Gălăţeni fără apă în mileniul III

Gălăţeni fără apă în mileniul III
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Bolile mizeriei câştigă teren într-unul dintre cartierele oraşului, aproximativ 300 de gălăţeni treziţi peste noapte datori-vânduţi rămânând zi-lumină fără apă menajeră * „Suntem disperaţi, nu mai putem trăi în asemenea condiţii!”, se plâng oamenii care, culmea, spun că şi-au plătit în mare parte facturile * Situaţia pare fără ieşire, multe dintre documentele asociaţiei de proprietari 525 fiind distruse * Datoriile la furnizorii de servicii sunt colosale: peste 4 miliarde de lei vechi! *

Focar de infecţie

Criză financiară plus mizerie la propriu, iată ecuaţia Apocalipsei pe care unii dintre plătitorii de impozite ai acestui oraş o visează ca pe Tatăl Nostru. Au dormit liniştiţi că sunt cu facturile cât de cât la zi şi s-au îngrozit să afle că de fapt îşi pot pierde locuinţele, asociaţia de proprietari din care fac parte cel puţin 300 de „cetăţeni europeni” fiind împinsă în prăpastie de administratorul care n-a mai fost văzut la faţă de mai bine de o lună de zile.

Asociaţia 525 din Micro 20 trăieşte ca-n ţările subdezvoltate din Africa: n-are apă rece de la 6 dimineaţa până la ora 9 seara, igiena şi-a dat de mult duhul în această zonă numită abuziv urbană, iar mirosurile din apartamente desfundă şi cele mai obturate căi olfactive!     

Fără duş sau maşină de spălat

Căzi pline cu apă, albii pregătite pentru dejecţiile de peste zi, bidoane care acoperă doar parţial necesitatea igienei corporale. Acesta este arsenalul cu care gălăţenii din cartierul Dunărea – ce ironie, să stai în „Dunărea” şi să nu ai o lacrimă de apă! – luptă împotriva lacunelor legislative, a unui sistem care în continuare judecă la grămadă, dar şi pentru a supravieţui în urma „evaporării” unor sume fabuloase, la pachet cu persoana care ar fi trebuit să direcţioneze sumele încasate către furnizorii de servicii.

Duşuri la peste 32 de grade Celsius? Nici gând la scările I şi II ale blocului A5, aici unde până şi tehnologia modernă este luată peste picior.

O maşină de spălat nu poate funcţiona înainte de crăpatul zorilor şi nici după ora 21.00 (singurul interval în care curge apă rece la robinet), altfel ar fi atinse liniştea şi ordinea publică. 

Administratoarea asociaţiei, de negăsit!

Inamicul public nr. 1 pentru năpăstuiţii care s-au pricopsit cu Sahara la robinet se numeşte Ligia Seferis, administrator al asociaţiei încă din primii ani după Revoluţie.

„Am avut preşedinte şi vicepreşedinte de asociaţie, dar cu timpul dumnealor s-au mutat de aici, şi a rămas numai doamna Seferis, care n-a mai fost controlată de nimeni. Am fost buni bazaţi că lucrurile sunt în regulă, dar de mai bine de o lună n-a mai văzut-o nimeni”, acuză Corneliu Sava, unul dintre proprietarii de la asociaţia la care apa curge numai noaptea.

„Fiecare om are problemele lui, de asta n-am stat cu ochii pe activitatea asociaţiei şi dacă n-ar fi apărut o somaţie din partea Apă-Canal cum că avem datorii astronomice, n-am fi ştiut nici în ziua de astăzi ce se întâmplă”, adaugă gălăţeanul, revoltat că trebuie să se lupte cu morile de vânt.

„Actele de gestiune, distruse”

Ligia Seferis, susţin păgubaşii de la A5, şi-ar fi vândut în timp apartamentul cu trei camere din acest bloc şi şi-ar fi construit la Smârdan o casă cu etaj.

„Am apelat şi la Poliţie, şi la Primărie pentru a o găsi pe doamna administrator, pentru a o forţa să explice unde s-au dus banii, dar nu ne bagă nimeni în seamă”, susţin proprietarii celor două scări de bloc care au pierdut şapte procese intentate de Apă-Canal fără ca ei să ştie de existenţa monstruosului litigiu!

„Doamna a fost somată să prezinte actele de gestiune ale asociaţiei, însă am aşteptat mai bine de două săptămâni până când au apărut două sacoşe cu documente. Au fost aduse de unul dintre fiii ei, le ţinea acasă! Sunt doar o parte, celelalte cred că au fost distruse”, mai spune intrigat Corneliu Sava, care spune că este cu plata la zi a întreţinerii.

„Iadul pe pământ!”

Noul şef al Asociaţiei 525, Cristian Drumea, susţine că peste 80 la sută dintre proprietari şi-au plătit datoriile, dar registrul este alb pe 2009 şi pe o bună parte din 2008.

„Numai la apă rece sunt datorii de peste 1,3 miliarde de lei vechi, cu tot cu penalităţi, de aceea s-a şi ajuns în situaţia de a nu mai avea apă rece de la ora 6 până la 21. Avem vârstnici care şi-au dat şi ultimul leu din pensie pentru a nu rămâne cu datorii, trăiesc în aceste scări şi copii mici, este inuman ca pe timp de vară să stăm fără niciun fel de apă”, reclamă preşedintele ales la mijlocul lunii mai.

„Numai când vin alegerile se interesează de soarta noastră primarul şi ceilalţi politicieni, în rest suntem lăsaţi să murim. Suntem disperaţi”, strigă cu năduf unul dintre locatari, ieşit jumătate peste geamul de la balcon.

„Este iadul pe pământ!”, concluzionează dunăreanul nevoit să stea pe uscat. Se anunţă însă temperaturi şi de peste 35 de grade…

Molimele care atacă în absenţa igienei:

- virusul A/H1N1, noua gripă mondială;

- leptospiroza, afecţiune care poate fi letală;

- hepatita virală de tip A (boala mâinilor murdare);

- ascaridioza, boală parazitară (limbricii);

- scabia (râia) produsă de un parazit microscopic;

- diverse virusuri digestive;

- furunculoza, afecţiune provocată de stafilococi;

- apariţia păduchilor.

Consumul de apă este mai mare!

Unul dintre orăşenii care trăiesc ca la ţară a ţinut să ne explice că măsura Apă-Canal de a „sugruma” robinetele timp de 15 ore pe zi este păguboasă.

„Aşa nu se face economie. Omul dacă ştie că rămâne fără apă, îşi face provizii mai mari decât îi trebuie: umple cada, găleţile, bidoanele şi ce mai are. Seara le varsă, că nu poţi şti de câtă apă este nevoie, şi a doua zi face la fel. Este o risipă mare. Domnii de la Apă-Canal mai bine veneau pe aici şi ne băteau în uşă că sunt datorii, ne trezeam şi noi, ieşea o scânteie. Degeaba se răzbună acum pe noi”, a comentat reprezentantul Asociaţiei 525 din Galaţi.

Conform legii, Apă-Canal nu este în culpă de vreme ce nu şi-a încasat banii pentru serviciile prestate.

Citit 2682 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.