae Stancu. Se pare că a fost, de mic, pasionat de învăţătură şi că ştia să citească încă dinainte de a merge la şcoală. Învăţase, de la tatăl său, de mic, alfabetul chirilic. La şcoală, profesor i-a fost, mai întâi, un frate mai mare. A făcut şcoală primară la Bucureşti, iar după absolvire a urmat cursurile Seminarului Central din Capitală, între 1861 şi 1868. S-a căsătorit după terminarea liceului şi a fost hirotonit diacon, de Sfântul Apostol Andrei, la biserica „Mihai Vodă” din Bucureşti. Alege să urmeze cursurile Facultăţii de Litere din cauză că în România nu exista, la acel moment, facultate de teologie. A fost unul dintre primii absolvenţi de litere care au cerut Ministerului Cultelor înfiinţarea unei Facultăţi de Teologie în ţara noastră. Dar cum aşa ceva nu se putea realiza peste noapte, între anii 1873 – 1877, părintele Petre beneficiază de o bursă la Facultatea de Teologie din Atena. Această şcoală teologică îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa, după ce Partenie ajunsese deja episcop al Dunării de Jos.
Pe 22 decembrie 1877, Petre este tuns în monahism, dându-i-se numele de Partenie. Potrivit documentaţiei Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos „în august 1878 primeşte numirea ca superior al Capelei române din Lipsca (Leipzig, Germania), după care, la 1 martie 1880, este transferat în aceeaşi calitate la Capela română din Paris, funcţie pe care o va exercita până în 1886”. Se întoarce în ţară şi este hirotonit arhiereu la 2 februarie 1886 cu titlul de „Băcăuanul”. Peste nici un an, pe 10 decembrie 1886, este înscăunat episcop al Dunării de Jos, după ce predecesorul său în scaun, PS Iosif Gheorghian, fusese ridicat în rangul de mitropolit al Ungrovlahiei. Partenie Clinceni va rămâne în scaun, la Dunărea de Jos, vreme de 16 ani. Va deveni apoi mitropolit al Moldovei pentru încă şase ani, înainte de se retrage.
Trece la Domnul în 1910 şi este înmormântat la cimitirul Belu din Bucureşti.
