Mii de gălăţeni îşi sărbătoresc ZIUA NUMELUI în prima zi din an. Colectivul „Vieţii libere” le urează „La mulţi ani”!

Mii de gălăţeni îşi sărbătoresc ZIUA NUMELUI în prima zi din an. Colectivul „Vieţii libere” le urează „La mulţi ani”!
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În prima zi din an, peste 20.000 de gălăţeni îşi sărbătoresc ziua numelui. Peste 13.000 de bărbaţi din judeţ se numesc Vasile, iar peste 5.000 de femei poartă numele de Vasilica. Pentru toţi cei 20.000 de oameni, petrecerea de Revelion se termină cu... începutul unei alte petreceri.

Numele Vasile provine din cuvântul grecesc basileios, care nu e departe de basileos, care înseamnă „împărat”, „rege”, „bazileu”. La romani, Vasile se numea Basilios. În cultura ortodoxă modernă, s-au încetăţenit numele Vasile şi Vasilica, în locul mai vechilor Vasilie sau Vasâlca.

Colectivul „Vieţii libere” le urează „La mulţi ani” celor care poartă numele SFÂNTULUI VASILE!

Cine e Sfântul Vasile, sărbătorit pe 1 ianuarie

Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în anul 330, în Capadocia, şi provine dintr-o familie de sfinţi. Bunica sa paterna, Macrina cea Bătrână, e sfântă. Şi tot sfinţi sunt părinţii săi, tatăl Vasilie şi mama Emilia. Sfântul Vasile a avut patru surori şi patru fraţi. Cinci dintre aceşti nouă copii sunt în calendar. Doi dintre fraţi au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa şi Petru al II-lea de Sabaste. Macrina cea Tânără, sora Sfântului Vasile, este considerată un model de ascetism.

Student eminent, prieten cu Sfântul Grigorie de Nazians

Primul dascăl al sfântului a fost chiar tatăl acestuia, numit tot Vasilie, care era profesor de retorică în Neocezareea din Pont. Învâţând mai întâi cu tatăl său şi apoi cu alţi părinţi spirituali, Vasile cel Mare devine, la rândul său, retor şi profesor. Nu uşor, însă. La vremea la care s-a implicat în cariera didactică, studiase deja la Constantinopol şi la Atena. Îl întâlnise deja, în cetatea greacă, pe Sfântul Grigore de Nazians şi crescuse spiritual şi intelectual sub coordonarea acestuia. Pe aceşti doi sfinţi îi va lega, apoi, o prietenie pe viaţă. „Se afla un suflet în acele două trupuri şi unul de la altul primea mare folos, nu numai întru fapta bună, ci şi întru învăţături”, se arată în Viaţa Sfântului Vasile cel Mare. Se pare că Vasile cel Mare a fost un student eminent şi chiar mai mult de atât: un om dăruit pentru a înţelege lumea şi oamenii. Avem toate motivele să credem asta, de vreme ce Vieţile Sfinţilor consemnează despre el că era „mai mare în învăţătură decât în vârstă” şi că „s-a arătat a fi retor între retori, chiar mai înainte de a se sui pe scaunele sofiştilor, filosof între filosofi, mai înainte de a învăţa dogmele şi rînduielile ce se află în filosofie”.

Despre colaborarea sa cu Sfântul Grigore de Nazians, aceeaşi sursă consemnează: „despre înţelepciunea pe care o aveau, nu este de trebuinţă să mai scriem, căci toată viaţa lor era o cugetare şi dorire necontenită, ziua şi noaptea, ca să câştige filosofia cea cerească şi adevărată, mai mult decît pe cea pămîntească. Însă se sârguiau a o câştiga şi pe aceasta, ca să ajute Bisericii noastre, să dezrădăcineze neghina din grâu, să cureţe şi să lămurească dogmele sfintei credinţe şi să apere pe credincioşi de năvălirile ereticilor (…) Întru meşteşugul gramaticii erau neîntrecuţi, ca şi în măsurile ştiinţei, poeziei, în mulţimea istoriilor şi frumoasa grăire de cele politice. Iar buna rânduială a retoricii şi frumuseţea vorbirii au ales-o mai mult, şi minciuna au lepădat-o. Filosofia cea adevărată din dogme atât de mult au deprins-o, încât i-au întrecut pe toţi. Tot astfel şi în celelalte ştiinţe s-au deprins, încât au întrecut pe toţi din destul, în aritmetică, în geometrie, în muzică şi în astronomie; încât s-au făcut dascăli şi filosofi desăvârşiţi”.

