Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos găzduieşte, până la finele lunii ianuarie, în sala „Sergiu Dumitrescu”, expoziţia „În prag de sărbătoare”, realizată de etnograful gălăţean Paul Buţa. Exponatele provin din patrimoniul Centrului Cultural "Dunărea de Jos", de la Muzeul Satului gălăţean "Petru Caraman", de la Muzeul "Vatra cu Dor" de la Şiviţa", din colecţia etnografică "Trup şi Suflet" a Mănăstirii "Sfântul Pantelimon" din Brăila, dar şi din zestrea Muzeului Eparhial. Găsim aici haine tradiţionale, de prin părţile Galaţiului şi ale Brăilei, obiecte tradiţionale de uz casnic şi icoane, toate expuse în aşa fel încât să evoce atmosfera pe care moldoveanul o avea în casă, dinainte de Sfântul Andrei şi până la Anul Nou.
Vizitatorul expoziţiei primeşte şi o broşură, în care-i sunt explicate, pe larg, toate lucrurile pe care le vede. Toate plecau, se pare, de la „Hatal”, adică de la constituirea cetei de flăcăi. Plimându-te printre exponate şi citind, parcă îl şi auzi pe Paul Buţa explicându-ţi cum, „cu două săptămâni înainte de Crăciun (…), flăcăii satului se adunau într-o casă curată, unde se organiza ceata, care avea să organizeze horele de peste an şi îşi asuma şi responsabilităţile sociale şi juridice ale acestei categorii de vârstă. Obiceiul numit hatal consta în câteva probe de iniţiere, băutul a nouă cloapete de vin şi executarea unor dansuri bărbăteşti de rezistenţă (brâul). După ce se legau (depuneau un jurământ) să respecte legile nescrise ale cetei, flăcăii îşi alegeau vătaf, cămâraş şi colăcar. Ceata organiza horile de peste an, veghind la respectarea datinilor şi a normelor etice tradiţionale”.
Urmează o scenă de la păzitul usturoiului, ocazie la care fete şi flăcăi îndeplineau un ritual lung de o noapte, care sfâşea, în zori, cu o horă. De pe urma acestui obicei, flăcării se alegeau cu pâine şi rachiu, iar fetele, cu usturoi de leac. E un obicei despre care se vorbeşte destul de rar.
Nici bine nu ajungi să citeşti despre turte şi colaci, despre reţetele din străbuni şi despre ritualul colindatului, că iarăşi se aude, parcă, vocea povestitorului, care spune despre copiii care merg din poată în poartă că dacă "au umblat şi în celălalt an, se înţeleg şi pentru anul acesta. Dacă însă în anul trecut nu s-au împăcat, fie din pricină că unul n-a putut răzbate gerul ori omătul, fie pentru că pe unul somnul l-a doborât prea curând, fie că s-a arătat năzuros şi mofturos la împărţirea foloaselor, unul ca acesta trebuia ocolit, iar foştii săi tovarăşi îl căutau pe altul…”
Din nicio scenă nu lipsesc icoanele din patrimoniul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine. Cum nici din gospodăria ţăranului nu lipseau…
Expoziţia rămâne deschisă până la finele lunii ianuarie.
