ÎNGRIJORĂTOR! FALEZOGAURA câştigă teren
Foto: Foto Nicoleta Onofrei

ÎNGRIJORĂTOR! FALEZOGAURA câştigă teren
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Acoperită cu nisip, Falezogaura câştigă din ce în ce mai mult teren. Asfaltul din jurul ei s-a lăsat serios şi groapa ameninţă să atace întreaga stradă. Asfaltul este supt la propriu pe toată lăţimea carosabilului, iar cel mai probabil pământul se macină pe zi ce trece. La o privire rapidă, pentru că mai mult nu îţi vine să te uiţi, senzaţia este că întreaga stradă este în pericol să cadă în hău.

Dacă, până acum, Falezogaura ocupa numai jumătate din stradă, acum te îngrozeşti că ar putea acapara şi parcul din apropiere. Lăsată de izbelişte de autorităţi, din groapă creşte iarba, probabil de aici şi promisiunea municipalităţii de a "reabilita dendrologic" oraşul în perioada imediat următoare. Cine ştie dacă din groapă nu vor creşte, peste ani, şi niscaiva tei, ca să-i înlocuiască pe cei "toaletaţi" până la uscare.

Cum te apropii de zid, vezi pe Faleza Inferioară puiul Falezogaurei, tot acoperit cu nisip şi pungi. Câţiva metri buni de alee pietonală sunt securizaţi cu gard. În loc de promenadă, ai impresia ca s-a construit un muzeu. Nu mai ai mult de mers până ajungi la foişor, unde, extrem de ţanţoşe, stau cele trei panouri care anunţă modernizarea Falezei. În schimb, nicăieri nu vezi vreun panou care să anunţe consolidarea Falezei, care riscă să plece cu totul în Dunăre.

Ironic, pe scările care fac legătura între foişorul de pe Faleza Inferioară şi Faleza Superioară stă scris "spre rai". Ce-i drept, dacă mai trec vreo câţiva ani, vom merge toţi spre rai, dar prin centrul pământului.

Reamintim că, pe 23 iulie 2014, municipalitatea a acoperit celebra Falezogaură cu nisip şi împrejmuit-o cu saci plini... tot cu nisip. De atunci şi până acum, nu a fost luată nicio măsură pentru rezolvarea tasării care ne-a făcut cunoscuţi în toată ţara. Acoperirea nu a fost definitivă, măsura fiind luată doar pentru că gălăţenii tratau groapa ca pe un coş de gunoi. "S-a luat această măsură provizoriu, pentru a proteja zona, în primul rând de infiltraţiile apei de ploaie care se acumula acolo. Apoi, s-a dorit protejarea de gunoaiele aruncate de gălăţeni", declara, anul trecut, Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Între timp, Primăria a plătit firmei Caro Serv Com SRL suma de 159.588 de lei pentru proiectul tehnic şi documentaţia de lucrări de modernizare a Falezei Dunării, dar fără să realizeze în prealabil şi o documentaţie de consolidare a Falezei, strict necesară.

Citit 5417 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Noiembrie 2015 19:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.