De unde vine neîncrederea în sistemul de ASIGURĂRI

De unde vine neîncrederea în sistemul de ASIGURĂRI
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Trebuie să îţi asiguri casa împotriva calamităţilor naturale! Şi pentru că aşa cere legea, dar şi pentru că e mai precaut. În cazul unui seism care îţi dărâmă casa, unde vei locui?

Gălăţenii înţeleg riscurile, dar nu prea au încredere în sistemul de asigurări. De ce? O cauză ar putea fi, de exemplu, turbulenţele din sistemul de asigurări. Numai în acest an, două societăţi de asigurări cunoscute în România au intrat în faliment. Este vorba despre Astra Asigurări, societate controlată de familia omului de afaceri Dan Adamescu (actualmente încarcerat) şi despre Carpatica Asigurări, administrată de familia omului de afaceri sibian Ilie Carabulea, care petrecuse şi el o perioadă în arest, în primăvara acestui an. S-a vorbit mult, în presă, despre afaceri necurate la acele societăţi şi despre posibila incapacitate a lor de a plăti daune, în cazuri extreme.

Sigur, cei care încheiaseră poliţe la aceste societăţi nu şi-au pierdut calitatea de asigurat, dar drumul de la daună la despăgubire s-a lungit considerabil, având în vedere că acum Fondul pentru Garantare a Asiguraţilor este cel care plăteşte. Deci, viaţa li s-a îngreunat, se pare, în urma unor operaţiuni pe care procurorii le considerau ilegale. Şi dacă au făcut-o doi dintre cei mai mari, îţi vine greu să ai încredere oarbă şi în ceilalţi…

Şi din lipsă de informare, parte dintre gălăţeni se gândesc că fie dacă dau banii la societatea de asigurări, fie  dacă îi strâng ei acasă, totuna e. Ceea ce, bineînţeles, e fals. În caz de daună totală, firma de asigurări plăteşte de o mie de ori valoarea poliţei. Sau, cel puţin, aşa ar trebui...

Cum de are o societate de asigurări atâţia bani? Parte dintre ei vin de la oamenii care îşi încheie poliţe. Dar nu sunt aceia toţi banii pe care îi face astfel de societate. Cel puţin în teorie, societatea  îşi calibrează preţul poliţei în aşa fel încât să strângă suficienţi bani ca să plătească daunele asiguraţilor şi cheltuielile de funcţionare. Banii de pe poliţe se duc într-un fond comun (pool, în engleză - n.r.). Profitul serios îl face însă societatea de asigurare investind banii clienţilor săi, cât mai sigur cu putinţă, şi bazându-se pe randamentul investiţiilor.

Întrebarea este: chiar în condiţiile unor investiţii foarte bine plasate, poate o societate de asigurări să plătească şi de o mie de ori valoarea poliţei? Poate, dacă se dărâmă câteva case. Dar dacă, să spunem, jumătate sau trei sferturi dintre asiguraţi ar avea case dărâmate de un seism puternic, ar mai putea plăti? O întrebare destul de interesantă...

Citit 1360 ori Ultima modificare Joi, 03 Noiembrie 2016 19:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.