SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Terapie estivală: Cum facem cură cu aerosoli

Scris de Duminică, 11 August 2013
Marea, prin aerosoli, asigură o tonifiere a căilor respiratorii superioare la copii şi la adulţi, ca să nu mai amintim că aerosolii stimulează imunitatea. Nici un aparat, oricât de perfecţionat ar fi, nu reuşeşte să producă aerosoli atât de binefăcători precum marea. Expunerea la aerosoli trebuie începută la 6-7 dimineaţa,…

Informaţii de sezon: Cum procedăm dacă avem insolaţie

Scris de Duminică, 11 August 2013
* În formele uşoare trebuie să scădem temperatura corporală, să rehidratăm organismul şi să nu consumăm medicamente sau alcool * Pentru formele mai grave trebuie sunat la 112 În plin sezon estival şi în plină caniculă, mulţi dintre noi pot ajunge chiar la spital din cauza insolaţiei. Expunerea excesivă la…

Jurnalul întunecării: Prizonieră în capcana propriei minţi (III)

Scris de Sâmbătă, 10 August 2013
Anul 1989. Ne pregătim pentru facultatea de medicină. Media de admitere a fost 9,18. Dar am simţit ceva în neregulă. Nu s-a bucurat pentru victoria ei. Eu am umblat după manuale pe care le-a privit cu îngrijorare, după cartela la cantină. Avea un nod în gât, probabil gândindu-se cât are…

O simplă muşcătură de ţânţar? Ce este şi cum ne ferim de infecţia cu virusul West Nile

Scris de Sâmbătă, 10 August 2013
* Din diverse cauze, dar mai ales ca urmare a schimbărilor climatice vizibile şi în ţara noastră, medicii sunt nevoiţi acum să trateze boli despre care înainte se putea citi doar în tratatul de medicină, la capitolul dedicat bolilor tropicale O astfel de afecţiune este şi infecţia cu virusul West…

Parcurile şi ştrandurile din Galaţi, pline de pericole, nu distracţie

Scris de Sâmbătă, 10 August 2013
* Accidentat, rănit sau cel puţin îmbolnăvit, aşa poţi pleca de la bazinele sau de la locurile de joacă din oraş, după cum a constatat şi Comisariatul Judeţean de Protecţia Consumatorului, la verificările a opt operatori din domeniu După accidentul din parcul de distracţie de la Eforie, în urma căruia…

Atenţie de unde vă cumpăraţi vacanţele! Un grup de gălăţeni, ţepuiţi de agenţia de turism

Scris de Sâmbătă, 10 August 2013
* Potrivit comisarilor Protecţiei Consumatorilor, SC Delfios Travel SRL încasase bani pentru vacanţe la Paris, dar nu făcuse nicio rezervare * Din fericire, cele şapte persoane au verificat în capitala Franţei şi au constatat că fuseseră înşelate, sesizând CJPC Înainte de a pleca în vacanţă printr-o agenţie de turism, e…

PAMFLET/ Pâslaru joacă în filme: E vedeta ecranizării "Man of Steal"

Sâmbătă, 10 August 2013
După Bacalbaşa, şi Florin Pâslaru va juca rolul unui supererou: Omul de HoţelInspirat de succesul colegului său de partid Nicolae Bacalbaşa, care joacă în mod constant la Galaţi rolul Spiderman, deputatul PSD Florin Pâlsaru s-a insinuat şi el pe afişele unei superproducţii cinematografice: "Man of Steal", tradus la noi "Omul…

De aproape 2 milioane de lei, AJOFM şcoleşte gălăţeni din mediul rural

Scris de Vineri, 09 August 2013
600 de gălăţeni din comunele Barcea, Munteni şi Ţepu vor beneficia de pregătire profesională în cadrul Proiectului Rural - CIFCA, consiliere, informare, consultanţă, antreprenoriat. Proiectul a atras, la Galaţi, 1.836.320 lei, în scopul încurajării şi demarării activităţilor non-agricole. Cursuri gratuite pentru 150 de persoane Suma alocată în cadrul Proiectului Rural…

Gălăţeni bătrâni, bolnavi şi chiriaşi pe drumuri. Cine îi poate ajuta?