Mii de kilometri, pe drumul călugăriei

După întoarcerea în Pont, cariera de profesor îl absoarbe pe Vasile cel Mare, dar nu pentru mult timp. Aproape de vârsta de 30 de ani, alege să se călugărească. Încearcă un model de monahism care îi era apropiat geografic, dar în care nu se regăseşte. Aşa că începe să călătorească, în căutarea locului său în lumea călugărilor. Merge în Siria şi Palestina, ajunge apoi până în Egipt şi se întoarce în Mesopotamia. Călătoreşte, deci, mii de kilometri prin toată zona pe care o cunoaştem astăzi sub denumirea generică de Orientul Apropiat, pentru a-şi găsi sufletul. Urmează în această perioadă rânduielile aspre ale vieţii călugăreşti. Episcopul Cezareei îl hirotoneşte prezbiter, iar comunitatea îl cere înscăunat, la moartea ierarhului. Sfântul Vasile cel Mare fuge însă de această onoare, iar în scaunul Episcopal ajunge Eusebiu, un om drept, dar mai puţin învăţat. Eusebiu ajunge să-l urască pe Vasile, iar acesta din urmă se retrage în pustia Pontului, chemând la sine şi pe Grigorie de Nazians, cu care întemeiază comunităţi călugăreşti şi trăieşte într-un monahism exemplar. Comunitate e ajutată şi de mama Sfântului Vasile, Emilia.

La nevoie, atât Sfântul Vasile, cât şi Sfântul Grigorie de Nazians predică împotriva ereticilor. Vremurile erau grele pentru creştini, din acest punct de vedere. Erau timpurile ereziilor lui Arie şi ale lui Macedonie. Până şi Eusebiu ajunge să-l cheme pe Sfântul Vasile în ajutor, pentru combaterea ereziilor. Iar Vasile merge în Capadocia şi rămâne acolo multă vreme, scriind şi vorbind pentru susţinerea dreptei credinţe şi pentru clarificarea dogmei creştine.

Scaunul episcopal îi revine de drept

Potrivit Vieţilor Sfinţilor, „arhiepiscopul Eusebiu şi-a dat sfârşitul pe braţele lui Vasile, dându-şi sufletul său lui Dumnezeu; iar după dânsul, lucrând Sfîntul Duh, marele Vasile, chiar nevrând a fi ridicat în scaun, a fost sfinţit de mulţi episcopi, între care era şi bătrânul Grigorie, tatăl lui Grigorie de Nazianz; căci acela, fiind neputincios şi obosit de bătrâneţe, a poruncit să-l ducă în Cezareea, să silească pe Vasile a veni la arhiepiscopie, ca nu cumva arienii să ridice pe vreunul dintre ai lor în scaunul acela. Deci, Vasile ocârmuia Biserica lui Hristos; iar pe Petru, fratele său cel după trup, l-a sfinţit prezbiter, ca să-i ajute la ostenelile bisericeşti, iar mai tîrziu l-a pus episcop în cetatea Sevastiei. În acelaşi timp, mama sa, fericita Emilia, după o viaţă de mai bine de 90 de ani, şi-a dat sufletul Domnului. Ea a mai avut încă un fiu, pe Grigorie, episcopul Nissei, şi pe Petru, pe care l-am pomenit, precum şi o fiică, Macrina fecioara, întâia născută, şi ceilalţi fii, crescuţi întru mari fapte bune”.

