* Silviu Haivas - tată singur a doi copii, la 29 de ani * Le-a înjghebat un adăpost din salariul lui de nici 500 de lei * Acum se teme de evacuare * Nu-i e gândul la sine, pentru că s-a obişnuit cu nenorocirea, dar nu vrea să-şi piardă fii *
De trei ani şi jumătate, Silviu Haivas munceşte pe brânci ca să îşi poată creşte singur cei doi băieţi, de şase şi respectiv patru ani şi jumătate.
„Soţia m-a părăsit când cel mic, Florin, avea un an. Am vorbit cu ea de curând, trăieşte într-o baracă şi nici n-a interesat-o de copii sau de divorţul pe care l-am băgat eu. Când am văzut că se ocupă cu altele, am zis să-mi văd de treaba mea şi de copiii mei”, spune Silviu, în prezent angajat la salubrizare.
„Eu am 29 de ani şi un salariu de 480 de lei, cu atât rămân în mână în fiecare lună. Cu greu am strâns nişte materiale şi am făcut eu cu mâna mea o casă, acolo unde am găsit loc liber”, mai spune omul. „Că trebuie să-i cresc şi pe ei doi undeva, nu?”
„Din sărăcia asta, unde să mai plec?”
Adăpostul lui Silviu Haivas e clădit la intrarea pe strada Petru Groza, într-o zonă în care mai mulţi gălăţeni au grădini cu pomi şi zarzavaturi. Din păcate, bărbatul nu este proprietar pe pământ şi nici nu are autorizaţie de construcţie.
„S-ar putea să mă evacueze şi de aici, că nu-i pământul meu. Deja am rămas fără gard. Atâta de greu am strâns toate materialele astea… Eu încuiam poarta acolo şi ei aşteptau în curte până mă întorceam eu. Vecinii se mai uitau la ei, din când în când. Dar fără gard, băiatul meu mai mare a fugit în stradă, că el mic şi nu ştie ce face şi mi l-a lovit o maşină”.
Ieri, cât timp Silviu era la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, la căpătâiul fiului său, am mers la el acasă ca să vedem în ce condiţii îşi creşte copiii. Ghizi ne-au fost vecinii, care au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui.
„Uitaţi-vă domnule aici, în ce hal trăieşte!”
Ne-a întâmpinat un gălăţean care are grădină în zonă, Gicu Savin. „Haideţi să vedeţi ce fel trăieşte omul ăsta aici!”. Deschide poarta şi ne invită înăuntru. „Uitaţi-vă pe jos. Toate pietrele astea mari le-a cărat el, să nu se înnămolească aştia mici prin curte. Casa a făcut-o cum a putut, cu lemne, cu pietre”…
Intrăm, iar ceea ce vedem pare să fie rupt dintr-un alt timp. Nu mai suntem în Galaţiul pe care îl cunoaştem cu toţii. Suntem într-o magazie veche, cu un pat plin de haine ponosite şi o masă pe care se văd o jucărie şi o cutie de conservă, pe post de scrumieră.
„Uitaţi aici, zice Gicu Savin, din banii pe care-i are el, cumpără şi o jucărie la copii şi de mâncare, nu ia băutură. Le-a luat la copiii ăştia un televizor aici şi un radio. Acum a lăsat radioul deschis, că să pară că e cineva acasă. Că de curând au intrat nişte derbedei aici. Avea şi el jumătate de sac de cartofi şi i l-au furat şi pe ăla.
„Şi acum ce vor de la el?, se revoltă un alt vecin, Constantin Chetrone. Să-l lase să trăiască aici, în sărăcia şi-n necazul lui. Dacă nici în râpă nu mai poţi să stai, unde să te mai duci, domnule? Unde or să-l ducă, să vedem şi noi!”
La căpătâiul fiului cel mare
L-am găsit pe Silviu Haivas într-un salon al Secţiei de Neurochirugie din Spitalul Judeţean. Se învoise de la muncă şi îl adusese pe Florin să-şi vadă fratele bolnav, Ionuţ. „De sâmbătă e internat aici şi mi-a spus doctorul că trebuie să mai stea”, zice tatăl.
Cel mic a suferit lovituri la cap, traumatisme care nu se vindecă atât de uşor, mai ales într-o casă ca aceea în care locuieşte el. Aşa că e preferabil să rămână internat o vreme.
Numai un părinte i-ar putea înţelege durerea
E greu să ne dăm seama de câte ori, în ultimii ani, a renunţat Silviu Haivas la sine, ca să-şi poată creşte copiii. De câte ori trebuie să fi suferit de frig sau de foame, cu un venit de 480 de lei, ca să îi protejeze pe Florin şi Ionuţ. Aşa că acum nu vrea să renunţe la ei. Dar ca să-i poată păstra are nevoie de o locuinţă.
Poate că autorităţile gălăţene ar putea să-l ajute: fie să îl lase să rămână în sărăcia lui, în râpă, fie să îi găsească un alt loc în care să îşi ducă viaţa alături de fii săi. Ar plăti chirie şi întreţinere, până la ultimul leu din buzunar, dacă ar avea un loc al lui. Îl merită, după atâta muncă şi atâtea privaţiuni. Şi nu în ultimul rând, îl merită copii care îşi iubesc tatăl mai mult decât orice.
Explicaţii foto:
1: O jucărie, câteva coji de pâine, o sticlă de ulei aproape goală. Masa sărăcăcioasă dar muncită din greu de tatăl celor doi copii
2: Silviu Haivas, alături de Ionuţ, fiul internat la Neurochirurgie şi de Florin, mezinul familiei