Scris de Vineri, 09 August 2013
În jur de 1.700 de familii gălăţene aşteaptă de ani buni o locuinţă socială de la municipalitate. Fiecare dintre ele are povestea sa, nenorocul său, speranţele sale. Domnul Gheorghe Lupu (73 de ani) este bolnav de diabet, iar soţia dumnealui a fost diagnosticată în urmă cu câţiva ani cu cancer…

Cu piciorul tăiat de peste 30 de ani: Gălăţeancă purtată pe drumuri pentru 33 de lei pe lună

Scris de Vineri, 09 August 2013
O femeie de 57 de ani dintr-o comună aflată la peste 100 de kilometri de oraş este purtată pe drumuri pentru întocmirea dosarului pe baza căruia primeşte indemnizaţie de handicap. Eugenia Grosu are un picior amputat încă din 1977, după ce medicii i-au descoperit un cancer osos. Femeia a beneficiat…

Donaţiile pentru copiii nevoiaşi din Galaţi sunt aşteptate zilnic la Casa de Cultură a Sindicatelor

Scris de Joi, 08 August 2013
Campania de colectare de cărţi, jucării sau alte diverse lucruri pentru copii şi tineri proveniţi din familii cu situaţii financiare precare continuă şi în această perioadă, la Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi (CCSG). Campania „Dăruieşte! Iubeşte! Zâmbeşte!” se desfăşoară în cadrul proiectului “CCSG – 44 de ani de existenţă”.…

CFR face modificări pe ruta Galaţi-Bucureşti

Scris de Joi, 08 August 2013
Trenul InterRegio Galaţi-Bucureşti cu plecare la 4,50 din Galaţi (sosire în Capitală la 8,33) va fi anulat joi - 15 august, din motive de adaptare a capacităţii de transport la traficul redus de călători, în acea zi. Va fi anulat şi perechea, respectiv,  InterRegio Bucureşti-Galaţi, cu plecare la ora 15,53…

Lipsă de civilizaţie! Câine de rasă cu stăpân fără bun simţ

Scris de Joi, 08 August 2013
Am primit pe adresa redacţiei, de la un gălăţean preocupat de soarta semenilor săi, câteva fotografii, cu precizarea momentului când au fost făcute. Pe 28 iulie, la ora 19,00, pe când se plimba în zona Elicei, la Faleză, Ionuţ Popa a surprins un câine bând apă de la ţâşnitoarea de…

De la boierie la sărăcie: Pe Strada Domnească domneşte delăsarea

Scris de Joi, 08 August 2013
Strada Domnească, considerată un simbol al Galaţiului, fiind renumită pentru mulţimea de tei plantaţi de-a lungul ei, cu toată amplasarea ei centrală, lasă de dorit în ceea ce priveşte trotuarele şi asfaltul. Pe o parte sunt o groază de dale sărite, sparte, iar pe cealaltă bucăţi întregi de asfalt sunt…

Campanie VL "Ştii ce mănânci?": Ce trebuie să ai în vedere când cumperi un salam

Scris de Joi, 08 August 2013
În meniul românilor, salamul, de cele mai multe ori, este cel mai întâlnit produs. Nu există om care să nu fi încercat cel puţin câteva sortimente: dimineaţa, la micul dejun, între două felii de pâine, sau drept pachet pentru copii, acasă sau la gustarea de la şcoală. Indiferent de sortiment…

De ce bunicii noştri mâncau echilibrat şi sănătos

Scris de Joi, 08 August 2013
De multe ori se spune că şi bunicii noştri mâncau grăsimi şi carne în untură şi, cu toate acestea, au trăit mulţi ani. Nutriţioniştii nu contrazic acest lucru şi  explică faptul că oamenii de la ţară nu mâncau şi nu mănâncă numai carne, pentru simplul motiv că asta le-ar epuiza…