Model de integritate

De-a lungul vieţii sale, Sfântul Vasile cel Mare îi întoarce şi îi îndreaptă adesea pe creştini spre credinţa curată. Uneori o face predicând, alteori implicându-se direct în viaţa cetăţii. Iată un exemplu, prezentat în Vieţile Sfinţilor. „Mergând undeva sfântul, o femeie săracă, fiind nedreptăţită de eparhul cetăţii, a căzut în cale la picioarele fericitului, rugându-l ca să scrie despre dânsa la acel boier, ca unul care avea multă trecere către dînsul. Sfântul, luând o hârtie, a scris către boier astfel: "S-a apropiat de mine această săracă femeie, care îţi aduce scrisoarea mea, nădăjduind că mă iubeşti şi are trecere cuvîntul meu la tine; deci m-a rugat ca să-ţi scriu, să n-o mai superi. De este adevărată nădăjduirea ei, arată cu lucrul, şi fă milă cu femeia aceasta". Scriind sfântul hârtia, a dat-o femeii celei sărace, iar ea luând-o, a dus-o şi a dat-o boierului, care, citind-o, a scris înapoi sfântului: "După scrisoarea ta, părinte sfinte, aş fi voit să fac milă acestei femei sărace, dar nu pot, de vreme ce se află sub dajdie". Iar sfântul iarăşi a scris către dânsul: "Dacă ai voit şi n-ai putut, bine; iar de ai putut şi n-ai voit, atunci te va aduce Dumnezeu în starea celor ce au trebuinţă, ca atunci când vei voi să fii miluit, să nu poţi fi". Acest lucru s-a şi întîmplat, pentru că, nu după multă vreme, supărându-se împăratul pe acest eparh, căci auzea că face multe năpăstuiri, l-a aruncat în închisoare, ca să despăgubească pe cei pe care îi năpăstuise. Eparhul a trimis din închisoare rugăminte la Sfîntul Vasile ca să-l miluiască şi să înduplece pe împărat, prin mijlocirea sa. Vasile, grăbindu-se, a rugat pe împărat pentru dânsul şi, după şase zile, a venit poruncă pentru liberarea boierului de la închisoare. Eparhul, văzând milostivirea sfîntului către dînsul, a alergat la el spre a-i mulţumi, iar femeii sărace i-a dat îndoit din averile sale”.

Minuni ale timpului

În vremea în care Sfântul Vasile era în Capadocia, poposeşte acolo, în drumul său spre Persia, împăratul Iulian, păgân de fel. Sfântul Vasile îl întâmpină cu mâncarea comunităţii sale, adică pâini din orz. Aşa ceruse şi Iulian, să mănânce din bucatele Sfântului Vasile. Se simte însă jignit de calitatea mâncării şi îşi pune supuşii să meargă în livadă, dar să le aducă de acolo capadocienilor nu fructe, ci iarba de pe jos. Sfântul Vasile îl întreabă de ce această jignire, iar Iulian îi promite că va arde Capadocia, la întoarcerea din Persia. Sfântul Vasile le cere oamenilor săi să-şi adune banii şi, când s-o întoarce împăratul, să-i pună grămezi în calea acestuia. Că Iulian e iubitor de bani şi nu-i va ucide dacă-l plătesc. Până să se întâmple asta, însă, la întoarcerea împăratului Iulian prin Capadocia, Sfântul Vasile îşi scoate poporul la rugăciune. Şi apare alături de mulţimea în rugăciune Maica Domnului, care-i cere Sfântului Vasile să-l cheme pe Mucenicul Mercurie - capadocian mort în urmă cu vreo sută de ani - care îl va ucide pe Iulian, pe care Maica îl numise „duşmanul Fiului meu”. Sfântul Vasile îl botează pe Iosif, un medic evreu iscusit, dar pe care cu greu îl adusese pe calea credinţei în Dumnezeu şi căruia îi va da numele Ioan. Moare apoi, iar evreul, convertit, recunoaşte „Cu adevărat, robule al lui Dumnezeu, Vasile, nici acum n-ai fi murit, dacă n-ai fi voit singur".

Marele Sfînt Vasile a păstorit Biserica lui Dumnezeu 8 ani, 6 luni şi 16 zile.

Citit 1777 ori Ultima modificare Joi, 31 Decembrie 2015 21:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.