Cauzele transpiraţiei excesive

Cauzele transpiraţiei excesive
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Transpiraţia este un proces firesc, care ajută la reglarea temperaturii corpului. Transpirăm mai ales atunci când e foarte cald, dar şi atunci când facem efort fizic susţinut. Există însă şi persoane care ajung să se plângă de faptul că transpiră aproape tot timpul şi că ajung, nu de puţine ori, să aibă probleme sociale din acest motiv. În cazul lor putem vorbi despre hiperhidroză - transpiţia excesivă.

Hiperhidroza poate fi generalizată, transpiraţia apărând pe toată suprafaţa corpului sau localizată în zona axilelor, palmelor, tălpilor sau feţei. E bine să ştiţi hiperhidroza generalizată poate indica tulburări ale sistemului nervos şi ale celui endocrin, dar şi alte afecţiuni.

Spre exemplu, transpiraţia abundentă nocturnă pe perioade mai îndelungate, în combinaţie cu alte simptome specifice, poate fi asociată chiar cu alcoolismul şi tuberculoza. Hiperhidroza generalizată mai poate apărea însă şi în cazul pacienţilor care suferă de diabet zaharat, hipoglicemii, gută etc.

Deşi este ideal să fiţi bine informaţi, nu vă autodiagnosticaţi: medicul este singurul în măsură să stabilească de ce traspiraţi aşa de mult şi să vă recomande remediile cele mai potrivite.

Hiperhidroxa localizată

Şi în cazul hiperhidrozei localizate cauzele pot fi multiple, iar manifestările aproape la fel de neplăcute. E greu să creaţi o impresie bună dacă hainele vă sunt tot timpul pătate de transpiraţie şi palmele umede, în permanenţă.

Cel mai bine ar fi să îi prezentaţi problema medicului de familie care va şti către ce medic specialist sau către ce terapeut să vă orienteze, dacă este cazul. De multe ori, palmele şi faţa transpiră abundent din pricina stresului, care ar putea fi manageriat, dacă situaţia o cere, cu ajutorul unui psiholog.

Vă puteţi procura diverse produse care v-ar putea fi de folos: unguente pe bază de sulfat de zinc, antiperspirante pe bază de clorură de aluminiu, pudră de talc etc.

Puteţi, de asemenea, să apelaţi la terapii naturiste, la tratamentul cu botox (aplicat de medic şi utilizat în tratarea hiperhidrozei axiale) sau la iontoforeză - scufundarea palmelor şi tălpilor într-un bazin cu apă ionizată, timp de circa 20 de minute.

Nu în ultimul rând, indiferent de tratamentul pe care îl urmaţi, este esenţial să vă păstraţi o foarte strictă igienă corporală, astfel încât porţiunile de piele care trebuie să facă faţă transpiraţiei abundente să nu sufere iritaţii, care v-ar putea cauza un disconfort pronunţat.

Citit 1795 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.