Zona Zoster, adesea confundată cu o erupţie care apare la nivelul pielii, este, de fapt, o infecţie de natură virală care afectează terminaţiile nervoase. Din acest motiv, diagnosticarea afecţiunii în timp util este extrem de utilă, dat fiind faptul că, printre complicaţii, se pot număra afectarea inimii, a ficatului, pancreasului şi a altor organe.
Simptomele bolii
Nu de puţine ori, persoanele care suferă de zona Zoster acuză arsuri şi amorţeală în zona afectată, dar şi dureri, ţiuituri în urechi şi senzaţia de mâncărime a pielii, cu puţin timp înainte de apariţia erupţiei pe piele. De asemenea, se poate remarca o sensibilitate - uneori dureroasă - a nodulilor limfatici.
Erupţia cutanată poate apărea pe frunte, pe nas, sau în jurul ochilor, cauzând chiar tulburări de vedere, în lipsa unui tratament corespunzător. Pot apărea pe piele şi vezicule pline cu un lichid limpede la început, dar care poate căpăta un aspect tulbure, în primele 3-4 zile.
Cauze şi mod de transmitere
Boala este cauzată de un tip de virus herpetic, acelaşi care cauzează varicela (vărsatul de vânt). Acest virus rămâne inactiv în terminaţiile nervoase şi, în cazul anumitor persoane, se poate reactiva. Factori favorizanţi sunt sistemul imunitar slăbit, vârsta înaintată şi alte afecţiuni care duc la scăderea imunităţii organismului.
În sine, zona Zoster nu este o boală contagioasă. Totuşi, persoanele care vin în contact cu bolnavul de zona Zoster - mai exact cu lichidul din veziculele de tip herpetic se pot îmbolnăvi de varicelă (dacă nu au imunitate). Din acest motiv, se recomandă ca persoanele care au zona Zoster să evite contactul cu copii, cu femei gravide sau cu persoane care au un sistem imunitar slăbit, până la vindecarea veziculelor.
Diagnosticare şi tratament
În cazul apariţiei simptomelor de zona Zoster, vizita la medic este obligatorie. Dacă tratamentul recomandat de acesta este administrat începând chiar cu două-trei zile înainte de apariţia erupţiei pe piele, şansele de apariţie a complicaţiilor sunt mult mai mici.
De regulă, tratamentul include medicamente antivirale şi pentru durere (precum ibuprofenul). La nevoie se mai utilizează antibiotice sub formă de unguente care, aplicate pe piele, opresc infecţiile bacteriene.
Este foarte important ca pacientul să nu întârzie prezentarea la medic. Cu cât tratamentul începe mai târziu, cu atât şansele de apariţie a complicaţiilor sunt mai mari. Astfel, persoana poate ajunge să aibă dureri chiar şi după dispariţia veziculelor (nevralgia postherpetică) sau chiar să sufere de pe urma unei diseminări a bolii, care poate ajunge să îi afecteze organele interne vitale în asigurarea funcţiilor vieţii.
Senzaţia de slăbiciune apărută la nivel muscular sau depigmentarea pielii sunt alte posibile urmări.