Campanie VL "Eu vara nu dorm": Cele mai bune locuri de pescuit din judeţul Galaţi

Scris de Joi, 08 August 2013
* Galaţiul e înconjurat de ape în trei dintre cele patru puncte cardinale * Bucuria pescarilor, care au de ales în ce priveşte locurile de pescuit Inundătura de lângă IC BrătianuPescarii care preferă pescuitul la plută îl ştiu drept unul dintre punctele de reper. Nu aduce capturi impresionante (cu greu…

Parteneriat durabil Baden-Wurttemberg - Dunărea de Jos/ 12 studenţi din Tubingen, oaspeţii gălăţenilor

Scris de Miercuri, 07 August 2013
12 studenţi de la Universitatea din Tubingen - Landul Baden Wurttemberg, Germania - sunt oaspeţii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România - Filiala Galaţi. Întâlnirea este expresia unui parteneriat care durează de 17 ani. Organizat şi sprijinit de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos, schimbul de experienţă…

Sărbătoare împărătească: Schimbarea la Faţă, la Biserica Greacă

Scris de Miercuri, 07 August 2013
Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos i-a surprins pe creştinii gălăţeni de la Biserica Greacă în rugăciune, în lumina cerească a Taborului şi în îmbrăţişarea Maicii Domnului, prin prezenţa Icoanei de la Adam. Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos a fost cel care a…

Cum să facem şi centrul insalubru: Centrul de Afaceri, o Curte a Gunoaielor în coasta Prefecturii

Scris de Miercuri, 07 August 2013
* Clădirea ar fi trebuit inaugurată acum cinci ani, dar este în continuare neterminată Chiar lângă Prefectură este deschisă, zi şi noapte, o veritabilă Curte a Gunoaielor, nu ca acea din ”Prinţ şi cerşetor”, ci una cu specific exotic gălăţean. Chiar pe latura dinspre clădirea Prefecturii se cască o intrare,…

Părculeţul din Micro 17, uitat de autorităţi: Plin de buruieni, nu de copii

Scris de Miercuri, 07 August 2013
În loc să fie plin de copii, locul de joacă de la blocurile ANL din Micro 17 este plin de buruieni. Vegetaţia a ajuns să fie chiar mai înaltă decât unii prichindei. „Cred că cei responsabili nu au mai venit să tundă iarba şi scaieţii din parc de începutul lunii…

Campanie VL "Eu vara nu dorm": Unde ne plimbăm acasă? Parcurile Galaţiului - dezastru pe toată linia (FOTO)

Scris de Miercuri, 07 August 2013
Nu în puţine situaţii, să te plimbi în parcurile gălăţene poate fi o adevărată aventură, presărată chiar cu pericole de accidentare. Dacă Grădina Publică şi Parcul Mazepa (Viva) sunt închise pentru modernizare, Orăşelul Copiilor e lăsat de izbelişte, iar Parcul de la Selgros nu e atractiv decât pentru familiile din…

Gigi Becali o ajută cu 10.000 de euro pe fetiţa din Galaţi suferindă de boala somnului

Scris de Miercuri, 07 August 2013
* Cei 10.000 de euro pe care îi va primi o vor ajuta să ajungă la tratament în Italia * Fiind singurul caz din ţară, hipersomnia diurnă nu există încă în legislaţia românească Laura Cristiana Paraschiv, fetiţa care suferă de „boala somnului”, despre care cotidianul Viaţa liberă" a scris în…

Zonele din Galaţi unde va fi reparat asfaltul în această săptămână

Scris de Marți, 06 August 2013
Săptămâna aceasta, Serviciul Public de Salubrizare Ecosal anunţă repararea şi/sau asfaltarea mai multor porţiuni de stradă şi trotuare din Galaţi. Astfel, până vineri, angajaţii Ecosal vor lucra la refacerea mai multor porţiuni de carosabil şi trotuar din strada Domnească, zona CEC, Micro 39 C, strada Bălcescu, zona Home Center, strada…
Pagina 380 din 620