A fost târg al meşterilor populari, weekendul trecut şi puţini au fost gălăţenii care au adus la standuri tradiţia locului, în forma ei curată. Doar doi, dacă ar fi s-o spunem drept: Marcel Mocanu, olarul de la Braniştea şi Elena Neagu, ţesătoarea de la Hanu Conachi. Cum au ajuns oamenii de prin alte zone să trăiască bine de pe urma tradiţiei, în timp ce la noi aproape că am îngropat-o, vă spunem astăzi. Ne lipsesc tinerii gălăţeni îndrăgostiţi de tradiţie care să se apuce de un meşteşug, să-l înveţe, să vândă ce produc şi în oraş, dar şi la târgurile de prin ţară şi care să îşi poată întreţine şi familiile din truda asta. Ce fac autorităţile pentru a susţine înfiinţarea unui astfel de sector manufacturier care ar putea, de pe o parte, să fie salvarea de la sărăcie a unor gălăţeni şi, pe de altă parte, ar putea fi un spor la capitalul turistic al Galaţiulu? Nu fac nimic.
Motivele pentru care lucrurile merg prost sunt destul. Piaţa de desfacere e foarte restrânsă. Degeaba faci oale, straie popularei, opinci, arcuri, coşuri sau butoaie din lemn dacă n-ai cui le vinde. Investeşti bani în materiale, timp şi efort în realizare (ca să nu mai punem la socoteală timpul pe care l-ai alocat învăţării meşteşugului), iar la urmă rişti să rămâi cu tot artizanatul în braţe. Ar ajuta, bineînţeles, să vinzi pe internet, dar asta înseamnă încă o investiţie, în site şi în întreţinerea lui. Ar ajuta mult dacă Galaţiul ar fi oraş turistic. Dar până acum nu este şi nici n-am văzut vreo autoritatea locală care să aibă vreun plan prin care să schimbe asta.
Legislaţia e şi ea destul de greu de urmat. E adevărat că trebuie, cu toţii, să plătim taxe la stat. Şi să o facem corect. Dar, potrivit legislaţiei actuale, asta înseamnă că un meşter popular trebuie să îşi înfiinţeze ori un PFA, ori o societate. Iar asta înseamnă acte multe şi contabilitate. Inventar şi chitanţe. Ce-ar însemna ca un olar, de fiecare dată când scoate o oală din cuptor, să se oprească şi să o treacă în inventar? Să nu mai vorbim despre faptul că meşterul, indiferent de vârstă, s-ar putea să fie mult mai priceput la cioplit lemnul sau la modelat argila decât la ţinut contabilitate. Legile se schimbă repede, aşa că trebuie să citeşti în permanenţă ca să nu ajungi în situaţia de a fi amendat. Practic, ţi-ar trebui un contabil. Iar dacă tu abia vinzi, din ce să-l plăteşti?
Maricel Mocanu, olarul gălăţean, a precizat în repetate rânduri pentru "Viaţa liberă" că e mulţumit de câştigul din meşteşug. Dar asta, în condiţiile în care e şi pensionar, după o viaţă de muncă. Niciun tânăr nu se încumetă, încă, să-i calce pe urme. Elena Neagu, ţesătoarea, tot pensionară, spune însă că, momentan, cine vrea bani, nu se apucă de straie populare în Galaţi. „Eu mi-am învăţat nepoţica să ţeasă. Şi a trebuit să plece în Anglia, până la urmă. Pentru noi, e la capătul lumii, acolo. Dar aici n-ai cum să trăieşti din meseria asta. Eu, de la 17 ani, am tot ţesut. De asta mai ţes şi acum. Dar de câştigat, nu câştigi cât să trăieşti”, spune femeia.
Autorităţile nu fac nici ele mare lucru pentru a-i încuraja pe meşterii populari să existe. O legislaţie adaptată nevoilor lor şi ceva mai mult interes din partea autorităţilor locale pentru a-i promova şi a-i organiza ar putea fi de folos. Dacă s-ar face câtă vreme mai avem meşteri.
